Poetul și felinarul

0 0 0
                                    

Într-o noapte, după muncă, cu un gust amar
Scriam o poezie, sub un felinar.
Gândindu-mă,
La moarte, la tine și la moarte iar.

Eram precum într-o grădină, grădinarul,
Doar că acum, pe-o stradă moartă, poetul și felinarul,
Eu scriam precum mintea-mi ghida,
Lumina becului, ghida stiloul după cum lumina.

Ii zic:" felinare, luminează
și mai departe promit, silaba, o voi ghida după ce simt,
o voi face reală, o voi face să iubească,
Iar la final, la cer ridic poezia,
Căci adevărat sunt eu poetul ce de asemenea iubește, nu te mint.
Dă de știre acestei moarte străzi,
sub lumina ta am fost ultima dată văzut,
Apoi mă voi ascunde iar, după mări,
Știind că poezia ce se credea moartă,
De fapt nu a murit și nu s-a pierdut.
Făcând un rezumat,
M-am oprit sub lumina ta,
Să-mi scriu sinceritatea și dragostea."

Doar că felinarul,
Confuz  " decenii stând mereu aici,
Frate doar cu strada și trotuarul,
Mișcat-am sunt de cuvintele tale omule,
Și pari să fii singurul ce bagă în seamă și pe săracu', felinarul.
Tremurând aici în frig, v-am tot blestemat,
De ce această soartă mi-ați dat,
Să fiu eu cel ce vă luminează vouă poveștile și nenorocirea?"

Spre a-l face să înțeleagă,
"Felinare, faci o treabă extraordinară,
Eu sunt sigur că înțelegi,
Fără tine, am fi imperfecți.
Dar câte povești nu am auzit eu
Și garantat erau la lumina unui felinar,
Ai și tu rolul tău, povestea ta
Și îți aparține partea de adevăr."

Inimă de fier, înghețată decenii de sezoane întregi,
"Poetule, eu știu mai bine ce-am trăit,
De ți-ai scris gândurile du-te acasă,
Și lasă-mă licurind,
În jale.
Nu mai am mult de trăit.
Dar ascultă ce îți zic,
Nicio furtună nu poate stinge un foc,
De care tu ai grijă mereu să fie viu,
Și zilnic licurind."

"Atunci, tu dragă felinare,
Îți mulțumesc pentru că m-ai ascultat!"
Plecat fusei după întâmplare,
Ajuns departe de el însă, mă apasă o rană,
Mă gândesc la el să nu-i fi murit lumina,
Căci atât timp cât am compus,
Avea o licărire puțin cam rară.
Și parcă aud un oftat în spate,
"Oamenii ce m-ați legat în pământ, blestemați firește,
Poetule, tu însă, ține focul mereu aprins
Iubește-o și Iubește!"

FRAGMENTE DIN SCRISORILE LUI LEONARD Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum