Is it possible?(H.S)

26.Haters gonna hate

*Harry's POV*

Am lasat-o sa se linisteasca, timp in care m-am intins pe pat incercand sa alung oboseala. Telefonul ei mi-a atras atentia, insa. Oricine ar fi sunat-o, i-a provocat starea ei de acum. M-am uitat la jurnale dar nu cunosteam numarul care a apelat-o. In schimb, am sunat acolo si am asteptat sa raspunda. Dupa al doilea beep, o voce feminina mi s-a adresat cu rautate:

"Nu ti-a ajuns, curvo? Mai vrei adevaruri? Sau ai sunat ca sa imi spui ca tu nu i-ai despartit pe Harry si Lucy?"

Sangele mi-a inghetat in vene.

"Alo?"

"Cine e la telefon?"

"Ti-as putea pune aceeasi intrebare. Cum indraznesti sa-i spui asa ceva iubitei mele? Nu e treaba ta de ce m-am despartit eu de Lucy, dar ca sa stii, singura vina a lui Alison e aceea ca e lumina ochilor mei si cea pe care o iubesc cel mai mult pe pamantul asta, asa ca lasa-ti jignirile si presupunerile pentru tine si inainte sa judeci pe cineva, pune-te in locul acelei persoane."

Am inchis telefonul nervos si mi-am trecut o mana prin par, incercand sa ma calmez. E numai vina mea, trebuie sa rezolv asta. M-am apropiat din nou de usa si am batut, dar ca si inainte, nu am primit niciun raspuns. Am vrut sa ma indepartez dar m-am oprit, lipindu-mi urechea de usa. Nu se mai auzea niciun suspin. 

"Alison?" am strigat. "Daca esti acolo, raspunde!"

Niciun raspuns. M-am panicat instant.

M-am departat apoi m-am impins in usa, facand-o sa se deschida. Geamul era deschis si ea disparuse. Am injurat nervos trantind usa in urma mea.

M-am repezit afara si am inceput s-o caut, dar nu era de gasit. Am alergat spre padure, strigand-o din minut in minut. La un moment dat, cu cat ma apropiam mai mult de inima padurii, puteam auzi pasi apropiindu-se de mine. Am inaintat incet si dintr-o data, de dupa un copac, s-a ivit Ali, lovindu-se de pieptul meu.

"Alison." am rasuflat usurat.

Si-a ridicat privirea si puteam sa-i deslusesc lacrimile curgandu-i pe obraji. Am strans-o tare in brate, si dupa un moment de gandire mi-a raspuns la imbratisare.

"Sa nu mai faci asta niciodata!" am soptit in parul ei.

Mi-a strans jacheta in pumnii ei mici, suspinand. Imediat am dat-o jos si am pus-o pe umerii ei inghetati, sarutand-o pe frunte. Era extrem de frig si ea era in pantaloni scurti si un tricou, sa nu mai spun ca nu avea nimic in picioare. Am luat-o de coapse fara sa mai stau pe ganduri, era infasurandu-si mainile in jurul gatului meu. Drumul inapoi catre cabana a fost tacut. Imediat ce am ajuns i-am facut un ceai fierbinte si m-am asezat langa ea pe pat.

"Stii ca ce-a spus tipa aia nu-i adevarat, nu?"

S-a uitat mirata la mine, soptind "De unde stii ce-a zis?"

"Am sunat. Dar Ali, la naiba, nu-i adevarat! Eu nu simt nimic pentru Lucy. Pe tine te iubesc."

A oftat, luand o gura din ceaiul facut de mine.

"Stiu." mi-a marturisit.

"Atunci de ce-ai fugit?" am intrebat nemaintelegand nimic.

"Pentru ca, Harry, eu nu-ti pot oferi ce poate Lucy. Ea e faimoasa, la fel era si cuplul vostru. Si-n plus, ea e mai buna decat mine la.. ei bine, stii tu."

Obrajii i s-au inrosit si mi-am dat imediat seama la ce se referea. Am vrut sa remarc ca nu aveam de unde sa stiu, avand in vedere ca noi nu am facut-o, dar mi-am tinut pentru mine comentariile.

"Ali, eu nu vreau faima sau avere sau orice altceva. Tot ce vreau este iubirea ta, nimic mai mult. Sa stiu ca ma pot trezi dimineata cu gandul ca cineva ma iubeste pentru cine sunt, nu pentru ce sunt. Sa stiu ca te vei trezi in fiecare dimineata langa mine, ca primul lucru pe care il fac dimineata e sa te sarut, ca dupa o zi obositoare zambetul tau imi poate ridica moralul, ca esti a mea si nimeni nu te-a atins si nici n-o va face vreodata, ca intr-o buna zi, din pantecele tau va iesi o minune care ma va numi "tata". Ca atunci cand nu va mai fi One Direction si lumea va uita de Harry Styles, voi avea pe cineva care ma va iubi, indeferent de cati bani voi avea sau cum voi arata si ca indiferent de situatie, vom ramane impreuna, in ciuda barfelor si a oamenilor care ne vor raul."