Un simplu soldat [EDITARE]

Interogatoriu, speranta, salvare

- Stii de ce esti aici nu?

-Cand m-ai vazut prima data te-ai indragostit de mine si ai vrut sa ma ti aproape?

In clipa urmatoare m-am trezit cu un pumn in fata. Sangele a improscat in toate partile din nas, care a pocnit violent la contactul cu pumnul politistului. Se putea citi pe fata lui ca nu are deloc simt al umorului.

-Crezi ca totul e o gluma, iti spun eu ca nu e asa si sper ca pumnul meu ti-a sters zambetul de pe fata. Acum, sa revenim la lucrurile importante si sa it spun de ce esti aici si cat o sa mai stai prin zona. Te afli aici pentru simplul motiv ca te crezi mare si tare, ei bine nu esti. Esti doar un simplu soldat inutil in acest razboi. Credeai ca avand propria super echipa de soldati o sa te ajute la ceva? Nu te ajuta, sunteti toti o mana de soldati, simpli, care nu au ajutat deloc tara in acest razboi, mult prea mare ca sa il intelegi.

Politistul era convins de ce spune si chiar credea ca o sa ma convinga ca sunt un simplu soldat la care se poate renunta oricand fara sa ii pese cuiva. Stiam ca nu are dreptate dar il lasam sa vorbeasca. Nu avea rost sa imi pierd timpul contrazicand tot ce zice, nu imi doream inca un pumn in fata, nasul meu nu cred ca mai rezista la o noua lovitura directa.
-Acum ai inteles, esti simplu, inutil, fara valoare, esti un 0.
-Da, am inteles.
A continuat sa vorbeasca ceva fara sens dar eu nu il ascultam, incercam sa imi opresc sangele sa mai curga dar nu reuseam, asa ca am renuntat. Politistul imi tot explica cum am ajuns eu sa conduc echipa de soldati doar pentru distractie, pentru amuzamentul conducatorilor. Chiar si misiunile au fost regizate, "inamicii" erau defapt condamnati la moarte, tancurile distruse in ultima misiune erau de carton si vopsite, iar actiunea s-a petrecut undeva in muntii nostrii.
-Totul a fost filmat, voi doar ati jucat niste roluri, unii mai prost ca altii, iar Jacob care era sa "moara" a fost doar un complice, ranile lui au fost desenate, au fost create in medii controlate, supravegheat in permanenta de medici.
- Tu te auzi ce spui? Crezi ca noi nu am fost acolo? Nu am vazut inamicii cum vorbesc fluent limba maghiara? Nu am atins tancurile si am simtit ca sunt de metal, in nici un caz de carton? Am vazut ca erau gloante reale, nimic regizat. Iar despre Jacob, cum poti spune asa ceva? Am pregatire medicala de front, ranile lui sunt cat se poate de adevarate, l-am pansat si i-am ingrijit ranile, nu sunt false, nu e machiaj ieftin de filme. Rani adevarate, misiuni adevarate, totul a fost cat se poate de adevarat, nimic regizat, nimic fals.
Raspunsul meu l-a facut pe politist sa se departeze putin, se observa pe fata lui ca nu ma poate face sa imi schimb parerea, ramasese tacut, mirat de izbucnirea mea violenta. A incercat de cateva ori sa ma fac sa tac lovindu-ma dar, fara sa termine ce incepea sa faca, pumnul lui se oprea la cativa centimetri de fata mea.
-Nu ai fost acolo, nu stii prin ce am trecut! Tot ce ai spus tu acolo au fost povesti, nimic adevarat doar vorbe aruncate in vant, fara adevar. Numai fictiune ieftina. Nu mai incerca sa ma sperii sau sa ma demoralizezi ca nu iti iasa, stiu ce a fost si stiu ce va urma. Acum, te rog, intr-un mod respectuos sa ma eliberezi pe mine, pe Marius si pe Alex si sa ne ajuti sa ne intoarcem la cabana. Si daca ma ajuti, si incetezi cu scenariile astea de filme poate ma gandesc si nu o sa depun plangere superiorilor tai ca m-ai lovit. Gata cu povestile in acest razboi, zilnic mor sute de romani, unii vinovati, altii fara vina, iar tu ma faci sa imi pierd timpul pe aici, explicandu-ti cat esti de idiot... Ar trebui sa fi trimis direct in linia intai, sa vezi um e sa fi neputincios in fata inamicului, sa vezi cum viata se poate opri intr-o secunda.
Politistul se uita la mine cu ochii mari si foarte atent, nu mai indraznea sa se apropie de mine sau sa mai scoata un sunet. Ma asculta ca pe un parinte care ii tinea morala ca a ajuns tarziu acasa. Ma privea cu atentie, incepea sa ii para rau ca m-a lovit, ca ma incatusat si ca ma tinut aici. Dar in aceelasi timp ii placea ca il poate invata cineva ce inseamna razboiul adevarat. Era tanar, maxim 25 de ani, fusese indoctrinat de propaganda pro-razboi, care il facea sa se simta nemuritor si mult superior inamicului, iar functia care o ocupa ii permitea sa isi verse puterea pe niste simpli soldati trecuti prin ghiarele mortii de atatea ori pe front, care, odata ajunsi in aceasta inchisoare pentru niste motive jenante, unele comice, cum ar fi furtul unei ratii de mancare sau nesupunere si refuzarea de a efectua un ordin prostesc de la un om mai mare in grad cu 0 experienta pe front, iar altele tragice precum uciderea unui gradat sau atacul unui alt soldat. Era greu, pe front, sa te abtii de la reactii ciudate, cand nervii iti sunt intinsi la maxim.
-Cred ca aveti dreptate, imi pare rau pentri tot ce am facut, a fost o greseala, am exagerat folosindu-mi puterea excesiv, a fost o reactie copilareasca, nu stiu de ce ma comport asa, asa am fost invatat sa ma comport, dar cuvintele spuse de dumneavoastra m-au facut sa realizez ca nu totul se rezuma la violenta, chiar si acum cand suntem in razboi, nu trebuie sa ne tratam oamenii ca pe niste animale, trebuie sa ne unim, sa fim o echipa, sa fim un singur grup, care sa distruga inamicul, nu trebuie sa fim impartiti, sa ne omoram intre noi sau sa ne ingreunam viata, maiult decat e ea, pentru orice greseala.
Ce se intamplase cu el? Nu mai intelegeam nimic, se schimbase total din doar 2 vorbe?