Spune-mi,
La marginea orașului, departe,
Un om de-al lui Fontanesi
îngenuncheat,
Mai că veșnic doarme
îngândurat.
Iar în acele clipe, of Doamne,
Doar la viață nu cred că se gândește
Desi nici asta nu pot spune că nu-s ghicitor, firește,
Dar sigur, sub un pom înflorat,
trăiește drame.
Și-acum spune tu,
pe toane de culori reci,
Ce-ți șoptește sufletul
când vezi,
În mână cu o chitară
Poate că și pentru că e seară
Cum se luptă un trup,
Războind cu un gând,
Ce-l lasă rece
Căci gandul nu mai trece,
Și cu șina spinării cocoșată, îndoită,
turnând încă o redută.
Picasso ce l-ai pictat
Ce poveste duce-n spate acel bărbat,
Măcinat, că nu-i poate cânta nimanui.
Schimbăm registrul și vă anunțăm,
De nu ți-ai seama,
Că printre ale lor gânduri
Și fapte
Rezumatul la care lucrăm,
Trebuie să recunosc că mă ia teama,
Suferim, atât eu cât și ei de multe lucruri,
Dar dintre toate
Este vorba despre a noastră singurătate
Ce ne ucide mereu.
