Amelia
În sfârșit puțină culoare în casa asta incoloră.
Toată ziua nu l-am văzut pe Tony. Habar nu am unde a fost sau ce a făcut pentru că nu mi-a spus nimic. Așa că am fost să mă plimb. Am trecut pe lângă o florărie și nu m-am putut abține, așa că am intrat și am cumpărat lalele roz și galbene și le-am pus în vazele goale din camera mea, sufragerie și bucătărie.
De ce ai avea atâtea vaze în casă dacă le ții goale? Mă rog.
Nu-mi stă mintea decât la aseară. Sărutul ăla a fost periculos. Amintirea buzelor acelea acoperindu-le pe ale mele de parcă viața lui ar fi depins de asta îmi face tot corpul să tremure.
Nu știu ce a fost în capul meu. De ce am venit aici? De ce l-am lăsat să mă sărute? E un idiot și nu o să-l las să-și bată joc de mine. Dacă el pleacă și nu dă un semn toată ziua, pot face la fel.
Iau telefonul și îi dau mesaj lui Levi.
Eu: Hei, ești?
Cele trei puncte nu întârzie să apară.
Lev: Bună, da. S-a întâmplat ceva?
Eu: Vreau să ieșim.
Lev: Sigur. Vin la 22:00 să te iau, eu sunt deja în club.
Eu: Dă-mi locația, ne vedem direct acolo.
Îmi trimite locația, apoi mă grăbesc pentru a mă pregăti. Am doar jumătate de oră la dispoziție.
Îmi fac repede un duș, apoi caut prin dulap și găsesc o rochie neagră, simplă, până deasupra genunchilor, ce pare perfectă pentru seara asta. Machiajul constă în mascara și un ruj roșu, iar părul mi-l las desprins, așezându-se frumos, în bucle întunecate. Mă încalț în sandalele negre cu toc și arunc o ultimă privire în oglindă. Arăt drăguț. O să mă distrez și o să mi-l scot din cap pe Tony și nu o să las nimic să-mi strice seara.
Merg în cea mai apropiată stație de taxi și iau unul. Îi dau un mesaj lui Levi să-l anunț că am plecat.
După zece minute ajung la Electric Club. Din fericire, drumul a fost liniștit și sunt recunoscătoare că taximetristul nu a fost genul care să pună întrebări incomode sau să mă privească mai mult decât trebuie. Cobor și îl văd pe Levi afară, așteptându-mă. Mă observă și el și vine spre mine.
-Hei, ce bine arăți! spune și mă îmbrățișează.
-Hei, mersi! Și tu. Mă bucur să te văd.
Poartă un tricou alb, simplu, blugi negri și niște adidași albi, ca tricoul.
E simpatic.
-Abia așteptam să vii, hai înăuntru, o să-ți placă.
Mă apucă de încheietură și intrăm. Lumina albastră aproape mă orbește, dar treptat mă obișnuiesc. Ne facem loc printre toate trupurile transpirate care dansează și țipă versurile piesei de pe fundal, abia acoperind-o. Ajungem la bar, unde mă îndeamnă să ne așezăm pe scaunele înalte. Îi face semn baristei tatuate cu sprânceană tăiată care pare ușor iritată. El își comandă un Manhattan, iar eu o Piña Colada. Nu am mai băut de ceva timp.
-E drăguț aici, spun mai tare ca să mă poată auzi.
-Știu, și mie îmi place.
-Ai venit singur? întreb.
CITEȘTI
Păcatul Ameliei
RomanceAmelia Young este o tânără romantică și visătoare,ce locuiește alături de tatăl ei,cu care formează o familie modestă și credincioasă. Fata trăiește liniștită până pică în plasa sentimentelor pentru cine nu trebuie,iar viața o pune la încercare,fi...