CONACUL

243 19 0
                                    

Carla și Eric m-au târât după ei la conacul în care stătea acum Azrael.

De cum am intrat pe strada unde era amplasat conacul m-a luat o stare de neliniște, totul în jur părea să fie pustiu, doar o singură casă avea luminile aprinse.

Am ajuns în fața ușilor mari de fier ale conacului, am apăsat pe sonerie și ușile s-au deschis imediat, semn că Azrael voia să vadă cine-l vizitează.

Am intrat cu același sentiment de neliniște care se amplifica cu fiecare pas pe care-l făceam, am fost nevoiți să aprindem toți lumina telefoanelor deoarece totul era în întuneric.

Aveam un sentiment că cineva ne urmărea, mai apoi în spatele nostru s-a auzit un sunet, am îndreptat lumina înspre locul de unde s-a auzit sunetul, dar nu am văzut nimic.

Ne-am continuat drumul, dar după ceva timp același sunet s-a auzit, acum parcă mult mai aproape, ne-am uitat iar și un șobolan de mari dimensiuni era în spatele nostru, lucru justificat deoarce aici nimeni numai a stat de mult.

După 10 minute de mers am ajuns în fața conacului, am putut vedea o lumină la ultimul etaj, dar după ce am înaintat acea lumină s-a stins, tot conacul rămânând în beznă.

Fațada conacului era formată din uși imense, la fel ca ferestrele, ușile aveau gravat pe el un fel de porumbel care ținea o cruce întoarsă în cioc.

Eric a încercat să deschidă ușile, dar păreau închise, a apăsat pe soneria de lângă ușă, apoi un sunet asurzitor ne-a speriat pe toți, Azrael pusese o melodie cu sunetul unui pian.

Ușile s-au deschis, dar eu și Carla nu am avut să intrăm, Eric a pășit înăuntru și ușile s-au închis imediat în spatele lui.

Eu și Carla am încercat să le deschidem, dar nu am putut, Azrael le închisese dintr-o telecomandă sau cel puțin așa părea.

Ne-a fost extrem de frică pentru Eric, știm de ce lucruri e în stare acum Azrael, am încercat să arunc o piatră în geamul unde văzusem lumina aprinsă, dar nimic nu s-a întâmplat.

Interiorul era tot în beznă,nu puteam să vedem dacă Eric a putut înainta în holul ăla.

Am încercat să facem tot ce putem ca să-i atragem atenția lui Azra, dar fără folos.

Mi-am aruncat privirea prin curtea aia imensă și am observat un punct roșu care era deasupra unei anexe, mi-am dat seama că era o cameră de luat vederi, m-am îndreptat spre ea și am făcut cu mâna la cameră, imediat după asta Carla m-a strigat și mi-a spus că ușile s-au deschis.

Azrael a putut să ne vadă în tot acest timp, dar a vrut să se joace cu noi.Am strigat la Carla să mă aștepte pentru că Azrael ar fi putut să închidă iar ușile alea.

Am intrat și la fel ca la intrarea lui Eric ușile s-au închis imediat, am aflat de la Carla că Eric a mai fost aici, deci cunoștea bine conacul.

Ar fi știut să aprindă luminile, dar erau încă stinse, semn că ori nu a ajuns la ele, ori că Azrael le-a stins de la panou.

Am trecut de holul imens și am intrat într-o altă cameră, în depărtare se vedea o altă lumină, ne-am întreptat spre lumina aia și i-am strigat numele lui Eric.

Am putut auzi printre muzica aia sinistră răspunsul lui, am mers la el, încerca să aprindă lumina, deci a doua variantă la care m-am gândit e cea adevărată, Azrael a întrerupt lumina din casă.

Eric s-a gândit că Azrael nu are cum să fie jos cu noi și că cel mai sigur se află în mansardă, l-am întrebat dacă acolo unde am văzut eu lumina e mansarda, răspunsul lui a fost nu.

Ultimul etaj al conacului e deasupra camerei unde am văzut eu lumina, am urcat toți pe scările care duceau la primul etaj, Carla l-a luat de mână pe Eric și cu cealaltă mână m-a tras spre ea, am luat-o și si de mână și am urcat.

O ușă era deschisă și muzica se auzea mai tare acum, am mers spre ușa aia și am observat că de acolo venea sunetul ăla, Eric a stins muzica și în momentul ăla s-a auzit o bubuitură asupra noastră, ne-am dat seama toți că acolo e Azrael.

Eric nu putea spune dacă Azrael e chiar în mansardă, pentru că sunetul ăla a fost destul de înfundat.

Am mai urcat un etaj și acum ne aflam în locul de unde venea lumina aia, toate ușile erau închise și nu ne puteam da seama dacă Azra se află în una dintre ele.

Am decis să deschidem fiecare câte o ușă, nici urmă de Azrael, mai aveam de urcat doar un etaj până ajungeam la mansardă.

Am urcat și am ajuns în capătul scărilor, prima dată credeam că doar eu aud cum Azrael respiră greu, dar toți auzeam același lucru.

Am încercat să facem cât de multă liniște puteam și ne-am așezat lângă ușă, unul în spatele altuia.

Îl puteam auzi mult mai tare pe Azrael, respira atât de greu de parcă dusese o luptă cu cineva în camera aia.

L-am auzit cum s-a ridicat, ne-am așteptat cu toții să deschidă ușa, mă și gândeam la ce va zice el și la ce v-om zice noi, dar l-am auzit cum s-a îndepărtat.

DEMON CU CHIP DE ÎNGERUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum