Is it possible?(H.S)

25.Bitch

"Harry?" am soptit.

"Hm?"

"Ce faci?" l-am intrebat razand.

"Te admir."

Am rosit muscandu-mi buza inferioara, dupa care l-am sarutat lung.

"Hai sa iesim din apa."

"De ce?" m-am plans.

A chicotit si mi-a apucat coapsele dandu-mi fiori pe sina spirarii, carandu-ma afara din lac.

"Vei raci, micuto." mi-a spus dandu-mi un sarut pe nas.

Mi-am lasat capul sa cada pe umarul lui, inspirand mirosul sau magnific. Cum se face ca pana si dupa ce a facut baie in lac, inca mai miroase genial? 

Am intrat in casa si Harry m-a dus in dormitor, punandu-ma pe un prosop asezat pe pat. 

S-a intors dupa cateva secunde cu hainele noastre si cu inca un prosop, mai pufos, pe care l-a infasurat in jurul meu si a inceput sa ma usuce cu el, precum pe un copilas. Stand asa in genunchi in fata mea si infasurandu-ma cu prosopul imi dadea o senzatie de siguranta. Dupa ce mi-a ciufulit parul, mi-a dat un sarut pe frunte si a intrat in baie, lasandu-ma de asemenea sa ma schimb. Cand s-a intors, eu stateam tolanita pe pat cu ochii inchisi. I-am auzit pasii apropiindu-se si l-am simtit intinzandu-se langa mine. Si-a pus o mana peste mine si mi-a sarutat locul din spatele urechii, unde stia ca sunt sensibila, scotand un geamat din partea mea. Ne-am privit in ochi cateva minute, apoi el a rupt tacerea.

"Peste doua zile vom pleca."

Am clipit de cateva ori, oftand. Ma atasasem de locul asta.

"Dar am o surpriza pentru tine."

Mi-am ridicat sprancenele, asteptand. A scos ceva din buzunarul din spate al blugilor, pe care mi l-a pus in palma. 

Am privit obiectul stralucitor, incruntandu-ma la Harry, care doar zambea.

"E cheia e la cabana. Ei bine, o copie."

Am zambit la randul meu.

"Vom mai veni aici, iti promit. Si cand vei vrea sa vi aici, vei putea veni si singura. Desi nu imi place ideea sa te stiu singura, atat de departe, dar aici e un loc sigur, si daca vreodata vei simti nevoia, poti veni. Anuntandu-ma mai intai, bineinteles." a adaugat. 

Am zambit din nou si l-am sarutat scurt, insa el a adancit sarutul punandu-se deasupra mea.

Am fost intrerupti de telefonul meu, primind un marait din partea lui Harry. Era un numar necunoscut mie, insa am raspuns.

"Alo?"

"Curvo."

"Ce?"

"Te folosesti de el pentru bani, esti asa o ratata mincinoasa."

"Poftim? Cine esti?"

Harry imi facea semne insa nu il bagam in seama, fiind atenta la conversatie. Era o fata, dar nu imi suna deloc cunoscuta vocea.

"Nu conteaza cine sunt! Conteaza ca esti o curva falsa!"

"Imi pare rau, cred ca ai gresit numarul."

"Oh, nu esti tu cea care il foloseste pe Harry pentru bani? Cea care i-a despartit pe el si pe Lucy?"

"Uhm-"

Ma blocasem. Nu mai aveam idee ce-as putea spune. Ma atacase dintr-o data, fara motiv.

"Nu-l meriti! El stie asta, i-a spus lui Lucy inainte sa plece cat de mult o iubeste si cum tu le-ai distrus relatia! O vrea inapoi, dar ea nu se va intoarce atata timp cat tu locuiesti acolo si ai de gand sa o tratezi din nou ca pe ultima persoana de pe pamant."

Mi-a inchis telefonul inainte sa mai pot spune ceva, lasandu-ma cu gura deschisa. O lacrima mi s-a scurs pe obraz procesand ce a spus in timp ce indepartam telefonul de la urechea mea. Harry o iubeste pe Lucy, si eu i-am despartit? 

In timp ce eu plangeam, el statea si ma privea confuz. Uitasem de prezenta lui aici. 

"Ali, esti bine? Cine era? De ce plangi?"

L-am privit pentru o secunda, dupa care am lasat telefonul pe pat si am alergat spre baie, incuind usa inainte ca el sa poata procesa ceva.

Harry a venit repede batand cu putere si rugandu-ma sa deschid.

"Alison, deschide usa asta pana nu o daram!" a strigat in timp ce eu alunecam in jos pe gresia rece.

Dupa 15 minute bune de strigat si batut in usa, Harry a oftat, scotand cateva injuraturi pe gura, apoi s-a indepartat, lasandu-mi timp probabil. Am continuat sa plang multa vreme. M-am gandit la ce a spus tipa aceea si am realizat ca avea dreptate. Harry s-a despartit de Lucy din cauza mea. Si desi stiu ca nu o iubea, ea ii oferea mai multe decat ii pot eu oferi vreodata: audienta, faima, bani si satisfactie. Eu, in schimb, ce-i puteam oferi? Nimic.

Mi-am sters lacrimile si m-am ridicat de pe gresie, tremurand din toate incheieturile. Voiam doar sa plec de-aici, sa dispar de tot de pe fata Pamantului si sa nu mai dau ochii cu nimeni. Atunci mi-a venit o idee. M-am apropiat de geam, l-am deschis si m-am strecurat afara. Era un geam micut, dar destul de mare cat sa incap eu pe el. Imediat ce am atins pamantul cu picioarele, ei bine,  cu genunchii mai exact, am luat-o la fuga spre padure, fara sa realizez ca sunt doar intr-un tricou al lui Harry si o pereche de pantaloni scurti, ca nu am telefonul la mine si ca se intuneca.

Insa am fugit. Timp de minute bune tot ce am facut a fost sa fug, pana am ajuns in inima padurii. Mi-am pus mana la gura calmandu-mi suspinele si m-am lasat in jos, sprijinindu-ma de un copac si lasand lacrimile sa-si faca aparitia din nou.

Abia dupa un timp am inceput sa tremur si sa imi fie frig si iarba rece nu ma ajuta in acel moment. Mi-am strans genunchii la piept ascunzandu-mi fata in ei si ignorand sunetele infioratoare auzite din partea opusa a padurii. La un moment dat am vrut sa ma intorc, insa nu mai stiam drumul. Acum, lacrimile nu erau doar de tristete, sau dezamagire, ci si de frica. Se intunecase considerabil si n-aveam habar unde sunt. Nu aveam telefon si Harry habar n-avea unde sunt, poate nu stia nici ca am plecat. Am inchis ochii si am lasat gandurile sa se indeparteze, intr-un final adormind.

M-am trezit mai tarziu, pentru ca am auzit un fosnet. Am incercat sa-l ignor, insa sunetele se apropiau din ce in ce mai mult. Veneau din fata mea, deci nu putea fi Harry pentru ca desi m-am pierdut, stiam ca in spate se afla cabana. Am inghitit in sec si mi-am deschis ochii, obisnuindu-ma cu intunericul. Am auzit un marait si m-am ridicat incet.

"Harry?" am soptit. "Tu esti?"

Alt marait s-a auzit, facandu-mi sangele sa inghete. M-am intors si am luat-o la goana in partea opusa, spre cabana, chiar daca nu aveam idee incotro s-o iau mai apoi. Insa am fugit cat m-au tinut picioarele incercand sa ma indepartez cat mai mult posibil de creatura aceea. Doua lacrimi mi-au curs pe obraji semnaland frica care ma acaparase. Privirea imi era atintita in jos pentru a nu ma impiedica de ceva, chiar daca desluseam cu greu lucrurile din jurul meu. M-am oprit din alergat cand m-am lovit de ceva. Initial, am crezut ca e un copac. Dar apoi doua maini s-au asezat pe bratele mele, timp in care inima mea s-a oprit din a bate. Vocea ragusita si bine cunoscuta a fost cea care m-a facut sa-mi revin la normal. Ma rog, normal in limita in care ma aflam in preajma lui.