Sweet Love

16. leave

În urmă cu 5 ani

Minho nu știa ce să facă. Nu își dorește să se despartă de Jisung, îl iubea prea mult pe tânăr ca să-i rănească inima, însă dacă de asta era nevoie ca să îl țină în siguranță, Minho nu are de ales.

Jisung era așezat în dormitorul său, așteptându-l pe Minho. Au trecut deja 7 luni de când sunt împreună și se apropie aniversarea celei de-a 8 luni. Jisung își dorea să meargă într-o vacanță cu Minho, având o săptămână liberă de la liceu. Așa că aștepta ca Minho să ajungă acasă și să poată vorbi cu el în sfârșit.

Minho intră în casa lui Jisung, fiind total distrus. Ciocane de câteva ori la ușă apoi intră în cameră, găsindu-l pe băiat în pat. Jisung își ridică privirea în sus, iar atunci când îl vede pe Minho fața lui se luminează cu un zâmbet imens.

Minho se așează lângă Jisung, și îl strânge în brațe cât de tare poate.

"Minho? S-a întâmplat ceva?" Jisung întinde mâinile ca să îl îmbrățișeze înapoi însă Minho se desprinde de el și se uită în ochii lui Jisung.

"Jisung, trebuie să ne despărțim" Minho spune direct, apoi își mută privirea în jos.

Jisung rămâne împietrit "Ce..?"

Minho se ridică de pe pat, stand cu spatele la tânăr "Nu mai pot face asta"

Jisung se ridică și el, apucându-i mâna lui Minho "Să faci ce Minho?"

"Sa mă prefac că te iubesc. M-am săturat de tine"  acesta îi împinge mâna lui Jisung de pe a sa.

"De ce spui asta? Nu vorbești serios nu-i așa?" Jisung simte cum îi apar lacrimi în ochii, încercând să își păstreze calmul.

Minho își păstrează aceeași față serioasă, însă ochii îi erau roșii din cauza lacrimilor care încă nu i-au părăsit ochii. "Niciodată nu am vrut să am o relație serioasă cu tine Jisung. Nu am vrut să se ajungă până aici"

Jisung îi apucă gulerul lui Minho și îl sărută puternic, lovindu-se de dinții acestuia în proces, însă nu îi pasă de asta, nici de sângele care îi curge acum din buze. Însă imediat cum Jisung îi apucă buzele acestuia, așa le și lasă. Jisung se desprinde de Minho apoi strânge cu putere gulerul în pumnii săi. "Minho, te rog nu îmi face asta" Jisung șoptește în timp ce lacrimile îi cad pe obraji "Am nevoie de tine în viața mea"

Minho îi apucă mâinile și i le îndepărtează din nou
"Nu înțelegi Jisung? Nu te iubesc, nu pot fi alături de tine. Găsește pe altcineva care poate" Minho își păstrează privirea în jos până când simte o lovitură puternică pe obrazul său, făcându-i capul să se întoarcă într-o parte.

"Vrei să spui ca doar m-ai folosit?"

Minho doar dă din cap, neputând să afirme asta cu propria sa gură, știind că vocea l-ar trăda.

"Atunci pleacă dacă asta crezi. Așa că fi sigur că dacă pleci acum, nu vei mai primi o a doua șansă."

Minho încercă din răsputeri să își miște corpul, însă pur și simplu nu poate.

Jisung îi apucă mâna și așează ceva în ea "Poți lua și asta cu tine. Nu are nicio valoare până la urmă"

Era inelul pe care i l-a dăruit tânărului cu câteva luni în urmă. Minho îl strânge în mână apoi pleacă, capul său privind doar în jos, știind ca nu este demn să îl mai privească pe Jisung în ochii.

Odată ce Minho părăsește camera, Jisung cade în genunchi și începe să plângă.

Minho îl poate auzi în timp ce cobora scările, încercând să nu se întoarcă în clipa aceea înapoi în cameră și să îl strângă pe Jisung în brațe, explicându-i că nimic din ceea ce a spus nu este real și dezvăluindu-i tot adevărul. Însă nu poate face asta. Nu avea voie să facă asta. Știind ca odată ce calcă peste cuvântul mamei sale, Jisung va trebui să sufere mai mult decât o face acum.

Minho merge tot drumul pe jos, ignorând ploaia de primăvară care îi udă hainele și îi ascundea lacrimile care cădeau la nesfârșit din ochii băiatului. Minho ignoră picăturile reci și hainele lipite de corpul său, ignoră frigul care il face să tremure, însă nu poate ignora durerea din inimă pe care o simte.

Jisung stă sprijinit de patul său, privind în gol poza înrămată de pe noptieră, urmele de lacrimi fiind acum uscate pe fața sa. Jisung nu mai putea să plângă, însă inima sa continuă să strige de durere. Băiatul rămâne așa timp de două ore, continuând să privească la poza cu el și Minho în care se îmbrățișau.

Cu toate ca relația lor nu a durat mai mult de 7 luni, pentru ei a fost mai mult de o viață. Iubirea lor nu a putut să îi protejeze de lumea din jurul lor. Așa ca în final, băieți au trebuit să meargă pe drumuri diferite.

Din acea zi Jisung nu l-a mai văzut pe Minho. Acesta a dispărut total, ca și cum nu ar fi existat în primul rând. Însă Jisung a continuat și fără Minho. Toți au aflat într-un final despre despărțirea lor. Jeongin a plecat și el, Chan și Seungmin s-au despărțit, iar mai apoi Chan a plecat în Australia, Hyunjin a continuat să rămână prin preajma lor dar după ceva vreme acesta a rupt legăturile cu ceilalți, Changbin și Felix sunt în continuare împreună chiar dacă se ceartă de cel puțin două ori pe săptămână, iar Jisung, ei bine, el a continuat să trăiască în același stil de viață. Câteva lunii mai târziu Jisung a trebuit să dea CSAT-ul, pentru care a muncit din greu ca să îl ia, stand treaz câteva nopții la rând înainte de ziua marelui examen.
Doar Ryujin știe povara prin care a trecut Jisung, întorcându-se acasă pentru câteva săptămâni.

După terminarea liceul Jisung a continuat să lupte. Terminând o facultate demnă de inteligența sa, începându-și mai apoi propria sa afacere. Ceea ce ne duce în prezent unde Jisung a devenit ceo-ul unei firme prestigioase. Însă nimeni nu știe de suferința lui Jisung, cum tânărul are insomni de peste 5 ani de zile, despre cum în unele nopții adoarme datorită alcoolului, nimeni nu știe ca Jisung trăiește acum pentru că a fost prea laș să își ia viața în urmă cu câțiva ani. Toți îl văd ca pe Han Jisung, omul cu inima de gheață care nu știe să iubească. Însă nu toți știu că atunci când a iubit cel mai mult, inima lui a fost rănită cel mai tare.

Minho, de asemenea, a trăit în agonie timp de anii de zile, ascultând comenzile părinților săi. Acesta a trăit în chin până când a ajuns cine este astăzi, și încă trăiește așa. Fiind obligat să se despartă de singura persoană care îl înțelegea și îl iubea sincer, pentru dorințele egoiste ale propriei sale mame.

Într-un final iubirea lui Jisung s-a transformat în ură și dispreț, iar iubirea lui Minho a rămas la fel de puternică ca întotdeauna. Aceeași iubire a luat forme diferite, una fiind nesfârșită iar cealaltă începând să dispară puțin câte puțin.

Însă odată ce iubești, nu te poți opri, indiferent de câtă ură se ascunde în tine.

~♡~
Am terminat cu trecutul, restul capitolelor vor fi în prezent.
Două capitole postate unul după altul într-un timp atât de scurt?🫢