Un simplu soldat [EDITARE]

Revenirea la normal

Intorsi la cabana totul a revenit la normal. Rutina era aceeasi, ne trezeam mai tarziu, mancam bine, ne antrenam si dormeam. Iar am uitat de razboi, intrasem in vacanta. Pierdeam vremea fara un scop anume, razboiul trecea pe langa noi, nu ne baga in seama. Zilele treceau foarte repede, eu incepeam sa ma gandesc tot mai mult la ea. Andrei devenea foarte nelinistit ca nu avea nici o metoda sa faca bani. Pe Mihai il lasase deja fara bani, Fabio mai avea ceva dar nu mai avea curajul sa joace carti cu el.

Cu mine nu juca carti, ii era frica ca o sa piarda toti banii, iar cu eroul nu juca deoarece nu il tolera indeajuns. Incercase odata sa joace cu Z, dar dupa ce a pierdut o gramada mare de bani s-a lasat. Doar X mai trebuia sa piarda niste bani si apoi Andrei putea sa plece.

-Hei sefu' cand mai mergem intr-o misiune, mi-e dor de o baza militara, de niste soldati la care sa le iau banii... Pai, eu vreau sa plec bogat din razboiul asta sau sa nu mai plec deloc.

-Vrei misiune? Iti e dor de o misiune speciala? Du-te fa ceva de mancare.

Fabio s-a dus cu el in bucatarie sa pregateasca ceva pentru pranz. Mihai statea intins pe pe pat si citea o carte. Eroul era la masa pe un scaun, vorbind ceva cu Z, iar eu am iesit sa ma plimb, stiam ca o sa dureze pana reuseste gateasca ceva comestibil.

Plimbandu-ma singur prin padure nu ma puteam gandi la altceva decat la ea. Acum ca revenisem la rutina zilnica incepusem sa ma gandesc doar la ea. Nu ma interesau antrenamentele, care acum devenisera o joaca. Ma tot gandeam la ea, cum se mai simtea, o afectase razboiul? Mai traia, cum se mai simtea... Intr-o seara ma gandeam chiar sa plec de la cabana si sa ma intorc cumva in orasul meu, sa ma intalnesc cu ea. Andrei era pregatit sa ma acopere, ba chiar se oferisa sa fure camionul si sa mergem impreuna. Dar toate astea erau in zadar, ea il iubea tot pe erou si nu pe mine, nu aveam un motiv sa bun sa plec, nu merita sa risc totul. Mai bine ramaneam la cabana, imi terminam toate misiunile si ma intorceam acasa la finalul razboiului. Stiam ca eroul nu v-a mai merge la ea, isi facea planuri sa plece cat mai departe de mine.

Ajuns la umbra unui copac m-am lasat in jos si am cazut obosit. Am inchis ochii si imaginea ei imi aparu in fata. cred ca am inceput si sa vorbesc singur pana cand a venit X la mine si m-a trezit la realitate.

-Iti e dor de ea, nu? E prietena ta?

-Nu. Doar eu o iubesc, ea il place pe altul. Nu are rost sa vorbim despre asta.

-Bine, cum vrei. Dar sa stii ca eu sunt oricand pregatit sa vorbesc cu voi despre orice. Trebuie doar sa ma contactati. Acum hai sa mergem, ne asteapta Andrei in bucatarie, a reusit sa gateasca ceva.

M-am ridicat incet de langa copac si ne-am dus la bucatarie, Andrei ne astepta cu o lingura mare in mana.

-Asa baieti, haideti la masa, promit ca nu o sa muriti. Eu cred ca e comestibila mancarea, dar mai bine o testati voi.

-Vad ca ti-ai luat in serios rolul de bucatar. Iti sta bine cu lingura aia in mana, o manuiesti mai bine ca arma. Te-ai gandit sa lasi arma si sa vi in misiune cu o lingura?

-Pai eu sunt talentat. Stiu sa fac orice si oricand, sa sti, eu ma lupt mai bine cu asta decat o faci tu cu cutitele tale.

Eroul a vrut sa se ridice si sa arunce un cutit in Andrei, dar stia ca e o prostie sa faca asta in fata lui X si Z. S-a limitat doar sa rada fortat si sa se intoarca la masa. Andrei ne-a pus in farfurii mancarea aceea foarte ciudata. Era un fel de carne prajita in mult sos rosu, nu eram siguri ca e ceva comestibil dar totusi am incercat-o. Avea un gust interesant, era o combinatie esuata de gusturi, sarat, picant si putin acrisor, dar pana la urma am reusit sa termin o portie destul de mare. Mai tarziu in ziua aceea l-am rugat sa nu mai gateasca niciodata pentru mine. S-a simtit usurat cand i-am spus, nu ii placea sa gateasca. Nu era o meserie care sa il faca sa se simta bine, mai bine ramanea la jocul de carti si la joaca de-a razboiul.

Intr-o zi de dimineata, ne-am trezit cu un camion plin cu arme, modele noi, si echipament de lupta, printre care si parasute negre, greu de vazut noaptea. Urma sa testam armele si echipamentul si pentru a mai scapa de monotonie trebuia sa facem salturi cu parasuta din avion si elicopter. Antrenamentele incepeau sa fie iar interesante. Armele noi erau foarte bune, precise si usoare, aveau un sistem foarte bun de tintire, si nu se blocau, rezistau inclusiv la apa si noroi. Se pare ca fabricile romanesti au inceput sa se miste iar, industria incepea sa isi revina. Pana la urma razboiul avea si o parte mai buna, exceptand masacrul si vietile pierdute. Echipamentul era destul de greu, dar nu ne limita miscarea, avea protectie impotriva gloantelor pe o suprafata destul de intinsa si asta constituia un avantaj. Sariturile din avion ne placeau cel mai mult, ne descurcam bine, doar Eroului ii displaceau, el accidentandu-se si in timpul primei misiuni si in timpul antrenamentelor de cateva ori. Nimic grav, dar suficient cat sa il tina inchis la el in camera in timp ce noi ne antrenam. Incepeam sa credem ca o sa il scoata din echipa daca continua tot asa.

Intr-o seara, am mers la el in camera, eu, Andrei si Fabio si l-am avertizat sa nu plece din echipa. Ca avem nevoie de el si de talentul lui innascut de a face orice treaba pe dos. il speriasem destul de tare, dar dupa aceea discutie, nu s-a mai accidentat la antrenamente, incepuse sa isi de-a interesul, nu vroia sa plece, crezand ca daca v-a fi mai atent nu v-om mai avea treaba cu el. Se insela, dar pentru o perioada l-am lasat in pace, incepea sa ne fie mila de el. Dar gandindu-ma la ea, asta ma motiva sa nu il las in pace prea mult timp. Iar Andrei si Fabio ma ajutau sa il deranjez prin orice mod.

Incepusem sa ne gandim ca v-a urma o misiune sau ceva important. Antrenamentele s-au inmultit si deveneau tot mai grele. Nu ne deranja asta, dar ne pregateam psihic pentru o misiune grea.