Gândește,
Apoi scrie pe hârtie,
Bine
Ideea ce-ți vine în minte
Când îți voi mărturisi,
Într-o poezie, când nu voi mai fi,
Că eu am fost probabil ultimul, ce a mai iubit cu adevărat.
Apoi, aruncă în foc,
Orgoliul, poza de album, poezia și mărturisirea,
Și în loc,
Acoperă-ți umerii cu iertarea, iubirea și uitarea,
Ultimului meu adevăr rostit,
Scris de Robert, adaptat însă de Brașov.
Văd însă de vreo vreme, de sus,
Că-i neiertătoare iarnă,
Te rog, caută-ți în casă locul,
Și pân' la următoarea vară,
Ai grijă, ce-ți încălzește casa acum, focul
să nu se stingă și-n cenușă să moară.
Și de tot îți ocupi confortabil un loc,
Înainte de moarte, ți-am lăsat un semn,
Urcând sus la etaj, în bibliotecă,
Dă deoparte rafturile de metal, du-te la cel din lemn,
Căci într-o singură carte de culoare mov,
Scrisă după un pahar de whisky și o seară de operetă,
Stă ascunsă, cu versuri reci și șoapte moarte,
Ce-a scris inițial Brașov,
Și-a schimbat Robert, a doua noapte.
Deznodământul pentru cei vii, însă
Tu iubito n-ai să-l știi
și de asemenea nici ei,
Căci tu ca să afli cât de mult te-am iubit,
Trebuie să cauți confesiunea lui Andrei
Cel mai real și mai pur
Și ultimul poet al decăderii.
