Păcatul Ameliei

11

Tony

Face ochii mari și nu mai spune nimic. Obrajii palizi i se îmbujorează. E atât de albă, încât, atunci când roșește, mă face să mă gândesc la un trandafir alb, acoperit de sânge. E frumoasă ca un trandafir, dar vorbele ei pot înțepa ca și spinii. Asta pentru cei care mai au sentimente.

-Ar fi trebuit să-ți vezi fața, îi spun și se trezește ca din transă, atunci când pocnești degetele.

-Astea sunt glume? întreabă agitată și observ cum i se formează o cută mică între sprâncene atunci când se încruntă și își ia colierul cu lebădă între degete; încep să cred că e un tic făcut atunci când simte neliniște.

-Si, Amore. Voiam să văd cum ar reacționa o sfântă ca tine la o astfel de propunere.

-Ce vrea să însemne asta?

Pare speriată. Se îndepărtează când vede că încep să mă apropii, și se lovește cu spatele de tejghea. Văd cum i se ridică pieptul mai mult decât ar fi normal.

-Înseamnă că o să te ajut.

Se încruntă iar. E confuză. Asta și voiam.

-Nu mai înțeleg. Așa simplu? Mă rog, ignorând ce ai zis mai devreme.

-Nu, o să-mi rămâi datoare. Din nou. Totul în viața asta are un preț, Amelia. Ar trebui să înveți asta.

-Ce vrei să fac până la urmă?

Îmi încrucișez brațele la piept, iar ea îmi copiază gestul.

-O să mă gândesc. Iar orice ar fi, tu nu te vei împotrivi.

-Ceva nu-mi miroase a bine în chestia asta.

-Nu văd de ce. Pare că te-ai îmbrăcat așa special pentru a mă face să spun "da".

O văd cum se pregătește să zică ceva, dar nu mai apucă, fiind întreruptă de venirea primului client. Un libidinos cam de vârsta mea. Îi recunosc de la o poștă pe ăștia.
Amelia își ia repede carnețelul și dă să meargă la masa la care s-a așezat tipul, dar o opresc cu un gest al mâinii și merg eu în locul ei.

De ce dracu' am făcut asta?

Ajung la masa lui și îmi spune ce vrea, apoi merg să pregătesc. Zici că am luat-o razna de când cu ea, jur. Parcă o parte din mine mi-a zis că ceva nu e în regulă și că trebuie să fac asta. Dar prefer să mă gândesc că am împiedicat-o din a păți ceva rău tocmai ca să am eu grijă ca i se va întâmpla ceva.

O aud cum încearcă să se furișeze în spatele meu. O iau după pașii pe care încearcă să și-i calculeze și după ritmul respirației. Am prea multă experiență la capitolul ăsta.

-Te aud, spun pregătind prostia asta de băutură.

-Ce urechi ai. De ce ai făcut asta mai devreme?

Vine lângă mine.

-N-am făcut nimic ieșit din comun. Acum dă-te, trebuie să duc comanda asta.

-Să știi că nu te las până nu îmi spui, vine după mine în timp ce merg la individ și îi las cafeaua.

-Iar tu să știi că nu-mi plac oamenii insistenți.

Se ține în continuare după mine.

-Amelia, încetează, spun apăsat. Și răbdarea mea are o limită.

-Mă doare-n cot. De ce nu m-ai lăsat să iau comanda?

-Are față de dubios. E bine? N-am chef să te mai scap de încă unu'.