Păcatul Ameliei

10

Amelia

Tata respinge apelul.

-Trebuia să răspunzi, îi spun și îmi frec pandantivul colierului între degete.

-Mai târziu. Acum vreau să lămurim.

Mai bine ar fi răspuns. Măcar așa aș fi avut mai mult timp pentru vreo scuză. Mai bună decât cea de mai devreme. Știu că nu e frumos ceea ce fac, dar tata nu trebuie să-l cunoască pe Tony. Ar fi mult prea...ciudat. Nici măcar prieteni nu suntem.

-Nu-l poți cunoaște încă. E prea devreme.

-Amelia, deja l-ai adus aici. Oricum, deja faci un mare păcat să te culci cu el înainte de căsătorie, deci nu-mi spune că e prea devreme, spune nervos, dar se forțează vizibil să fie calm.

Poftim?

-Nici măcar nu m-am culcat cu el, mă răstesc fără să vreau și mă ridic de pe canapea.

Îi sună din nou telefonul.

-Ai grijă la ton. Am spus că îl aduci aici ca să-l cunosc și punct! e tot ce mai spune și își duce mobilul la ureche după ce răspunde, iar eu merg în camera mea.

Mă pun în pat fără să îmi mai schimb hainele. Sunt stresată. Cum ar trebui să-i spun egoistului ăla? "Hei, tatăl meu știe că ai fost aici și crede că suntem împreună, vrei să vii să îl cunoști?"

Trebuie să găsesc un mod convingător, altfel tata îmi va ține numai predici despre cât de păcătoasă sunt și că mă bate Domnul.

Nu mă înțelegeți greșit, am frică de Dumnezeu și sunt credincioasă, până la urmă așa am crescut. Dar tatăl meu e în urmă cu timpul cu maxim o sută de ani.

Chestia e că, pe de altă parte, dacă îl rog pe Tony să mă ajute, mă va pune să fac cine știe ce în schimb. Îmi place să ajut, dar dacă nu s-ar fi autoinvitat în noaptea aceea la mine acasă, nu am fi fost în situația asta. Până la urmă, de ce nu am mers la el? Ce, avea o bombă acasă?

În orice caz, trebuie să mă gândesc ce o să fac. Michaela a venit azi și ne-a spus că trebuie să lucrăm și în zilele libere, adică mâine și poimâine, pentru un eveniment pe care vrea să-l organizeze la cafenea. Apoi vom avea liber alte două zile pentru a recupera, sau ceva de genul. Nici eu nu mai înțeleg.

Mă ridic să mă schimb și merg să îmi fac un sandwich. Îl iau în cameră pentru a și putea citi în același timp. Nu durează mult și termin de mâncat și simt cum mi se face din ce în ce mai somn. Las cartea și închid lumina.

~

Îmi aud alarma urlând. Mă trezesc și imediat încep să mă pregătesc.

După toată forfota de dimineață, îmi aleg o rochie albă, puțin deasupra genunchilor, pe care să o port. Asta îmi place la "Happy Coffee", că nu are un anumit cod de îmbrăcăminte, iar fiecare angajat poartă un șorț negru cu inscripția cafenelei.

Îmi prind cele două șuvițe de păr din față cu o clamă la spate și îmi iau o pereche de sandale fără toc, roz, care se asortează cu accesoriul de păr. Azi am ales să fiu mai feminină.

Îmi iau ghiozdanul și când ies, dau nas în nas cu tata, care ținea pumnul ridicat, pregătit să bată la ușă.

-Ce sincronizare, îi zâmbesc.

Îmi întoarce zâmbetul.

-Te duc eu la muncă? Acum plec și eu, întreabă.

-Da, sunt gata, zic și pornim spre mașină.

După drumul în care tot ce am făcut a fost doar să mă frământ în legătură cu discuția de aseară, cu capul lipit de geam, ajungem la mine la muncă.

-Nu uita ce am vorbit. Mâine seară îl aștept la cină după ce termini, îmi spune după ce cobor.

-Bine, e tot ce mai zic și închid portiera, el pleacă, iar eu merg înăuntru.

Cum intru, îl văd pe Tony în fața tejghelei, stând pe telefon, rezemat într-un șold și cu picioarele încrucișate într-un mod sexy. Poziția lui, nu el.

-'Neața, zic după ce îmi las ghiozdanul pe un scaun la întâmplare de la cea mai apropiată masă.

-'Neața, răspunde, dar nu ridică privirea din telefon.

-Abby nu a venit? fac greșeala să-l întreb, de parcă i-ar păsa de altcineva, înafară de persoana lui.

-Dacă nu e aici înseamnă că nu a venit, zice sec.

Îmi dau ochii peste cap, dar nu spun nimic, pentru că se aud clopoțeii de la ușă. A intrat Michaela.

-Bună dimineața, hărnicuților, spune și își dă jos de pe cap ochelarii de soare și îi lasă pe aceeași masă la care mi-am pus și eu rucsacul. Gata pentru azi?

-Da, dar până la urmă ce e cu evenimentul ăsta? întreb pentru că nu ne-a spus nimic concret.

-Vreau să mai organizăm puțin pe-aici. O să vină niște posibili sponsori mâine seară și vreau să facem o impresie bună.

Mâine seară. Bine s-au mai nimerit, la naiba. Încă un stres în plus.

-Vreau să fie lună și bec pe-aici. Să duceți în spate toate lucrurile de care nu mai avem nevoie, iar toate vasele să fie spălate și întregi, ne-am înțeles, Amelia?

-Da.

Credeam că nu știe de paharele alea sparte din ultimul timp. Dar asta e, o să am mai multă grijă.

-Păi bun atunci, asta e tot ce voiam să vă spun. Dacă ne sponsorizează, va fi un plus și pentru salariul vostru, bineînțeles. Apropo, Abby nu va veni, e plecată din oraș, ne anunță și pleacă.

Minunat. Doar eu și Domnul Super Arogant. Vor fi niște zile lungi.

-Vreau să vorbim ceva, îi zic fără să mai stau pe gânduri.

Dacă mai aștept mult, nu mai reușesc să-i zic nimic.

-Ce e?

-Tata știe că ai fost la mine.

Se uită la mine pentru prima dată de când am ajuns.

-Cum știe? întreabă calm, ca de obicei.

-Ți-a văzut hainele pe jos.

-Nu o să mai dau pe acolo, deci nu e problema mea.

La ce mă așteptam? Să-mi sară în ajutor?

-Tocmai asta e chestia. Crede că ești iubitul meu. A zis că vrea să te cunoască, spun și aștept să-i văd reacția; nici nu-mi fac speranțe că o să accepte, dar trebuie să încerc.

Apoi face un lucru pe care nu credeam că îl voi vedea prea curând la el. Începe să râdă.

-Nici nu mă gândesc, răspunde după ce termină.

-Îți rămân datoare. Numai fă asta pentru mine.

-Ne-am achitat datoriile, ai uitat?

În ce termeni vorbește. Nici măcar nu e vorba de bani, dar la el mereu e despre asta.

-Nu, n-am uitat. Dar am nevoie de ajutorul tău. Te rog.

Zâmbește și își ridică o sprânceană.

-Mă rogi?

-Da. Situația e complicată. Nu m-aș descurca singură.

-Cu o condiție.

Să-mi fie frică, oare?

-Ce vrei?

-Să te culci cu mine.