Is it possible?(H.S)

36. The end

Cand m-am trezit, bratele lui Harry erau inconjurate in jurul meu iar capul meu se odihnea pe pieptul lui. L-am privit pentru cateva secunde. Nasul ii era rosu iar buzele intredeschise, expirand aerul fierbinte peste fata mea. Inainte sa ma pot ridica de pe el, si-a deschis ochii si m-a privit obosit.

"Te simti bine?" am intrebat grijulie, punandu-i o mana pe frunte. "Inca ai febra." am constatat incruntandu-ma.

"Sunt bine."

Vocea lui suna ragusita, atat de la somn cat si de la raceala. Ochii ii sunt umezi si parul ciufulit. Stiu ca ar trebui sa fiu ingrijorata, dar arata adorabil.

"De ce ai plecat din camera?"

"M-am trezit si nu erai acolo, asa ca am venit sa te caut."

Un zambet involuntar mi-a aparut in fata in timp ce mi-am ingropat capul intre umarul lui si canapea. Cuvintele mi-au parasit gura inainte sa ma pot gandi macar ce spun, facandu-mi zambetul sa se mareasca.

"Bine."

Privirea de pe fata lui era una confuza, facandu-l sa para si mai amuzant.

""Bine" ce?"

"Accept."

"Despre ce vorbesti?"

"Accept... sa ma mut cu tine."

Imi musc buza inferioara asteptand reactia lui, care vine dupa cateva secunde de tacere. De la distanta asta pot vedea cum pupilele i se dilata si un zambet imens i se intipareste pe buze, in timp ce mainile lui ma strang mai tare si isi ingroapa capul in parul meu.

"Nu-ti poti imagina cat de fericit tocmai m-ai facut."

Se desprinde si ma saruta apasat, iar eu imi arunc mainile in parul lui ravasit, lipindu-mi pieptul de al lui. Cand rupem sarutul zambim amandoi, privindu-ne adanc in ochi.

"Ce te-a facut sa te razgandesti?"

"Un vis pe care l-am avut."

"Glumesti?" izbucneste in ras, lasandu-si capul pe spate.

"Vorbesc foarte serios."

"Mmm, ce fel de vis?"

"Nu te gandi la prostii, Styles."

Cand incetam sa mai radem si redevenim seriosi, imi las capul pe umarul lui si imi gasesc de lucru cu lantisorul pe care il poarta.

"Poti sa-mi spui."

"E ceva copilaresc, nu conteaza."

Nu vreau sa ii povestesc, pentru ca o sa creada ca am gandit prea departe, pentru cineva care credea ca ideea cu mutatul e ceva deplasat. Si stiu ca are dreptate, nu ma astept ca asa ceva sa mi se intample mie, insa am indraznit sa merg pana acolo cu imaginatia.

"Haide, spune-mi. Vreau sa stiu."

"O sa razi."

"Ba nu, promit."

Imi intinde degetul mic pe care il iau razand in scobitura gatului sau.

"N-a fost nimic special.. doar o zi insorita, in casa noastra. Tu alergai carand-o in brate pe fetita noastra carliontata iar eu va priveam. E prostesc, stiu, dar-"

"Hei, nu spune asta. Suna ca un vis minunat. Asteapta doar, si nu va mai fi un simplu vis."

Obrajii mi-au luat foc asa ca m-am ascuns mai mult in bratele lui, fara sa scot un cuvant, sperand ca nu mi-a observat reactia. O viata alaturi de Harry suna minunat, si asa de imposibil de atins.

Restul urmatoarelor zile le-am petrecut avand grija de Harry. Datorita medicamentelor si, dupa cum pretinde el, a grijei pe care i-am purtat-o, in scurt timp si-a revenit si era din nou pe picioare. Tot timpul cat a fost bolnav a insistat sa caute apartamente online, din moment ce nu i-am dat voie sa iasa din casa. Asa ca pana ce si-a revenit avea deja cateva locuri la care sa se uite. A insistat ca eu sa raman acasa si sa nu il insotesc, ca sa fie totul o surpriza. Trebuie sa recunosc ca nu mi-a fost deloc usor sa accept. Pana la urma, mutatul e o decizie importanta. Dar am decis sa am incredere in Harry si sa ii fac pe plac. Asa ca eu m-am ocupat de impachetat. A trebuit sa fac cateva drumuri si pana in Holmes Chapel, pentru a-mi recupera lucrurile de acasa. Norocul meu ca baietii m-au ajutat din moment ce Harry nu a putut.

M-a uimit cand doar o saptamana si ceva mai tarziu mi-a inmanat o pereche de chei cu un zambet imens pe fata. 

"Am gasit noua noastra casa." mi-a soptit luandu-ma in brate.

Nu imi venea sa cred. O sa ma mut cu Harry.

Baietii ne-au ajutat cu mutatul bagajelor insa Harry nu mi-a dat voie sa vad apartamentul pana cand ei terminasera. Asadar, am fost ultima care avea sa il vada. Din pacate nimeni nu mi-a dat niciun indiciu despre cum arata. Nu puteam sa citesc nimic de pe fetele lor. Intr-un final procesul de mutare era finalizat, venise seara si puteam sa mergem in sfarsit in noua noastra casa. 

Desi eram in acelasi oras si distanta dintre noi nu era una prea mare, nu ne-a fost usor sa ne luam ramas bun de la baieti. Nu locuisem decat cateva luni cu ei, insa stiam ca imi va fi dor. Si oricat de entuziasmat era Harry, stiam ca pentru el era si mai greu sa se desparta de ei. Liam si Zayn m-au strans tare in brate si mi-au marturisit cat de dor le va fi sa ma aiba in aceeasi casa. Louis mi-a ciufulit parul si ne-a atentionat sa fim atenti si sa folosim protectie, primind de la Harry o palma peste ceafa. Niall a varsat cateva lacrimisi ne-a promis ca ne va vizita in fiecare zi, scotand de la Harry un marait nemultumit si de la mine un chicotit. L-am asigurat ca dupa amiezile ni le vom petrece tot aici, asa ca s-a mai calmat.

Cand am ramas intr-un final doar noi doi in masina, Harry mi-a strans mana intr-a lui si mi-a oferit un zambet stralucitor.

"Esti gata?"

"Da." am dat aprobator din cap.

Fluturasii imi dansau in stomac. Drumul scurt nu mi-a permis sa imi las imaginatia sa zboare prea departe, insa imi facusem cateva idei. Insa toate au fost spulberate in momentul in care Harry a deschis usa si mi-a dat voie sa intru.

Era minunat. Un amestec perfect de modernitate si traditionalism. Privelistea era uimitoare. Si era imens. Mai mare decat ma asteptam. Sufrageria dadea un aer de comoditate si caldura prin culorile si mobila sa. Pe unul din pereti se afla o biblioteca imensa pe care Harry o umpluse cu cartile noastre. Bucataria era simpla si curata, cu destul loc pentru gatit. Baia avea in mijloc o cada mare si intr-un colt o cabina de dus cu sticla complet transparenta. Harry.

Ultima camera in care am intrat a fost dormitorul. Garderoba era imensa, si pe un perete se afla o masa de toaleta cu o oglinda. Camera avea o usa care dadea intr-un balcon micut, pe care am putut distinge niste scaune si o masuta. Si in mijloc se afla patul. Patul nostru.

Ramasesem fara cuvinte. Cand mi-am revenit m-am intors ca sa il gasesc pe Harry privindu-ma cu un zambet imens. L-am luat in brate si l-am sarutat apasat.

"Multumesc. E superb." i-am soptit.

"Si e al nostru."

Am zambit inapoi. Acum cateva luni ne dispretuiam. Nu voiam sa auzim unul de altul. A fost o perioada atat de scurta si totusi atat de plina de intamplari, care ne-au adus astazi aici. Impreuna. In apartamentul nostru.

Inainte nu stiam ca aveam atata nevoie de asta, dar in acel moment am stiut ca el era tot ce mi-am dorit vreodata.

"Te iubesc."

"Te iubesc."

Ok. Continuarea a venit cam tarziu. Foarte tarziu. Nu am nicio scuza pentru asta. Adevarul e ca nu mai am nicio motivatie sa continui aceasta poveste. Cel putin nu acum. Nu vad unde as mai putea merge cu ea. Am incheiat-o cam brusc, dar prefer sa o stiu terminata si sa stiu ca intr-o zi, daca voi avea inspiratie, ma voi putea apuca de o continuare, decat sa o stiu abandonata. Mi-a facut placere sa o scriu si la momentul respectiv a insemnat foarte mult pentru mine. Si inca inseamna. Mereu va insemna. E prima mea poveste. Chiar daca am evoluat ca scriitoare si mi-am schimbat stilul, asta e reprezentarea a cine am fost acum 3 ani si sunt mandra de ea, exact asa cum e. Si in plus, imi va aduce mereu aminte de o perioada atat de frumoasa din viata mea. Inceputul meu ca directionera, perioada aceea fericita pentru trupa, pe care ne-o amintim cu totii. Va multumesc tuturor pentru tot sprijinul acordat. Fiecare comentariu, fiecare critica, fie ea pozitiva sau nu, inseamna enorm pentru mine. Datorita voua am mers mai departe. Imi pare rau daca v-am dezamagit. Timpul si circumstantele poate nu au fost prielnice pentru povestea asta, dar as fi putut face un efort mai mare. Insa sper ca pentru voi, ca si pentru mine, va avea un loc special in inimile voastre.