Cassidy (de T. Stark)

Capitolul patru

"Trebuie să fim mai regali decât regalitatea însăși, altfel nimeni nu ne va crede."

- Regina Albă #2, Philippa Gregory

___

Mary Finley se arajează în oglinda de doi metri, netezind materialul rochiei de culoare aurie. Inspiră adânc și își aduce aminte de nunta ei. 

Purta o rochie asemănătoare, din dantelă, cu un voal lung și un buchet de flori de câmpie, în ciuda protestelor mamei ei. 

Balul caritabil din seara asta este un eveniment anual, cu câțiva oameni importanți și cu bani din oraș. Dacă s-ar fi ținut în Londra, Arthur și Mary Finley ar fi ajuns pe buzele fiecărui om din capitală doar pentru că li se permite copiilor să participe înainte de vârsta măritișului. Seamănă mai mult cu o petrecere din târg, dar mult mai formal. 

Mary a avut noroc cu Florence Clinton când femeia a venit acum câteva zile să o ajute cu pregătirile. Au ales florile și felurile de mâncare ce vor fi servite. Grace și Josephine s-au ocupat de cutiile unde vor fi strânse donațiile. 

Totul trebuie să meargă perfect, își spune femeia oftând. 

Arthur intră în dormitor și se uită din tocul ușii la Mary în timp ce se privește în oglindă. Se mișca dintr-o parte în alta cu șoldurile, privindu-se din toate unghiurile. Așa se privise și în noaptea nunții lor. El stătuse la intrare în dormitor, iar ea nu-l vedea. 

Se dezlipește de lemnul dur și merge încet spre soția lui. 

- Nu-ți mai face griji, Mary, o încurajează el. Ești perfectă.

Mary zâmbește și îl lasă pe Arthur să o îmbrățieze de la spate, uitându-se amândoi în oglindă. Aceasta își așează capul pe umărul lui și închide ochii, din lipsa odihnei din ultimele zile.

Silvia trece prin dreptul camerei lor cu Josephine și surâde când îi vede. Sora ei se uită curioasă la ea și o grăbește ca cele două să se pregătească mai repede. Silvia se uită la ea cu ură, dar tace din gură. 

Silvia nu vrea să participe, nu a vrut niciodată. Anul acesta nu a reușit să scape de mama ei și este obligată să fie prezentă, ca frații ei. 

În drum spre camera lor, Silvia se gândește la cei doi părinți ai ei. De când se cunoaște i-a văzut tot timpul așa de apropriați. Nu ține minte vreun moment al zilei în care cei doi să nu-și șoptească sau să se țină de mână. Știe bucăți din povești spuse de unul dintre ei despre cum era înainte ca ea să se fi născut. Deși și-au dorit un băiat foarte mult, și nu doar din necesitate, Mary și Arthur o vedeau pe Silvia ca pe un înger venit pe Pământ. Arthur s-a atașat de Josephine încă de când s-a născut, mult mai mult decât cu Silvia. 

Mary i-a povestit despre cum s-au cunoscut. Femeia avea în jur de 19 ani și participa la un bal cu mama ei. Purta o rochie albastră, brodată cu modele de flori de liliac. L-a văzut pe Arthur în celălalt capăt al camerei, vorbind cu o fată. S-a apropriat de ei, fără să fie băgată în seamă și, apoi, privirile li s-au intersectat. Ochii lui verzi au prins-o într-un dans și știa că va fi pentru totdeauna. Dar totdeauna este o perioadă foarte lungă, iar el s-a logodit cu altă fată următoarea zi. Nu știa cum îl cheamă, dar dacă i-ar fi auzit numele în acea secundă, ar fi avut impresia că-l știe de o viață. Cerul era mai albastru, iar norii mai albi. Florile miroseau mai frumos și pădurile semănau cu ochii lui. Nu putea să și-l scoată din minte și asta o supăra. A ajuns să-l urască din toată inima, chiar dacă ea striga opusul. Într-o zi, Mary a aflat că băiatul ce-i invada mințile nu se va mai căsători cu fata aceea. A urcat în camera ei și a dat afară lacrimi pe care le-a ținut în frâu pentru prea multe zile. Zâmbea ca o nebună. Două luni mai târziu, s-au întâlnit la alt bal, iar el s-a prezentat. O lună mai târziu s-au căsătorit.