Îți amintești ploaia ce curgea lin,
Pe ferestrele sufletului, un cântec divin,
Picăturile dansau în rânduri ușoare,
În serile tăcute, în clipele noastre de aur.
Fiecare strop, o poveste în sine,
Într-o melodie a inimii, un ecou ce răzvine,
Aromele pământului, răcoarea în aer,
Îți amintești ploaia? Eram noi și universul întreg.
În straiele zorilor, când norii se deschideau,
Privirile noastre în taină se aflau,
Îți amintești ploaia ce ne-atingea fața,
Un sărut al naturii, un mister ce ne lega.
Pe străzi goale, în nopțile târzii,
Împletitură de umbre, de ploi și de visuri pierdute,
Îți amintești ploaia? Ne-a învăluit ca o mantie,
Ne-am căutat un adăpost în clipele când era trecătoare.
În clipele de melancolie, ploaia ne cânta,
În armonie cu sufletele noastre, cu inimi ce băteau în ritm,
Îți amintești ploaia? Eram doi pelerini,
Pe același drum, sub cerul mătăsos și senin.
Aceste amintiri, ca stropii ce se preling,
În memoria noastră rămân mereu vie,
Îți amintești ploaia...? Un capitol din trecut,
O poveste plină de emoții, pe care inima noastră o scrie.
