"Mereu acolo!"

Capitolul 18

Rhea a ascultat cu strictețe sfaturile prietenei sale și în timpul antrenamentelor îi ignoră complet ordinele superiorului său, de cateva zile procedeaza la fel urcând puțin câte puțin. Trage aer adânc în piept și închide ochii lăsând-o pe Umbră să urce în continuare, îi era prea teamă să îi deschidă, dar simțea cu desăvârșire curajului dragonului ei și într-un final deschide doar unul, fiind urmat de celălalt, zâmbește larg având în fața ochilor vâscul pe care Artemis îl pusese acolo cu o lună în urmă, după atâta timp a reușit să ajungă la el. Îl trage din acel cui fără să gândească prea tare și privește în jos la profesoară, când o vede atât de departe cât o furnică, profesoara nu era chiar cât o furnică, dar teamă ei de înălțime o făcea s-o vadă așa, coboară imediat jos atingând pământul dintr-o răsuflare. Respiră rapid și părul i se ridică pe mâini când se gândește că a reușit să atingă tavanul peșterii. Inima îi bubuia în piept din cauza adrenalinei și profesoara se grăbește toată zâmbet să o felicite că a reușit, foarte greu, dar a reușit, să își învingă parțial această frică.

-Este un început promițător! Îi spune profesoară cu entuziasm și Rhea îi zâmbește fals în timp ce coboară de pe Umbră, era fericită că a reușit să treacă peste asta, dar nu se simțea împlinită cum se aștepta. Vrei să ne oprim aici, sau putem să mai încercăm odată? Pot ruga îngrijitorii să pună înapoi...

-O să ne oprim aici. O întrerupe ea nepoliticos din cauza adrenalinei, Artemis nu îi spune nimic deoarece trebuie să o înțeleagă. Să treci peste cea mai mare teamă ta nu este chiar așa ușor și asta te poate deruta puțin.

-Cum crezi tu. O aprobă profesoara scuturând din cap și face câțiva pași în spate lăsând-o singură să își ia la revedere de la prietena ei solzoasă. Rhea întoarce numaidecât, dar se oprește preț de câteva clipe s-o urmărească pe Artemis prin colțul ochilor cum se îndepărtează. Când aceasta dispare din raza ei vizuală, își vede de drum și se apropie de Umbră care o aștepta cuminte să vină și la ea. Zâmbește larg și îi mângâie pieptul uriaș, exact cum îi place dragonului, cu privirea ridicată la ea, iar dragonul cu privirea în jos la creață. Nu era nevoie de vorbe ca să îi arate câtă afecțiune și cât de mult ține una la cealaltă, o simplă atenție era de ajuns. La fel ca și într-o relație, nu este nevoie de cadouri ca să îi demonstrezi persoanei iubite cât o iubești, un simplu pupic la momentul potrivit face cât o mie de săruturi. Într-un final amândouă se despart, iar Rhea își croiește drum spre ieșire, nu înainte să îi arunce lui Umbră un ultim zâmbet pe această zi, oricum mâine dimineață o să fie la ea din nou să continue lecția de azi. Imediat cum părăsește peștera este lovită din plin de aerul dimineții, nu era cu mult trecut peste ora 8 dimineața, iar creața noastră era ruptă în oase de somn pentru că Artemis sâmbăta și duminica a băgat antrenamentele la ora 5 dimineața, cu pretextul că doar deștepții se trezesc dinainte să răsară soarele. Este un motiv nelogic, probabil vrea ca restul zilei să aibă liber și să nu mai stea seara cu un copil pe cap, din moment ce câteva luni bune au avut aceste întâlniri la lăsarea întunericului, se gândi creață ca are mai mult sens față de ce a spus ea.

Se apropie de plajă respirând aerul sărat de mare și se lasă cu fundul pe nisipul umpic umed, încă nu îl batuse soarele calumea ca să îl usuce. Privește apa îmbolburată, valurile cum se sparg de stânci și închide ochii trăgând aer adânc în piept savurând momentul.

-Mereu ești așa dramatică? Tresare ridicându-se în picioare imediat cum aude această voce masculină curioasă și se învârte încercând să găsească sursa de unde se aude și de la cine. Închide ochii calmându-se pentru că nu era nimeni decât băiatul cel nou, Aiden.

-Nu ai alte lucruri mai bune de făcut decât să mă urmărești pe mine? Întreabă ea dându-și ochii peste cap nervoasă și el își ridică sprâncenele deranjat.