Un simplu soldat [EDITARE]

Plecat in pustietate, singur

Trecusera cam 2 saptamani de la inceperea razboiului, ungurii de prin Romania erau adunati si trimisi in lagare de munca, guvernul punea presiuni pe toti cei chemati la lupta sa se inroleze cat mai repede, printre care ma aflam si eu, care de altfel eram indiferent, si nu ma grabeam sa mor, ca ceilalti tineri "gata de lupta". Razboiul propriu-zis incepuse deja, trupele Ungariei atacasera vestul tarii, pe care l-au capturat foarte usor, desi noi pornisem razboiul, ofensiva inca nu a inceput...
Pe la ora 15:00 m-am dus si eu intr-un final la centrul de recrutare, unde m-a luat tare un sergent sau caporal, cred ca nici el nu stia ce e.
- Ai intarziat, trebuia sa fii aici acum mult timp. Pe unde ai umblat?
Ma pregateam sa ii spun ceva nefiresc, dar stiam ca o sa ma trimita in cea mai mizeră cazarma undeva prin pustietate, asa ca i-am raspuns scurt si fara sens:
-Am fost si am umblat. M-am plimbat.
-Esti nebun. Oricum, te iertam pentru absenta, stii sa tragi cu arma? Suferi de vreo boala, cum stai cu conditia fizica?
Sa trag cu arma? Bineinteles ca nu stiam, nici maca nu vazusem o arma reala, doar in poze. Sanatos eram, conditie fizica aveam, dar armele imi erau straine complet, nici nu faceam diferenta intre 2 arme total diferite, dar ca prima data, i-am raspuns fara sa ii dau atentie:
-Sunt sanatos, conditie fizica am, nu obosesc repede, arma nu stiu sa folosesc.
-Bine, bine, o sa te invatam sa folosesti si arma, preferi ceva arma anume? Sau te descurci cu orice?
-Ma descurc, o sa invat, dar prefer ceva cu luneta, sa stau in spate, in siguranta, si sa trag de la distante mari.
-Visele tale sunt mari, nu distantele, armele cu luneta au nevoie de oameni cu adevarat talentati, tu o sa primesti un pm-27, poate nu te omori in prima zi, acum grabeste-te la gara, sa ajungi aici, pentru a incepe antrenamentele.
-Bine, am inteles, mă grabesc. La revedere.
Eu sa ma grabesc, ha ha, mai bine sa ma astepte razboiul, eu ma grabesc doar pentru un singur lucru, stiti voi care e acela, razboiul cum ziceam e o chestie care vine si trece, in schimb iubirea probabil ca dureaza mai mult.
Luasem un taxi si ma indreptam spre gara, unde am prins trenul in ultimul moment, cum ziceam razboiul poate sa astepte. Trenul era plin, majoritatea erau generatia mea, ii cunosteam de la scoala, dar nu eram prieten cu nici unul. Il vazusem si pe Andrei, statea in mijlocul unui grup si jucau poker pe bani. Andrei vroia sa plece bogat din acest razboi sau sa nu plece deloc, asa ca a inceput inca din primul moment sa se imbogateasca. Nu m-am dus la el, l-am salutat si am cautat un loc mai retras. In capatul compartimentului, statea singur, prietenul ei, care se pare ca nu i-a mers actoria si a ajuns pe front. M-am apropiat de el, l-am salutat, si m-am asezat langa el inainte sa spuna ceva. Stia cine sunt, stia ca nu il tolerez si ca ma deranja relatia dintre ei, dar el incerca in continuare sa devina prietenul meu.
-Salut, da... nu am reusit sa scap de razboiul asta inutil... Nu inteleg de ce sa purtam un razboi, din partea mea sa ne invadeze tara si să ma lase in pace.
-Adica nu ai pentru ce sa lupti, pot sa ne cucereasca tara, sa ne omoare copii si sa ne violeze prietenele si cunostintele? Asta vrei sa insinuezi?
In mintea mea deja era mort de 3 ori si aruncat din tren, dar nu ii faceam nimic, stiam ca ea tine la el.
- Da, cam asta zic, doar sa nu aibe treaba cu mama. Restul? Nu conteaza, doar de familia mea sa nu se lege.
-Sigur? Doar pe ei, nu iubesti pe nimeni, nu e nimeni altcineva la care tii?
-Am iubita, stau cu ea din interes, nici ea nu cred ca ma iubeste.
-Ea te iubeste si daca cumva scapi din razboiul asta, fi sigur ca de mine nu scapi si ma voi asigura ca iti distrug interesele si pe ea o vei lasa in pace.
M-am ridicat sa plec, i-am facut semn lui Andrei sa se apropie si m-am intors catre el, i-am dat un pumn, si in secunda urmatoare sangele a inceput sa-i curga din nas, care cred ca i l-am rupt. Andrei a inceput sa rada si i-a aplicat si el un pumn in stomac, stia cine e victima mea.
-Doar pentru ea, trebuie sa aperi tara asta nenorocita. Sper ca m-ai inteles.
Andrei inca nu s-a oprit din ras, dar am plecat lasandu-l pe "eroul necunoscut" sa isi stranga sangele de pe jos.
La destinatie, impreuna cu Andrei, am coborat si ne-am lasat lucrurile in aceeasi camera. Eram undeva pe Valea Prahovei, departe de razboi. Eroul necunoscut a ales cea ma indepartata camera, departe de noi. Tot drumul a plans, amenintandu-ne.
Eram in total 20 de viitori soldati in cabana aceea, dar nu ma interesa prieteniile lor, vroiam doar ca eu si Andrei sa scapam din orice si sa ii facem viata cat mai amara eroului necunoscut.