Cassidy (de T. Stark)

Capitolul zece

All the lonely people,
Where do they all come from?

- Eleanor Rigby, The Beatles

___

Însă astăzi, trebuie să fie fericită. Dacă nu pentru Ethel, măcar pentru ea. Se minte singură și crede că poate scăpa de durere, dar trebuie. Știe că sângele îi fierbe în vene. Știe că îi duce dorul lui Georgie. Și mai știe că moartea nu o va găsi până nu găsește vinovatul. 

Da, este mai mult ca sigură că cineva l-a ținut pe Georgie cu capul sub apă până și-a dat ultima suflare. Este imposibil ca moartea lui să fie un accident. Dintre toți copiii orfelinatului, el înota cel mai bine. Se ducea adesea cu băieții mai mari la râu, unde își petreceau majoritatea zilei, de la zori la asfințit. Dar bănuielile ei nu pot fi confirmate pentru că sora lui Michael nu vorbește. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat în ziua aceea, iar Cassidy tace de parcă are buzele cusute. Nu o poate presa, ține mult la sănătatea ei emoțională și îi este frică. 

Îi este frică de ce ar crede Michael despre ea.

Rochia ei nouă și roz i se potrivește. Îi îmbrățișează talia și șoldurile, iar mânecile trei sferturi sunt superbe. Lângă ea, Jennie probează o rochie la fel, doar că mai mică la mărime. Zâmbesc amândouă la reflexiile lor în singura oglindă din clădire, care se afla în infirmerie. Doi pași mai încolo, Minnie o ajută pe Cassidy cu rochia ei. Martha nu poate abține să nu se uite la ea prin oglindă. 

Seamănă cu Michael. Aceeași ochii verzi, pătrunzători, păr maroniu ca pământul și fața ovală. 

La ușă se aude o bătaie scurtă,  urmată de scârțâitul ușii. Domnișoara Rose intră prima, ținând ușa pentru Ethel. Femeia păși în infirmerie și fetele muțesc din cauza frumuseții. Poartă o rochie albă, cu modele frumos cusute la tivul fustei, mijloc și marginile mânecilor lungi. Părul este prins cu ajutorul unei coronițe cu flori de câmp la spate, încadrându-i fața perfect. Buchetul din aceleași flori este prizonierul degetelor ei lungi. Are un zâmbet larg, entuziasmat, dar și speriat. Marthei îi place să creadă că o înțelege. 

- Ce frumoasă ești, Ethel! exclamă Cassidy și se apropie de ea. 

- Îți mulțumesc, Cassidy!

Două săptămâni au trecut de la înmormântare. Cassidy pare că este mai bine și începe să revină la persoana energică care era. Mâncarea nu mai este așa de respingătoare și are câteva kilograme în plus, dispărându-i adânciturile feței. Arată mai mult a copil decât a adult. Citește din nou pamfletele în legătură cu mișcara sufragetelor. 

Această nouă flacără încearcă Martha să nu stingă. Dacă pune întrebările care o frământe și Cassidy cade din nou în groapă? Nu merita riscul. 

Silvia este în urma lui Ethel, privind coafura cu mândrie. Sigur ea l-a aranjat. Martha recunoaște că fata a fost de mare ajutor în ultimele zile. Nu se aștepta ca cineva de rangul ei să se coboare la nivelul lor, dar o făcuse și se descurcase. Nu știa să spele rufe sau podele, iar Martha a fost mai mult decât fericită să-i arate cum se fac toate aceste treburi. Pentru asta, o respecta. Nu este încă convinsă, dar Silvia Finley pare suficient de tolerabilă.

Dacă Silvia este prezentă, atunci și Clinton este aici. Se gândi la cei doi pentru un moment. Din puținele interacțiuni la care a fost martoră, Martha observă prietenia celor doi. Văzu felul în care ochii lui Thomas strălucesc când se uită la Silvia și zâmbetul acela al ei, rezervat doar pentru el. 

Cândva, speră la o astfel de relație cu Michael. Pe vremea când el nu știa că ea e îndrăgostită de el și visa în tăcere. A pierdut prietenia lor. Acum, totul este ciudat între ei, de parcă nu se cunosc. Au crescut împreună, au mâncat din aceeași farfurie și au băut din același pahar. O viață îl iubise pe băiatul care îi întinse mâna în aceea zi când avea opt ani și căzuse, julindu-se la genunchi. O viață și-o dedicase lui fără să știe. Lumina ei a fost consumată în fiecare zi de cineva care nu o iubește în același mod. Și o doare. O doare ca naiba de tare. Viața ei este construită pe suferință, de la părinții ei care au abandonat-o până la moartea fraților ei.