Auzi
Și vezi, printre acele ruine, ale unei biblioteci
Printr-o carte de istorie,
Fragment de scrisoare, a unui căzut Leonard.
Parcă și-acum, întors în țara mea totuși,
Îi pot cita speranța din vorbă.
Zice cică: "Am să mă întorc cât de curând,
Iubirea noastră cea nemuritoare continuându-și povestea..."
Mă gândi puțin. Și ce gândi?
"Apoi, Leonard băiete, permite-mi
din proprie experiență să te luminez,
Tu te vei întoarce, cu găuri de sulițe în coaste
Și pe față ceva sânge scris cu font italic,
Dar ești sigur că vei mai iubi, de acolo de unde ai rămas?
Adică Leonard, petit garçon, ceasul tău îți indică,
Că ai plecat de acasă absolut viu și te întorci aproape mort,
Și tu crezi că ea, te va mai recunoaște și iubi din nou?
Leonard, ca de la mort la mort, împacă-te cu ideea,
Tu iubești acum o idee de iubire,
Ea iubește un alt soldat viu.
Acum însă ascultă vocea mea,
Acei, anumiți... vor veni din nord, coborând valea,
Curăță săgeata suliței de sânge
Și stai de pază.
Se vor întoarce."
Însă acum...
Fie, fragment dintr-o scrisoare de secole de Leonard
Fie, ce-a trăit un astmatic de tușește de luni până duminică, din nou până mereu,
Ăsta a fost gândul meu.
Și mi l-am spus.
E unul din acele gânduri,
Cu care am să îmbătrânesc.
Cu sau fără rimă.
