Păcatul Ameliei

5

Amelia

-Amelia, a ajuns ultimul pachet pentru copii, mă strigă tata.

Asta fac de două zile. După ultimele ture din săptămâna aceasta care au fost groaznice, speram ca măcar să mă pot odihni în zilele libere.

-Levi, poți să mă ajuți, te rog, cu pachetul ăsta? îl întreb pe colegul meu pentru că e prea mare și nu mă pot descurca singură.

-Sigur, Ame, spune și ia cutia ridicând-o.

Ceilalți voluntari, Andrew și Sophie, care sunt un cuplu, sunt chiar de treabă, dar cu el pot spune că mă înțeleg cel mai bine. E blond, puțin mai înalt decât mine, mereu mă face să râd și nu-i place pizza. Știu de când am ieșit la pizzerie acum jumătate de an, în ziua în care ne-am cunoscut. Mă rog, eu am mâncat pizza, iar pentru el am mers la un restaurant separat pentru salată de castraveți. Dar e drăguț.

-Mersi, îi răspund zâmbind.

De ieri sunt cu tata și cu restul voluntarilor la biserica unde este preot și sortăm haine, jucării și mâncare pentru copiii de la orfelinatul din cartier. Primim pachete și saci din donații lunar, dar de data asta am uitat complet. Sincer, m-a ajutat să îmi iau gândul aproape complet de la seara aceea, având atât de multe pe cap și pot spune chiar că a picat la țanc să trebuiască să fie atât de solicitante zilele mele libere, însă nu mă plâng. Îmi place ceea ce fac.

Plănuiam și să mă duc la poliție, dar având în vedere că am plecat și m-am întors cu tata, nu am avut cum să fac și asta fără să afle.

Îl urmez pe Levi care pune cutia pe uriașa masă specială pentru sortat care a fost plină de donații generoase și cred că e prima prima dată când s-au adunat atât de multe lucruri.

-Auzi, dar tu ești ok? mă întreabă el cu ochii la colet și deschizând atent cu un cuțit banda adezivă.

-Da, de ce nu aș fi? întreb făcându-mi de lucru cu lanțul cu lebădă pe care îl port.

E singurul lucru primit de la mama. Îl am de la cincisprezece ani, de când l-am găsit într-o cutiuță din pod, iar de atunci nici că l-am mai dat jos. Avea atașat un bilet, pe care scria "𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝐴𝑚𝑒𝑙𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑎, 𝑅𝑎𝑧𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑆𝑜𝑎𝑟𝑒.". Am plâns toata noaptea după ce îl găsisem. Încă mi se rupe inima în mii de bucăți, pentru că atât de tare mi-aș fi dorit să o cunosc. Tata mi-a spus că mama îl avea de la bunica și s-a hotărât să îl pună în cutie alături de bilețel fix în ziua dinainte ca eu să mă nasc.
De parcă ar fi simțit că nu va mai apuca să mi-l dea niciodată.

-Vreau doar să mă asigur, Ame. De ieri pari foarte stresată și de când ne-am cunoscut nu te-am văzut niciodată așa. Știi tu, mereu zâmbești.

"Știi tu, mereu zâmbești." Au.
Nici nu am știut că se vede că încă sunt stresată și că încerc să am grijă la fiecare pas. De asta și merg cu tata.

-Levi, îți mulțumesc pentru grijă, serios, dar doar sunt stresată cu munca, și...

-Ame, îmi dau seama când o persoană apropiată are probleme sau nu e bine, mă întrerupe. Îmi pasă de tine și îmi ești dragă. Chiar aș fi bucuros să mă consideri prietenul tău și dacă vreodată ai nevoie de ceva, eu sunt aici, îmi spune.

Chiar îl consider prietenul meu și cred că o să îi spun ce am pățit, pentru că până la urmă ce am de pierdut? S-a oferit să mă asculte și am încredere în el. E un băiat bun.

Îl trag într-o îmbrățișare. Aveam nevoie de asta.

-Mulțumesc mult. Normal că suntem prieteni și dacă vrei putem ieși în părculețul de lângă biserică după ce terminăm. Știi tu, e mai personal.

-Sigur, acum hai să terminăm și cu pachetul ăsta, e tot ce mai spune și îi dau drumul din îmbrățișare.

Deschid cutia cu eticheta pe care e scris numele doamnei Hampson, o femeie drăguță cu doi copii și divorțată, care locuiște în zonă. Odată, a făcut plăcintă cu mere pentru toți voluntarii și oamenii de la biserică și a venit să ne-o împartă cu copiii ei.
Dau de haine pentru bebeluși, haine mai mari și jucării. Levi le golește pe toate pe masă, oferindu-se să mă ajute să le sortez, fiind cea mai mare cutie și asta facem în următoarea oră.

~

-Am terminat înaintea ta. Ha! îi spun zâmbind, îmbrâncindu-l ușor cu cotul; ne-am înțeles că cel care termină ultimul face cinste cu un suc.

-Te-am lăsat să câștigi, spune zâmbind, în timp ce împăturește un tricou pentru băieței.

-Asta spun cei care nu știu să piardă, să știi.

-Bine, recunosc, ai câștigat, îmi răspunde după ce termină și el, încă zâmbind. Mă bucur că am reușit să te fac să râzi.

-Sincer, și eu. Și îți mulțumesc, pe bune.

Nu mai apucă să-mi răspundă pentru că apare tata.

-Ce faceți, ați terminat? ne întreabă.

-Da. O să merg cu Levi în parcul de lângă să ne relaxăm puțin.

-Bine. Aveți grijă de voi, e destul de târziu.

-Tată, față de zilele trecute, e chiar devreme. Dar nu stau mult.

Îmi iau rucsacul și pornesc cu Levi și cu tata care iese deodată cu noi pentru a merge la mașină și ne luăm la revedere.

Ajungem în parc după ce a cumpărat două sticle de Sprite de la cel mai apropiat minimarket și căutăm un loc mai retras unde să stăm. Mi se pare mult mai liniștitor decât să fi mers la o terasă.

Într-un final, după ce am vorbit tot drumul despre ce muzică și artiști am mai ascultat în ultimul timp, ( iar eu l-am înnebunit cu Lana del Rey. O ador. ) găsim o bancă lângă o salcie și o fântână arteziană cu doi îngerași stând într-un picior și mă întreb cum de un loc atât de frumos nu este foarte vizitat. Mă așez, urmată de Levi, și privesc un porumbel ciugulind de zor dintr-o bucată puțin mai mare de covrig și zâmbesc.

-Deci ce e cu tine? mă întreabă direct, spărgând gheața.

Rămân cu ochii pe porumbel și încep să îi spun și mă simt de parcă povestesc un vis urât.

-Îmi pare atât de rău..., e tot ce reușește să-mi spună când termin de vorbit.

-Am zis să venim aici pentru că nu vreau să știe tata. Ești singurul căruia i-am spus. Mai sunt și colega mea de la muncă și șefa mea care au aflat, dar am încredere în tine și abia acum realizez că mă simt mult mai ușurată după ce am vorbit despre asta, îi răspund încă holbându-mă în același loc, deși porumbelul a zburat de mult.

-Mă bucur că ai ales ca eu să fiu persoana în fața căreia să te descarci. Sunt lângă tine și poți veni să vorbim ori de câte ori ai nevoie, să știi, îmi spune și îmi cuprinde umerii cu un braț.

-Mulțumesc, Lev. La fel și tu, îi zic sincer.