Un simplu soldat [EDITARE]

Ramas bun unui simplu soldat

Eram in avionul militar si ne indreptam spre front. Toata lumea era tacuta, atmosfera era una tensionata, nimeni nu gesticula in nici un fel, fiecare avea gandurile lui, fiecare se gandea la ce va face dupa razboi. Misiunea nu o consideram importanta desi aceasta era una foarte importanta si era la mijloc soarta si finalul razboiului.
-Pregatiti baieti sa incheiem razboiul? incerca Andrei sa sparga linistea.
-Nu prea, am inceput sa ma obisnuiesc cu viata asta, ce o sa fac dupa? Cred ca sunt singurul care nu are nici o idee.
-Nu esti singurul Marius, nici eu nu prea am idei, ma gandeam la o afacere, o sa avem nevoie de bani sa supravietuim, va fi nevoie sa ne adaptam sau fie sa ramanem in Armata? Aici am fost la inceput, aici o sa raman dupa...
-Da X probabil ai dreptate, dar nu ma vad in arnata oebtrubtot restul vietii, vreau sa fac ceva mai usor, poate sa intemeiez o familie, sa am afacerea proprie si sa nu mai am nici o legatura cu moartea cu armele si cu atata violenta.
Baietii au continuat sa vorbeasca despre ce se va intampla dupa razboi, eu nu ii bagam in seama, eram singurul care se concentra in acest moment asupra misiunii, voiam cu orice pret sa termin odata cu razboiul sau sa mor incercand.
-Pregatiti de aterizare? se auzi vocea pilotului. Va fi o aterizare usoara, vremea e buna.
-Si uite asa ne apropiem de o moarte sigura...
-Iar incepi Andrei sa fi negativist? E ultima misiune, dupa asta merge acasa, de ce inca incerci sa ne sperii? Ultima misiune, ultima incercare de a deveni eroi. Inca putin si gata, totul se termina, revenim la normal revenim la vietile noastre pe care le aveam inainte de razboi.
-Bine J, aparent nu mai poate omul glumi prin preajma ta, ai grija atata stress nu e sanatos.
Avionul a mai stat putin in aer si a aterizat destul de violent si s-a indreptat cu viteza spre hangar. Acolo eram asteptati de cativa soldati si un locotenent major sau ceva cu grad mare.
-Bine ati venit baieti, va asteptam.
-Normal ca ne asteptai, ca tu erai deja aici cand am ajuns, altfel te asteptam noi pe tine.
-Soldat? Cum iti permiti sa vorbesti asa? Ai foarte mare noroc ca nu pot sa te ating acum dar te vei intoarce. Cum te numesti? Vei plati pentru vorbele astea.
-Ma numesc Andrei, soldat de prima clasa, expert in arme si supravietuire, nu ma tem nicj de dumneavoastra nici de urmari.
-Bine soldat de prima clasa, vad ca ai mult tupeu dar o sa am eu grija sa te readuc cu picioarele pe pamant.
-Astept. Acum, te rugam sa ne duci la elicopter, vrem sa plecam mai repede de aici.
Andrei a intrecut masura, deja visa ca e acasa si isi permite sa vorbeasca asa cu oricine. Inca era pe front, inca era soldat, dar aparent pe el nu il mai interesa nimic.
-Ce ai patit Andrei? Cum iti permiti sa vorbesti asa cu un ofiter? Ai cam exagerat, nu uita ca razboiul nu e gata, inca esti un simplu soldat.
Elicopterul ne astepta, totul era pregatit, nu mai era cale de intoarcere.
-Bine ati venit la bordul elicopterului meu, o sa va duc spre tara inamica si chiar daca nu ma credeti tot eu o sa va si astept la final sa va aduc acasa in siguranta.
Drumul cu elicopterul a fost relativ scurt, pilotul era unu cu experienta stia ce face si cum sa zboare repede la altitudine joasa. Ajunsi la marginea unei paduri am coborat si am continuat drumul pe jos pana la baza militara. Ne-am strecurat rapid prin gard si pana sa realizam eram inauntru, ascunsi dupa niste corturi, inconjurati de inamici.
-Fabio, Marius avansati spre cortul avela, dupa informatiile din satelit, generalul e acolo, mergeti si aduceti-l dar aveti grija la paznicii de la intrare, eliminatii in liniste. Avansati!
Baietii au avansat ca niste fantome, omorand gardienii si legand generalul la gura sa nu poata sa ceara ajutor. Ne-an retras in viteza prin padure obligand generalul sa alerge in fata noastra. Acesta era prea speriat si nu intelegea nimic din ce se intampla. Pe la jumatea am inceput sa auzim alarmele de la baza militara, am inceput sa grabim pasul dar aveam impresia ca suntem urmariti.
-Suna pilotul, in 5 minute sa fie la punctul de evacuare, daca intarzie suntem morti.
-Aici echipa X, timp pana la evacuare 5 minute, avem cadoul de Craciun, asteptam sania si pe Mos.
-Aici mosul, sania e pe pozitie, in 5 minute este la destinatie.
Zgomotul din spate era tot mai evident, padurea era plina de inamici. Incepusem sa ne facem griji ca nu o sa ajungem la timp, sunetul unor motoare era tot mai usor de auzit.
-Daca am intrat atat de usor se pare ca nu plecam la fel de usor. Vad elicopterul, dar nu va uitati acum in spate dar suntem morti.
Inamicul incepu sa traga, eram ultimul in formatia iar un glont ma atins in mana. Andrei si Fabio au inceput si ei sa traga continuand sa alerge. Marius avea grija de general iar X incerca sa contacteze pilotul sa fie gata de decolare.
-Inca 50 de mmetri apoi scapam! J grabeste apasul ramai in urma!!
Glontul care ma palit nu era singurul, inca un glonta atins, acesta l-am simtit in piept, blocandu-mi respiratia. Incepeam sa raman in urma, nu mai vedeam bine in fata si simteam  ca nu mai avansez.
-J! Continua sa alergi! Inca putin mai avem, nu renunta acum, ea te asteapta acasa, doar 2 minute. Nu ne parasi acum!

Fugeam cum nu am mai fugit vreodata pentru a scapa de iadul ce se dezlantuise in jurul meu. Brusc, fara veste, un proiectil ma izbi cu toata forta lui in spate. Glontul inca incins imi strabatu corpul dintr-o parte in alta cu o viteza ireala ce imi provoca atata amar de durere. Socul ma opri din alergat. Ma uit in fata la prietenii mei, alergand catre elicopterul salvarii, din cand in cand intorcandu-se pentru a ma striga sa-i urmez. Trebuie sa merg cu ei. Nu ma pot opri acum! Dar urmatorul meu pas se termina cu mine prabusindu-ma in genunchi. Ma uit neputincios la tovarasii mei, care erau acum prea departe pentru a mai ajunge sa ma salveze. Sunt mort. Voi muti mai devreme sau mai tarziu. Nu exista nici un dubiu. Ridic ochii si privesc spre cer. O vad pe ea, ca pe o fantasma, care ma cheama la ea, care ma cheama sa lupt pentru viata mea si sa nu o parasesc singura pe lumea asta. Ma uit in jur. Arma e aruncata ma cativa metri de mine, iar eu nu mai pot face nici un pas. Trebuie sa scot pistolul, pentru o ultima acoperire a fratilor mei de arme. Incerc sa imi duc mana la curea, unde este pistolul, dar nu pot. Sunt de-a dreptul neputincios. Ridic pentru a treia oara privirea catre prietenii mei, cu lacrimi in ochi. Privirea mi se intetoseaza. Un roi de gloante zbura in jurul meu, ocolindu-ma. Sunt acum doar o risipa de gloante... ma uit spre zapada patata de sangele-mi rosu, a carui culoare se stingea incetul cu incetul, la fel ca flacara vietii mele. Sufletul meu se scurge incetul cu incetul prin acea gaura, parasindu-mi corpul plapand si inutil. Cad cu fata in propiu-mi sange inca fierbinte. Fierbinte ca in prima zi a sosirii mele aici. Inchid ochii, iar o caldura placuta imi cuprinse corpul. Parasesc acest pamant ca un prost, inaintea eliberarii mele din calvar, inainte de a o vedea pe ea... Dar ea o sa afle, ma bazez pe Andrei. Dar acum nimic din toate astea nu mai conteaza acum. Sunt mort. Copacii trosnira, vantul urla, iar zapada ma ingropa in onorurile cuvenite. Nu onorurile unui erou, onorurile unui simplu soldat

**** Multumiri speciale lui TheCanadianHusky  ( https://www.wattpad.com/user/TheCanadianHusky ) pentru ideea de a schimba finalul, fiind unul mult prea brusc. Ideea unui final mai dramatic confera cartii finalul pe care am incercat sa il scriu initial si la care m-am gandit. Va invit sa cititi Glontul De Diamant: Gruparea Phoenix, scrisa de TheCanadianHusky, un scriitor talentat nedescoperit inca! 

PS: Aceasta a fost doar prima mea carte, altele o sa apara, noi proiecte mai bune, mai bine scrise si mai bine editate. "Un simplu soldat" va avea si o parte "a doua" care v-a fi perioada imediat urmatoare razboiului, cu multe surprize si scene cu mult diferite de ororile petrecute in timpul razboiului.