Păcatul Ameliei

8

Amelia

Știu că sunt la un bar, dar nu mă gândeam că o să dau de dracu' pe aici. La propriu.

-Credeam că ești mai sfântă de-atât. Nu mă așteptam să dau de tine fix aici, spune Tony și se rezemă într-un cot de mașina lui.

Eu nici nu mă așteptam să nu comenteze.

-Dar tu ce cauți aici? întreb apropiindu-mă de el și mașina lui scumpă.

-Eliberare.

Eliberare. Oare ce înseamnă asta?

-Rândul tău, spune.

-Am ieșit cu un prieten.

Levi m-a invitat în oraș când eram la muncă. M-a sunat și mi-a spus că știe un loc drăguț și că face cinste. Nu l-am putut refuza. Îmi place compania lui.

-Nu văd pe nimeni. Ai prieteni imaginari? mă întreabă și zâmbește subtil, lăsând la iveală două gropițe simpatice în obraji.

O să beau multe pahare în seara asta până voi uita că am îndrăznit să gândesc că are gropițe simpatice. Sunt ACCEPTABILE. De fapt nu. Sunt doar niște gropițe. Oricum niciodată nu mi-au plăcut în mod special. Nu o să se schimbe asta din cauza lui. Punct.

-Ce amuzant. A mers să își cumpere un pachet de țigări, iar eu îl aștept, îi explic, dar nici eu nu știu de ce încă mai sunt aici.

-Ce prieten mai e și ăsta care lasă o fată singură noaptea?

-Îți pasă?

-Nu.

-Bănuiam. Dar stai puțin, tocmai ai ieșit dintr-un bar. Ceea ce înseamnă că ai băut. Tu chiar ai de gănd să te urci beat la volan? pun eu piesele cap la cap și realizez ce tocmai voia să facă; îl privesc cu brațele încrucișate și aștept un răspuns.

-Îți pasă? mi-o întoarce.

-Sincer nu vreau să am un accident pe conștiință, fie că ești tu, fie că e altcineva, fac o mică pauză. Hai, te duc eu acasă.

Ce tocmai am spus? Cred că a băut el și m-am îmbătat eu. Altfel nu-mi explic.

Pufnește. Nu mă așteptam la altceva. Fraieră eu că încerc să fiu drăguță, nu?

-Nici nu mă gândesc.

-Ai băut. Nici nu vreau să știu cât. Ți-am spus că nu vreau să am un accident pe conștiință. Așa că, haide, spun și dau să îi iau cheile din mână.

Nu apuc să le iau pentru că își ferește mâna, în spate, fix când mă apropi.

-Pe bune? îl întreb.

-Ți-am spus deja că nu.

-Ții morțiș să intri într-un copac?

Nu mai spune nimic. Dau, din nou, să-i iau cheile alea nenorocite, dar de data asta își ridică mâna sus, deasupra capului.
Încerc să mă ridic pe vârfuri, dar abia îi ajung la umăr. E cât un stâlp.
Își aduce mâna înapoi jos, dar o ridică iar când încerc să le apuc. Face chestia asta de câteva ori, tachinându-mă, până le prind și mă urc la volan înainte să mai zică ceva. Așteaptă câteva secunde și se urcă pe locul pasagerului. Nu are de ales.

-Accept căcatul ăsta doar pentru că nu am chef să dau bani pe un taxi, îmi aduce la cunoștință.

-Nu trebuie să-mi mulțumești, stai calm, îi bat apropo și își dă ochii peste cap; de ce naiba m-am oferit să fac asta? Va fi un chin.