Păcatul Ameliei

18

                               Amelia

  Deschid ochii când simt o atingere caldă.

  Și tot ce văd este un Tony care mă mângâie ușor pe obraz.

-Bună dimineața, îmi șoptește blând.

-Bună dimineața, răspund și mă întind.

  Când mă uit în jur, văd că am adormit pe canapea și ușor, ușor îmi reamintesc toate cele petrecute aseară. Mă simt bulversată. Mă ridic și observ o tavă cu suc de portocale și clătite pe măsuța din sufragerie.

-Mi-ai făcut micul dejun, murmur și îl privesc pe Tony.

-Cum îți mai e mâna? ignoră ce am spus, dar în schimb schițează un mic zâmbet.

  Iau furculița și încep să mănânc. Clătitele astea cu miere și afine sunt divine. 

-E ok. A ta cum…

   Mă opresc când observ că nu mai are brațul în ghips.

-Am fost dimineață să mi-l scot, spune când vede confuzia de pe fața mea.

  Se așterne o liniște apăsătoare. Mă întreb oare unde a fost aseară. Acum, că nu mai are nevoie de ajutorul meu poate vrea să plec. Gândul ăsta mă neliniștește. Chiar m-am obișnuit să fie prin preajmă. Și legat de aseară…Încerc să fiu bine. Nu mă așteptam la așa ceva din partea lui Levi. Fără să vreau, încerc să-i găsesc explicații: poate a băut prea mult, sau cine știe? Poate a fost drogat. Însă astea nu sunt niște scuze plauzibile pentru a răni pe cineva și realizez că Tony avea dreptate și voia doar să se culce cu mine. O să fie greu să uit pentru că eram prieteni buni, dar o să fac tot posibilul să mă concentrez pe mine și pe binele meu și ca data viitoare să am mai multă grijă.

  Mă trezesc ca din transă când realizez că mi-am terminat sucul și clătitele și acum doar stau și mă uit în gol. Tony mă dezmiardă pe spate, fără niciun cuvânt. Asta e ce am nevoie acum.

-Îți mulțumesc că ai gătit pentru mine, îi spun.

-Oricând.

  Se uită la mine și pare îngrijorat. Iar eu îl privesc, la rândul meu, curioasă. Și îmi fac curaj să aflu răspuns la întrebările mele.

-Tony? Unde ai dispărut aseară?

  Mâna i se oprește undeva pe mijlocul spatelui meu.

-Ți-am zis că o să mă ocup. Asta am făcut. Și ca să nu mai ai întrebări, să zicem că nu te va mai deranja niciodată.

  

  După asta, iese din încăpere, și presupun că afară. Așa face mereu. Ți le trântește în față, apoi pleacă. Acum e afectuos și are grijă de tine, și după e din nou rece. Iar eu am și mai multe întrebări. L-a bătut? L-a amenințat? Mi-e groază să mă gândesc mai departe, chiar dacă idiotul de Levi merită tot ce e mai rău. 

  Mă ridic și eu și pășesc apăsat până afară. Trebuie să discutăm.

  Îl găsesc stând rezemat de peretele casei și fumând. Maxilarul i se încleștează când trage din țigară.

  

-Ai plecat pur și simplu. Din nou, spun.

  Se uită la mine și nu schițează nimic, chiar dacă a înțeles perfect ce am spus. După puțin timp, răspunde:

-Și ce voiai să fac?

-Ai spus că nu mă va mai deranja. Ce ai făcut?

-Ceva care cred că ar trebui să te intereseze puțin sau chiar deloc. Chiar vrei să mai ai de-aface cu nenorocitul ăla?

  Nervii încep să își facă apariția și îi controlez cu greu. Ochii mi se îngustează.

-Nu, normal! E nebun! Doar că așa îți place ție, să lași lucrurile vraiște și să strângă alții după tine. Și înțelegi foarte bine la ce mă refer.

  La sărut.

-Pentru că nu ar fi trebuit niciodată să te sărut.

  Își aruncă țigara, apoi o stinge cu talpa adidașilor scumpi. Iar eu mă aprind.

-Te urăsc. Te urăsc că mă chinui atât, ce vrei? Să-ți bați joc de mine? Să știi că ți-a reușit. O să plec din casă.

  Se apropie de mine până ne mai despart doar câțiva centimetri. Îi simt respirația fierbinte pe piele.

-Repetă ce ai spus.

-Te u…

  Nu mai apuc să spun nimic pentru că își lipește buzele de ale mele și mă sărută.

 Lent.

 Pasional.

 Liniștitor.

  De parcă cere permisiunea să fiu lui. Îmi linge buza de jos și îl las. Îl las să facă dragoste cu mine printr-un sărut. Când parcă timpul se oprește în loc și uit de tot, atunci se oprește.

-Mi fai impazzire. Non hai idea dell'effetto che hai su di me.

 -Nu poți să mă săruți așa, de câte ori ai chef, și să te prefaci că nu…

  Apoi o face din nou. Doar că de data asta e total opusul.

 Dur.

 Agresiv.

 Posesiv.

  Mă apucă de gât și își introduce limba în gura mea fără să mai ceară voie. Acum nu mă mai întreabă dacă vreau să fiu a lui. Ci îmi spune cui îi aparțin. Lui. Și a naibii să fiu dacă nu îmi place.

-Ba pot.