"Mereu acolo!"

Capitolul 24

Timpul trecea, iar ultima seara de stat în campusul școlii nu a ezitat să apară, fetele nu au făcut decât să își împacheteze bunurile, hainele și multe alte obiecte care probabil nu au nicio valoare pentru ele, dar pur și simplu trebuie luate acasă, au povestit și au sărbătorit faptul că Lyana a reușit să treacă la ora domnișoarei Livia, si Aiden a trecut la toate materiile, dar acest lucru nu o mai interesa pe Rhea de acum înainte, fetele au mai și râs făcând mișto una de alta probabil ca să nu plângă pentru că trei luni este o perioadă lungă. Lucrurile cu reporterii s-au mai domolit, Rhea a dat câteva interviuri scurte spunând în mare și la scurt cum este relația dintre ea și dragonul ei, că ea nu a îmblânzit-o pe Umbră, ci doar s-au împrietenit amândouă. Oamenii încurcă lucrurile tratând dragonul ca pe un animal nevăzând că și el are sentimente și poate să distingă binele de rău, la fel ca un om, poate mai bine ca un om.

-Abia aștept să văd ce o să avem în primul an din toamna. Zice blonda entuziasmată și creața chicotește ușor în timp ce își închide ultimul troler cu haine.

-Nu sunt deloc curioasă, eu abia aștept să o revăd pe Umbră. Replică ea serioasă schimbându-și imediat expresia facială și așează troleul lângă celalalt troler, geanta micuță și ghiozdanul unde își băgase notițele de anul acesta.

-Aiurea că nu ți-a dat voie s-o vezi acum în ultima seară. Spune Lyana strâmbând din bot și din nas făcând-o pe prietena ei să se întristeze și să se întrebe de ce, de ce nu ia mai dat voie s-o mai vadă. Ce zici să te furișezi în subteran și s-o mai vezi pentru ultima data? I se aprinde blondei un beculeț deasupra capului. Rhea ridică ochii la ea uimită, dar totuși încântată de această idee.

-Nu știu ce să zic. Ezită ea să fie de acord și se aruncă pe spate în pat privind tavanul.

-Deja am terminat anul școlar, ce ți-ar putea face acum? Întreabă retoric blonda în timp ce se ridică din patul ei, merge ușor și se așează lângă Rhea în pat. Creața ridică din umeri, există multe alte pedeapse pe care doamna Artemis să i le aplice, dar nu vrea să gândească la asta pentru ca în sinea ei își dorea să o vadă pe Umbră.

-Eu ma duc! Hotărăște ea ridicându-se din pat și Lyana o urmărea mândră cu privirea.

-Așa te vreau! O susține Lyana din pat mișcând din mâini de fericire și Rhea zâmbește larg așezându-si pe scaunul de la masă și se încalță cu teniși ei de culoare gri.

-Eu am plecat. Mă acoperi tu. Spune Rhea entuziasmată cu vocea tremurândă din cauza adrenalinei, nu a mai făcut niciodată ceva rău sau să încalce cerințele unui profesor, e prima data și inima îi bubuia în piept.

Deschide ușor, scoate un ochii să asigure zona, holurile sunt galben luminate și nici măcar un fir de praf nu se plimba prin ele. Închide ușa în urma ei, la fel de ușor cum a deschis-o și o ia spre scări, coboară pe coridorul principal, se uită în jur, nu se vede și auzea nimeni, liniștea ciudată o deruta și speria în același timp făcând-o să întrebe dacă a făcut bine că a plecat din cameră la ora asta târzie. Merge spre trecătoarea dragonilor și se oprește brusc când vede niște siluete undeva în umbră, se lasă în jos neștiind ce să facă și o ia ușor spre una dintre băncile de pe alee, se ascunde după ea speriată închizând ochii zicându-și în minte că mai bine stătea în pat, în cameră ei, și se ceartă singură că de ce se a ascultat de Lyana care face numai probleme. Observă prin întunericul nopți silueta de doi metri și face ușor câțiva metri în față spre un tufiș, după înălțimea ieșită din comun, prin cap îi treceau câteva idei. Se uită lung la ei, îngustând ochii și făcându-i ca de chinezi încercând să deslușească și a doua siluetă care stătea cu spatele la ea. O adiere de vânt face ca tufișul ei să miște făcând un zgomotos care se auzea până la ei, cu toate că ea nu reușea să aude ce vorbesc, și descoperă că a doua siluetă este însuși Will Argent care se întâlnise cu mama lui în fața la trecătoarea dragonilor, un miros puternic si urât îi aducea vântul la nas creței care o facuse să ducă din instinct mâna la el rămânând cu ochii mari, șocată, și blocată privindu-i cum se îndepărtează imediat unul de celalalt, el mergând spre școală și ea spre trecătoare. Rămâne câteva momente bune blocată privind în gol și trecându-i prin minte neîncetat cum Will s-a întors speriat atunci când vântul a bătut făcându-se în capul ei fel și fel de idei.