"Mereu acolo!"

Capitolul 9

Rhea strânge cu lopata mizeria de vacă și o arunca în roaba din lemn, își scoate mănușile groase de pe mâini înainte să șteargă pe față și privește în fața ei cât mai are de strâns. Asta a fost condiția Doamnei Artemis dacă vrea să o vadă pe Umbră din când în când, să rânească la celelalte animale, azi la vaci, săptămâna viitoare la porci, pe urma la găini, rațe, oi, capre și tot așa, treaba oricum îi găsește de făcut, iar creața? Nu are încotro, face ce i se spune. Își dorește să o vadă, alți au câini, pisici, hamsterii, ea? Ea are un dragon mare și puternic, își dorește sa îl vadă mai des ca să nu îi uite chipul.

Își pune mănușile înapoi în mâini pentru că era foarte frig și se pune pe treabă. Dacă termină treaba acum, o poate vedea pe Umbră. Mai dă la lopată de câteva ori si se oprește brusc începând să audă niște sunete mai ciudate de la o vacă, deși instinctul îi spunea destul de clar să nu se apropie, ea îl ignoră și tot se aporpie de vacă care rumega la câteva fire de trifoi. Simte cum stomacul i se întoarce pe dos în momentul când aceea vacă își face nevoile pe cizmele ei lungi din cauciuc, după consistența moale și subțire a nevoilor pe care acesta le-a făcut, își poate da seama că acele sunete veneau de la stomacul ei. Se înjură singură în gând și se blesteamă pentru că acasă are sute de vaci și ar fii putut să își dea seama rapid că burta vacii se auzea.

După ce termină de făcut curat, privește zâmbind și lasă lopata de unde a luat-o, ia roaba de lemn și aruncă mizeria la groapa de gunoi de lângă fermă. Arunca o găleată cu apă pe roabă s-o clătească puțin de jeg și o duce și pe ea de unde a luat-o. Zâmbește emoționată și se îndreaptă cu pași repezi spre grota dragonului negru. Parul ei creț sărea în sus, hainele murdare erau lemn de frig înghețate, în urma ei era o dâră de miros urât și puternic, dar ea nu băgă în seamă aceste lucruri, este dispusă să le facă zilnic numai să o vadă pe ea.

Ajunge în fața peșterii și nu mai stă la zăbovit, intră imediat zâmbind larg la vederea dragonului ei. Umbră își ridică imediat capul când o vede pe fată, simțeau amândouă fericirea emanată în aer. Rhea se lipește de pieptul dragonului și nu se poate opri din zâmbind când simte aceste lucruri ciudate pe care nu le înțelege. Le aruncă câteva priviri oamenilor care le priveau din întuneric. Le urmăreau pentru protecția Rheaei, se temeau ca Umbrei să nu îi se pară ceva și s-o atace brusc. I-a spus, dacă recurge totul frumos în această iarnă, în primăvară o să îi dea voie să zboare cu ea, sub supraveghere lor, bineînțeles. Sunt curioși și ei cum decurge această prietenie dintre un dragon și un om. Deși aceștia au grijă de ei, îi hrănesc, le rânesc, îi vindecă în caz de se îmbolnăvesc, nu le-a permis niciodată să îi călărească, și au încercat de mai multe ori.

Rhea se așează în cur lângă ea și își lipește spatele de pieptul ei simțind căldura de foc din interiorul ei.

-Doamna profesoară mi-a spus să îți vorbesc mai des zilele astea pentru a te obișnui cu vocea mea, și azi vom continua să ne cunoaștem și să îți povestesc din viața mea. Îi spune dragonului în timp ce acesta o privea în ochii, creața se holbează lung si poate să jure că în ochii ei arde ceva. Începe să îi povestească iar eveniment din viața ei, momente triste, fericite, amuzante, chiar și pe cele mici și neînsemnate atunci când nu îi mai trecea nimic interesant prin minte.

-A trecut ora. Se aporpie unu din îngrijitori de ea și o anunță. Creața face o față tristă și se ridică de jos ținând palma pe Umbră, nu își dorea să plece, voia să mai stea cu ea să mai povestească. Nici nu știa când a trecut ora, avea impresia ca totul a durat 5 minute, nu mai mult.

-Ne mai vedem. Îi spune si dragonul își apropie capul uriaș de corpul ei micuț pentru că Rhea să o mângâie cum o face de obicei.

-La următoarele întâlniri, doamna Artemis, ne-a transmis să te băgăm cu Umbră în arena să studiem și gradul de ascultare pe care îl ai asupra ei. Îi spune acesta și ea îl privește insipid, nu îi plăcea că relația ei cu Umbră este subiect de experimentare pentru ei, dar părerea ei oricum nu era luată în considerare și ar trebuii să se mulțumească cu atât.