Păcatul Ameliei

14

Tony

Iată-mă pe mine stând în duș cu o mână aparent ruptă, iar cu cealaltă, ei bine, aproape ruptă de la ce tocmai am făcut.

Inițial, nu știam cât de fraier pot să fiu încât să cad într-o mână, pe scări, atât de rău încât să mi-o rup. Și da, chiar e ruptă, nu dramatizez.

Aseară, după ce am terminat cu Amelia, am mers să beau un pahar cu apă din bucătărie, unde am dat de taică-su. Mi-a zis că vorbise cu ceva prieten de al lui, doctor, și că putem merge la el pentru o investigație, însă asta nu schimbă faptul că e un nenorocit. Am refuzat, normal, până la urmă am avut dureri și mai mari, și chiar nu voiam să par slab. Însă, după multe rugăminți, mai ales din partea Ameliei, am mers și, surpriză, mână ruptă.

Imaginați-vă cum arată ditai omul, de 1,90, la doctor, cu mâna în ghips după ce și-a rupt-o. Vă zic eu. Penibil!

După ce am ajuns înapoi la ei acasă, Amelia s-a pus direct să doarmă, probabil neștiind că am observat toate privirile îngrijorate pe care mi le-a aruncat pe drum. Eu am mers să-mi fac un duș. Mai greu, ce-i drept, având brațul stâng în ghips, dar m-am descurcat. Ideea era că m-am băgat să-mi fac un duș rece-gheață, cu intenția de a uita ce s-a întâmplat și a nu da voie momentelor petrecute cu Amelia să-mi mai umble prin cap. Doar că, ușor, ușor, au început să reapară toate secundele cu ea. Respirațiile sacadate, gemetele, contactul vizual, tot. M-am gândit că o să rezist și că nu va fi o problemă să mă abțin, dar e mult mai greu decât credeam.

M-am atins cu gândul la ea, iar asta nu făcea parte din plan. M-am atins cu gândul la fiica celui care mi-a distrus viața, și dracu' să mă ia, nu mi-am mai dat drumul atât de repede niciodată în cei douăzeci și șase de ani ai mei. Douăzeci și șase, dar degeaba, cum s-ar spune. Doar că Amelia pur și simplu mă înnebunește. O vreau, dar o urăsc. Are măcar vreun sens?

Ies din duș, iau un prosop și mă șterg cu grijă pe tot corpul. Mă descurc să-mi iau pe mine boxerii și pantalonii scurți, dar va fi muncă grea cu tricoul. Îl ridic de pe jos și vreau să îl iau mai întâi pe cap, iar apoi cu o mână, însă ajung să mă lovesc cu piciorul de cabina de duș.

-Futu-i, înjur în barbă.

Încerc altfel. Îmi bag mâna stângă, cea cu ghipsul, în tricou, și când încerc să fac același lucru și cu dreapta, lovesc ceva făcut din sticlă și cade, iar tricoul rămâne puțin ridicat peste abdomen. Zgomotul răsună în toată baia, iar în secunda următoare aud cum se deschide ușa și pe Amelia care întreabă:

-Ce s-a întâmplat?

Nu pot s-o văd, pentru că încă am capul sub tricou, dar sunt convins că râde de mine. Și la dracu', o și înțeleg, zici că mi-am pierdut mințile. Aud cum vine spre mine și îmi trage de tricou în jos, până este pus bine. Acum pot s-o văd. Și chiar râde de mine.

-Te distrezi? o întreb când nu mai e toată un zâmbet.

-De ce nu m-ai chemat dacă aveai nevoie de ajutor?

-Dormeai.

-Să știi că nu pățești nimic dacă mai râzi și tu din când în când. Îți stă bine când o faci, se uită serioasă în ochii mei.

În secunda următoare, se lasă în jos la picioarele mele, nerupând contactul vizual. Instant îmi tresare în pantaloni și nu ratează asta, privirea fugindu-i într-acolo. Apoi începe să strângă de pe jos cioburile de la ornamentul pe care l-am dat pe jos mai devreme, însă eu sunt prea hipnotizat ca să mai pot reacționa în vreun fel. Se ridică și le aruncă în coșul de gunoi.