Un simplu soldat [EDITARE]

Linistea dinaintea misiunii

Zilele de toamna treceau acum mult mai repede. Rutina zilnica consta acum in antrenamente destul de usoare si scurte. Toata saptamana am fost cu gandul in alta parte. Ma gandeam doar la ea si la sfarsitul razboiului, cat timp mai puteam sta despartiti, cat timp mai aveam de asteptat fara sa ii pot spune ce simt. Pe langa toate acestea era o intrebare care nu ma lasa sa dorm noaptea, voi supravietui misiunii?
Nici Andrei sau Fabio nu puteau sa doarma, erau stresati din cauza aceleasi misiuni idioate, cine se va intoarce si cine nu. Andrei, desi credea ca nimic nu o sa il atinga in acest razboi, incepea si el sa devina la fel de nelisitit ca restul.
-Ce crezi J, ne intoarcem? O sa ne atingem scopul in viata, eu o sa devin bogat si tu vei fi intr-un final cu ea?
-Nu stiu, in aceste momente nu mai stiu nimic. Adica, daca o sa ne intoarcem, tu o sa te imbogatesti sigur. Dar eu nu cred ca o sa fiu niciodata cu ea, nu am curajul sa ii spun ce simt. O cunosc de atata timp si nu i-am spus nimic, chiar si la scoala, cand ne vedeam in pauze, ne uitam unul la celalat dar nu ne puteam vorbi. Uitam si cele mai simple replici nu le mi puteam spune, si astea nu le pateam doar eu. Si ea patea la fel, uita sa vorbeasca. Cu altii nu avea probleme, era foarte sociabila cu toti, putea sa vorbeasca cu oricine, doar cu mine nu.
-Pai sigur si-a dat seama ca o placi, era atractie reciproca, dar erati prea prosti ca sa o recunoasteti, prea prosti sa realizati asta.
Avea drepatate Andrei, o placeam, ma placea, dar nu recunosteam. Nu aveam curajul. Amandoi eram doi fraieri, eram facuti unul pentru altul si nici unul nu o ziceam. 

-Lasa J, o sa ajungem noi acasa, si o sa ii spui ce simti si apoi o sa zica si ea si o sa va casaroriti si o sa aveti 2 copii, Andrei si Andreea. Iar eu le voi fi nasul bogat, care ii va rasfata in timp ce voi veti fi prea ocupati sa nu va vorbiti, ca sunteti prea timizi si speriati sa o faceti. 

-Stai, cum? Noi inca nu ne-am declarat iubirea si tu deja visezi copii? Si de unde ai scos numele astea? Nu vezi ce urate sunt? Vedem noi atunci, acum chiar vreau sa scap de razboiul asta. Daca o sa scap si din misiunea asta cred ca o sa am destul curaj sa ii vorbesc.

-Ce? Cum sa spui ca numele copiilor vostri nu o sa fie Andrei si Andreea? Sunt cele mai bune nume din lume. Si cu putin noroc o sa semene cu mine, nu cu tine, atat de linistit si silentios.

-Pai mai bnie sunt silentios si linistit decat atat de vorbaret ca si tine. Tu nu ai auzit de stop niciodata. Vorbesti incontinuu, nu te-ai gandit ca asta e deranjant? Ca e prea mult?

-Asta sunt eu, vorbesc, nu vorbesc incontinuu dar daca tu nu spui niciodata nimic, normal ca ti se pare ca eu vorbesc prea mult. Dar ce facem acum, ne certam?

-Cred ca asta facem, am si uitat de ce o facem. Hai sa mergem pana in bucatarie, sa bem o bere.

In bucatarie ne-am intalnit cu Fabio si cu X care jucau carti. Am trecut pe langa ei, am deschis patru beri si i-am servit. Nu era foarte potrivita o bere rece in acest anotimp. Afara se racise mult temperaturile, foarte scazute chiar si pentru aceasta perioada a anului. Pentru misiune am facut o exceptie si nu am regretat nimic.

- Sa bem in cinstea misiunii reusite. Asa o sa fie. O sa ne intoarcem toti acasa si dupa asta o sa mergem intr-o vacanta cateva zile, departe de antrenamente si cabana asta. 

-Perfect, chiar daca toata lumea este in razboi, noi mergem in vacanta. Ce e gresit in asta?

-Hai Fabio, chiar iti pasa? Nu vrei o vacanta? Sa te relaxezi, sa uiti de probleme si de antrenament? Iti face placere sa sari cu parasuta si sa ataci saci de nisip cu baioneta? Sa  tragi toata ziua in copaci si in ciori? Dupa misiune, te intorci, bei frumos un pahar de vin si te relaxezi, stai la caldura.

-Bine mai Andrei, da ce filozof esti mai nou, ce ai patit, ti-ai pus ceva in bere? Hai sa facem schimb de beri, vreau si eu sa fiu atat de filozof. Cum reusesti? Trebuie sa imi spui secretul. 

-Nu o sa afli nimic, e secretul meu. Ce tot vrei? Lasa ramai la razboiul tau, pe mine unul, nu ma intereseaza asta, eu doar vreau o vacanta si o sa o primesc chiar daca trec prin foc si cand ma intorc tot iau o pauza.

-Si pana acum ce ai avut, zici ca tu ai fost in prima linie, ca tu ai stat in ultimele luni intr-o transee sau mai rau?

-Bine J, acum si tu esti filozof? Ce aveti toti astazi?

Atunci X s-a ridicat si a plecat, era prea obosit sa ne mai suporte certurile filozofice. Si noi aveam probleme si aveam nervii intinsi la maxim, daca nu ne descarcam in vreun fel, puteam exploda si  asta nu era foarte bine. Acum ca mai erau doar 2 zile si trebuia sa plecam intr-o misiune care ne putea aduce sfarsitul. In aceeasi zi am iesit putin sa ma plimb prin  padure desi era un frig greu de suportat. Eram singur in padurea imensa, era liniste, doar vantul se mai auzea si crengile care se rupeau sau se loveau una de alta. Dupa un timp in padure te obisnuiesti si cu suntele acelea si nu le mai auzi. M-am aseszat sub un copac si am inchis ochii. Imaginea ei a aparut intr-o secunda si m-a intrebat cand ma voi intoarce la ea. Spunea ca isi face griji pentru mine, ca nu trebuie sa ma duc in misiune ci trebuie sa plec, sa fug, sa ma intorc la ea. Asta era numai in capul meu. Am deschis brusc ochii si ea a disparut, stiam ca nu e reala, ca nu trebuie sa o ascult, dar ceva in mine parca vroia sa plece, sa fuga la ea. Daca plecam acum pierdeam misiunea si riscam sa fiu prins si sa fiu judecat la curtea martiala. Ma gandeam ca trebuie sa raman, sa nu risc sa fac ceva gresit, dar de cate ori inchideam ochii o vedeam si o auzeam pe ea spunandu-mi ca nu trebuie sa ma duc in misiune ca e prea periculos. Ce trebuia sa fac? Sa plec sau sa raman.