Păcatul Ameliei

4

Tony

E frumoasă. Enervant de frumoasă.

Și înțepată pe măsură.

-Acum îmi spui și mie pentru ce a fost pumnu' ăla?

Jur că uneori tipul ăsta nu e în stare de nimic.

-Ți-am spus să vezi unde merge, nu să sari pe ea cum simți că ți se ridică puțin. Ce mama dracului, Ricco? adaug nervos, masându-mi tâmplele cu ambele mâini. Mă întorc la el după ce am stat cu fața spre fereastra care duce spre grădină, uitându-mă în gol.

Ricco e mâna mea dreaptă. Sau mă rog, uneori mâna stângă. E asociatul meu de când am început ceea ce fac.

-Și ce voiai să fac? Știi bine că de când a aflat Nina cu ce mă ocup, duc lipsa...

-Nu mă interesează, îl întrerup. Ia-ți una din cluburi, mergi în baruri, du-te unde vrei și cu cine vrei! Numai nu te abate de la plan, că te trimit înapoi în Verona.

-Și crezi că te descurci de unul singur? Că eu nu prea cred! Și o să-ți întorc pumnul ăla, idiotule.

-În primul rând, da. Da, mă descurc singur sau cu toată mafia italiană în spate dacă e nevoie. În al doilea rând, să nu uităm cine-i Capo și cine-i săgeata, totuși. Și bun, trage-mi pumnul ăla și hai să terminăm odată cu asta.

Și l-am lăsat să mă lovească. Și-a vărsat toți nervii în lovitura asta papagalul, dar aveam nevoie de puțină adrenalină. Îmi simt sângele curgând din buză și mi-l șterg nepăsător cu mâneca sacoului negru Givenchy pe care-l port. Ies din bucătăria casei mele din Londra, lăsându-l pe Ricco în urmă. Dacă vrea rămâne, dacă nu, pleacă. Știe cum funcționează chestiile aici. Ajung pe terasă și mă așez pe un scaun de la masă. Îmi scot o țigară din pachet, o aprind și încep să trag din ea ca nesătulul.

Amelia Young mă bântuie de ani de zile. Dar ea nu știe asta. Faza cu atacul lui Ricco nu a fost tocmai întâmplătoare. A fost gândită de dinainte. Mă rog, fără scăpările lui animalice.

Ideea era că el trebuia să o urmărească și să afle unde merge. Și dacă idiotul continuă să mă calce pe nervi, iau pistolul și i-l bag pe gât. Nu e ca și cum nu aș avea o întreagă colecție sau mai rău, n-aș fi în stare.

Termin țigara și îmi mai aprind una. Sunt stresat. Am un plan bine pus la punct pe care am de gând să-l duc până la capăt, nu o să las un imbecil să mă încurce, fie el și partenerul meu. Și nu degeaba mi-am cumpărat casa asta, punându-mi în cap toată Cosa Nostra pentru că am părăsit Verona, și pe unchiul Marcelo, care mi-a ținut ditamai morala că abandonez afacerile. Nu le-am abandonat. Nu în totalitate. Mă descurc cu majoritatea și de la distanță. Dar oricum, nu-mi mai pasă. Am venit aici să îmi răzbun părinții. Știam de mult cu ce se ocupa tatăl meu, iar la 16 ani m-am "alăturat" și eu lumii acesteia, doar pentru a mă răzbuna pentru moartea părinților mei. Mama mereu a încercat să-l convingă să renunțe, dar el nu a făcut-o. Nici măcar pentru mine. Știam că nu prea se mai înțelegeau, dar se iubeau. Încercau să mascheze asta și să pară că eram familia perfectă. Dar într-un fel sunt împăcat cu faptul că s-au găsit unul pe celălalt și așa au rămas. Oricum, o spun doar pentru că erau părinții mei, eu nu cred în chestiile astea. Nu cred în iubire sau că o să o găsesc vreodată, chiar dacă ar exista. În orice caz, urăsc să vorbesc despre ei la timpul trecut. Și pentru chestia asta o să înfig multe cuțite în nenorocitul care a îndrăznit să se pună cu cine nu trebuie.

Sting și ultima țigară parcă mai agitat decât când am aprins-o. De obicei mă ajută să mă calmez, dar acum am prea multe pe cap. Îmi scot telefonul din buzunarul pantalonilor de stofă și dau să-l sun pe unchiul, dar un număr apare pe ecran. Răspund.

-Alo, Tony? Ce faci, băi băiatule? sunt întrebat.

-Depinde cine întreabă.

-Sunt Thomas. Am auzit că ne-ai trecut granița. Ia zi, poți să ne vedem și noi?

Thomas e un individ care m-a ajutat cu un transport de praf până în Londra anul trecut și mi-a rămas dator după ce a cumpărat de la mine. La cât de mieros îi e glasul, nu mă mir să vrea mai mulți bani. Îi dă pe cocaină ca pe pâinea caldă. Oricum, știu ce am de făcut dacă mă enervează.

-Pot. Dă-mi un mesaj cu adresa, îi răspund.

Îmi trimite adresa, îmi iau cheile și îmi deschid G-Wagon-ul negru mat. Pun GPS-ul și mă îndrept spre locație.

Cam pe la jumătatea drumului trec pe lângă cafenea și nu-mi vine să cred că am ajuns să lucrez aici. Adică să fac ceva legal. Mă rog, mai mult sau mai puțin.

Continui sā gonesc pe stradă și în mai puțin de jumătate de oră sunt aici. Pe un drum pe care, normal, ți-ar lua o oră să-l parcurgi, și ajung la un depozit abandonat de mașini pe la marginea orașului.

Privesc în jur și analizez locul. Geamuri sparte, mașini ruginite, tipic. Mă îndrept spre un vechi Ferrari prăfuit și zgâriat și mă uit puțin la el. A fost o mașină superbă la vremea ei.

Simt o prezență în spatele meu. Mă atinge pe umăr, iar eu mă întorc și din reflex, îi întind un pumn. E Thomas.

-Bune reflexe, n-am ce comenta! zice cu un rânjet pe față, însă vizibil deranjat de pumnul tocmai încasat. Nu se aștepta, dar îmi strânge mâna.

Mi se pare mie sau tipu' mă cam pupă în fund crezând că suntem prieteni? Dacă până acum doar mă gândeam că vrea mai mulți bani, ei bine, acum sunt sigur.

-Ce să spun, am o meserie care necesită asta; zic serios, dar el zâmbește de parcă am spus o glumă. Zi de ce m-ai chemat, adaug. Mă grăbesc.

-Îmi imaginez că te grăbești, doar ai o meserie care te așteaptă, nu? o zice încercând să pară amuzant, făcând referire la ce tocmai am spus.

Mă calcă pe nervi.

-Păi, știi..., spune și face o pauză de câteva secunde. O să ți-o zic direct. Am nevoie de cincizeci de mii de euro. Am pierdut tot ce aveam la jocurile de noroc și acum am datorii...

-Chiar nu-mi pasă, i-o tai. Știi că ai tupeu să vii la mine să-mi ceri bani, știind că îmi ești dator cu încă cincizeci de mii de euro, nu?

-Știu, dar...

-Thomas, te cam joci cu nervii mei, știi? Răbdarea mea are o limită și văd că tu profiți de asta, adaug stresat.

-Nu asta era ideea, doar că...

Și Poc.

Nu mai apucă să-și termine ideea pentru că acum stă întins pe jos, după glonțul pe care tocmai și l-a primit în cap. Prea începea să se milogească. Să fi mers dracului la muncă și să-și cheltuie banii cum vrea, nu să-și facă de cap la aparate pe banii mei.

-De la început nu ți-am suportat mecla, mormăi și merg spre mașină lăsându-l în urmă pe Thomas care acum e mort. Toți cei ca el ajung să și-o ia în cap și să profite dacă îi lași în urmă cu banii, așa că merită ce i s-a întâmplat.

Și că a enervat pe cine nu trebuie.