Păcatul Ameliei

9

Amelia

Mă trezesc din cauza faptului că simt ceva tare și gros pe o fesă și un braț în jurul taliei mele, pe sub tricoul pe care îl port.

Stai, ce?

Ce am făcut azi-noapte?

Îmi țin ochii închiși în continuare. Îi simt respirația caldă pe ceafa mea. E atât de bine. Jur că vreau să mă ridic și să văd cine e, dar în loc de asta nu mă pot abține și încep să mă frec de el.

Stau întinsă, pe o parte, iar el e în spatele meu. Îi simt corpul masiv în timp ce mă mișc și mă gândesc că nu e nimic în neregulă că fac asta dacă ne-am tras-o. Nu-i așa?

La scurt timp, se freacă și el de mine, iar acum ne mișcăm în unison. Își îngroapă fața în gâtul meu, respirând din ce în ce mai greu.
Îmi scapă un geamăt.

Își ia mâna de pe talia mea și și-o sprijină de pat, salteaua lăsându-se sub greutatea lui.

Doamne, e atât de intens!

Geme. Geme gros și masculin și e așa sexy să-l aud. Deja îmi simt umezeala din chiloți și îmi vine să-i iau mâna și să i-o strecor acolo...

-Știam eu că nu-ți ajunge doar să privești.

Sar ca arsă din pat.

Nu se poate.

Sunt atât de idioată. M-am lăsat dusă de val și am uitat complet că în patul meu stă însuși diavolul. Iar eu m-am frecat de el.

ȘI MAI RĂU, MI-A PLĂCUT!

-Ai rămas fără cuvinte? strigă din cameră.

Am fugit la baie să-mi dau cu apă pe față. Trebuie să mă trezesc. O să facă mișto de asta constant de acum. Bravo Amelia, ești tare deșteaptă!

Mă întorc în cameră și îl văd întins, încă în boxeri, cu o mână sub cap, și un zâmbet triumfător.

Plus o erecție proeminentă, dar încerc să-mi feresc privirea.

-Îmbracă-te, e tot ce reușesc să spun și nu-l privesc, căutându-mi haine în dulap.

-De ce? Părea că îți cam place de mine așa, spune pe un ton arogant.

Mă întorc spre el.

-A fost o scăpare, ok? M-a luat valul.

-Deși știai ce faci. Și cu cine.

-NU știam. Mulțumit?

-Bag de seamă că ești cam ne...

-Să nu îndrăznești.

-...fericită. Ce credeai?

-Nimic. Du-te dracului.

-Ok. Și legat de ce credeai, aș putea să rezolv asta.

Îmi dau ochii peste cap și aud o bătaie în ușă. La naiba!

-E tata, șoptesc. Mergi în baie și încuie ușa!

Spre surprinderea mea, face ce i-am spus fără să comenteze, iar eu îi deschid ușa tatei, dar nu intră în cameră.

-Bună dimineața, îi spun.

-'Neața. Ce faci, vrei să te duc eu la muncă?

Arunc o privire la ceasul de pe peretele din spatele meu.

-Mersi, dar e devreme. Pleci acum? îl întreb agitată, dar nu știu de ce, pentru că nu-l poate vedea pe Tony; însă am o senzație ciudată, cum că ar știi ce s-a întâmplat.