Sweet Love

12. snow flower

Cu 6 ani in urma

Jisung stă și privește cu atenție bradul de Crăciun. Lipsea ceva însă nu își putea da seama ce. Din spusele mamei sale, nu poți știi ce lipsește până când nu îi duci dorul. Ce naiba să lipsească din brad, lucru al cărui dor Jisung îl duce? Oh... nu e vina bradului, ci a unei persoane.

"La naiba cu tine Minho și cu treburile tale" înjură Jisung în șoaptă în timp ce aruncă cu un globuleț în brad. Însă Jisung nu se aștepta ca bradul să cadă în urma loviturii sale, nici măcar nu avea forța necesară ca să facă asta. "La naiba cu cine a montat bradul asta!" Jisung striga de data aceasta.

"Acela ai fi tu" spune doamna Han in timp ce intra peste acesta in încăpere, apoi îl lovește peste ceafă "Am discutat ca nu folosim un asemenea limbaj in aceasta casa"

Jisung doar mormăie câteva cuvinte apoi ridică bradul în picioare, de data aceasta asigurându-se ca este așezat cum trebuie.

"Lipsește ceva" spune mama acestuia "sau mai bine zis cineva în cazul tău, unde este Minho?"

Jisung lasă privirea în jos și dă din umeri "Nu știu. A spus ca are ceva ședință legată de firma părinților săi" Jisung spune bosumflat

Doamna Han se apropie de el și îl strânge în brațe "Cred ca îl știi destul de bine pe Minho. Nu ar trebui să îți faci griji, sigur va veni la timp"

"Dar e Crăciunul!" Jisung spune revoltat "ar fi trebuit sa fie acasă sau aici cu mine dar este la o ședință stupidă. Cine lucrează de sărbători?!" Jisung deja era supărat din cale afară. Tot ce voia era ca Minho să fie aici cu el, sau cel puțin acasă cu ai săi.

"Jisung... ai încredere în el" doamna Han încerca să îl facă să se simtă mai bine. "Acum haide cu mine, avem treabă de făcut și cadourile nu se împachetează singure"

"Doar nu mă vei pune să îmi împachetez singur cadourile" Jisung spune aproape șocat

Doamna Han doar rade și o ia înainte "Cine a zis ca ți-am luat cadouri?"

Jisung rămâne surpirins câteva clipe "De asta voiam să plec cu tata! El nu ar fi făcut asa" Jisung o urmează, așezându-se lângă ea pe canapea.

"Ce păcat ca a trebuit sa plece la cumpărături iar acum ești blocat aici cu mine" femeia continua sa fie amuzata de fiul sau "nu te teme oricum, sigur și el te-ar fi tratat la fel, până la urmă suntem căsătoriți, nu m-aș fi căsătorit cu un om plictisitor"

Jisung da din cap, alegând să o lase pe mama sa să creadă ca a câștigat această conversație "Acum ca stau sa ma gândesc, voi doi cum v-ați întâlnit?"

Doamna Han zâmbește la această amintire "Familile noastre se cunoșteau dinainte ca noi să ne fi născut. De sigur că așa cum ei s-au înțeles, era de așteptat ca și noi să ne înțelegem la fel de bine, însă noi am fost opusul la ce ei se așteptau, am fost dușmanii pe viață, sau așa ne spuneam noi" aceasta îi dă lui Jisung o cutie în mână și îi face semn să o împacheteze "Am ajuns în liceu, locul în care am împărtășit foarte multă ură între noi, aproape ca ne certam zilnic, chiar s-a ajuns să decurgem la violență fizică" femeia rade apoi apucă alt cadou și îl așează pe masă "Însă cu timpul ura dintre noi a devenit iubire, iar când bunica ta a murit el a fost cel care m-a ținut în viață, m-a salvat fără să știe. După am înțeles ca nu avea rost să ne prefacem ca nu exista nimic între noi, așa ca am devenit un cuplu iar acum suntem aici, căsătoriți cu un fiu pe care îl iubim"