Când a venit timpul să mă duc la Azrael m-a luat un fior deoarece el tot nu se trezise.
Nu știam de ce,dar pentru prima oară simțeam că existența lui contează pentru mine.
M-am apropiat de patul lui și l-am luat de mână,așteptând să se facă bine și să mă enerveze iar cum făcea el de-obicei.
Ținându-l de mână am simțit că unul dintre degetele lui s-a mișcat în strânsoarea mâinilor noastre.
Prima oară am crezut că mi se pare,dar mai apoi am observat că-și deschidea confuz ochii.
Nu știa de ce este în spital și nu știa cum a ajuns acolo,m-am speriat pentru că am crezut că e amnezic,dar mai apoi mi-am dat seama că e posibil să nu-și amintească de accident având în vedere că a fost inconștient din prima clipă.
Mai apoi a observat că și eu eram în spital și și-a dat seama că am avut un accident.
Într-un fel mă bucur că și-a dat el seama pentru că mi-ar fi fost mult prea greu să-i povestesc asta.
A încercat să mă ia în brațe,dar nu l-am lăsat pentru că el nu era bine deloc,aflasem de la medici că avea câteva coaste rupte.
Asta însemna că va trebui să stea un timp la pat.
Și-a cerut scuze și mi-a spus că accidentul a fost numai din vina lui,lucru neadevărat pentru că o mașină încerca să ne depășească în curbă și de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
I-am spus că nu e vina lui și că asta a fost soarta.
Fiind fostă iubită de motociclist știu foarte bine că la un moment dat se va întâmpla să cazi,fie că vrei,fie că nu.
Noi doi am avut noroc,am scăpat ușor,dar sunt unii motocicliști care pleacă într-o cursă lungă din care nu se mai întorc...
I-am anunțat pe medici să vină să-l vadă așa că am fost nevoită să plec înapoi în salonul meu.
În următoarea dimineață m-am dus la el,părea vizibil supărat așa că mi-am permis să-l întreb se pățise.
Era supărat pentru că aflase ce avea,dar nu era supărat din cauza asta,ci din cauză că nu va mai putea conduce motorul o vreme.
De parcă sănătatea lui nu conta deloc,noroc că nimeni nu i-a spus în ce hal e motorul lui,că dacă ar afla ar pleca cu tot cu branulă după el acasă.
Eu urma să fiu externată următoarea zi așa că am ales să stau cu el toată ziua,așa poate mai uita de tristețe.
A ales să vorbim tot despre motoare,știind că încercările mele de a vorbi despre altceva ar fi în zadar am ales să-l ascult.
Am aflat că pasiunea lui vine de la tatăl său care e tot motociclist și care l-a învățat tot ce știe.
Am stat puțin pe gânduri și mi-am dat seama că va fi extrem de devastat de vestea că motorul lui numai e cum era.
Vorbind,am fost întrerupți de părinții lui care au venit să-l vadă,așa că m-am retras în parcul de lângă spital pentru a le lăsa intimitate.
Între timp au venit Carla și Eric în vizită așa că am stat cu ei de vorbă până au plecat părinții lui Azrael,apoi am mers toți trei în salonul lui.
Eric a început să facă din prima glume morbide cu Azrael,care mie îmi provocau greață,dar am ales să tac.
După plecarea lor am rămas în salon și am adormit pe un scaun.
Dimineața când m-am trezit aveam o pernă și o pătură pe mine,primul meu gând a fost că nebunul care se află lângă mine s-a ridicat din locul unde trebuia să stea,dar nu era așa.
Nebunul chemase o asistentă să-mi aducă o pătură.
Nu pot să mint,a fost un gest frumos,primul lui gest frumos după atâta timp.
Mi-am luat la revedere de la el și m-am dus să să-mi fac externarea.
CITEȘTI
DEMON CU CHIP DE ÎNGER
RomanceAtunci când crezi că ți-ai găsit sufletul pereche,băiatul perfect pentru tine,îți dai seama că de fapt în băiatul cu chip angelic de care te-ai îndrăgostit și-a făcut cuib un imens demon care trebuie învins.