Un simplu soldat [EDITARE]

Nimic nou, razboiul era departe

Antrenamentele erau la ordinea zilei, doar asta mai faceam, ne antrenam zi si noapte, pana intr-un final am ramas 10, de atatia aveau nevoie. 2 echipe, 10 oameni antrenati foarte bine, fiecare om din echipa antrenat si specializat pe un post de lupta. Eu invatasem pana la final, limba si devenisem bun la bombe si explozibil. Andrei invatase mecanica masinilor si a echipamentelor. Eroul invatase orientarea pe orice teren si devenise bun la armele semiautomate si la aruncarea cutitelor. Eram norocos, cand eram adolescenti, Andrei ma invatat sa arunc cutite dar si sa ma feresc, daca cumva incerca eroul sa ma atace, puteam riposta. Stia ca nu il voi omori, doar il faceam sa sufere, cum de altfel ma facea si el pe mine sa sufar... Pentru mine ea, insemna totul, iar pentru el, nu era decat un obiect. Nu il interesa daca ea avea tot ce vroia sau daca este fericita. Doar profita de pe urma ei, iar pentru asta era obiectivul primar al razboiului, sa il fac sa regrete fiecare moment in care a ranit-o sau a facut-o sa sufere.
Echipa nostra era formata din 5 oameni, eu, Andrei, eroul necunoscut, Fabio si Mihai.  Mihai era un baiat la vreo 23 de ani, venea din Constanta si era foarte priceput la comunicatii, coduri si spionaj. Si-a trait viata intr-un sat de prin Delta Dunarii, stia sa pescuiasca si sa vaneze. Intr-o situatie de supravietuire de puteam baza pe el sa faca rost de provizii si hrana. Fabio era "strainul", singurul dintre toti care am ramas care nu era roman. Provenea dintr-o familie saraca din Italia. Era plecat din tara lui de cand era copil din cauza crizei si a rebelilor veniti ilegal din nordul Africii, care au pus stapanire pe tara prin violenta si prin distrugere, ajutati de americani, care le-au asigurat armamentul si i-au antrenat fara sa recunoasca macar o data implicarea. Doar rebelii au declarat ca Italia e doar inceputul si cu ajutorul patriei conducatoare vor cucerii Europa. Lupte violente se purtau pe tot continentul de multi ani. Europa devenise un morman de cadavre si saracie. Romania, o tara mica destul de slab dezvoltata au declarat razboi Ungariei deoarece se aliase cu Statele Unite, iar noi eram aliati ai Rusiei, singura tara care a trimis ajutoare cand am avut nevoie.
Fabio era cel mai tanar din grupa aveam dosr 18ani. impliniti cu 2 luni inainte sa se declare razboi. Nu era cel mai motivat dintre toti, dar era pregatit sa mearga in linia intâi daca asta o proteja pe prietena lui. Si el era motivat, ca si mine, doar de iubirea pentru o fata care nu ne prea observa, doar cand au nevoie de ceva. Dar asta nu ne descuraja, eram chiar mai motivati. El devenise expertul nostru in medicina si recunoastere. Devenise silentios ca o pisica zi precis ca un chirurg cu 10 ani de experienta. Aveam o incredere oarba in el, stia sa opreze cu precizie si daca cineva tragea pe langa el, era intradevar si putin nebun, la fel ca ceilalti.
Au trecut aproape 2 luni de cand a izbucnjt razboiul, nu mai auzisem nimic de pe front, noi doar ne antrenam pana la epuizare, pana cadeam jos de oboseala. Ne ridicam si continuam, uitasem cum e sa fi om, devenisem niste roboti gata sa intre si in foc doar sa salveze o foaie de hartie daca asta facea parte din antrenament sau ne-o cerea X sau Z. Echipa noastra a devenit mult mai unita, dupa antrenamente pierdeam timpul cu Mihai si Fabio, fratele nostru mai mic. Andrei ramasese la fel de neinteresat de razboi, dar povestea cu la fel de mult interes ce facuse el in celelalte razboaie prin care a trecut. Eroul incerca si el sa stea cu noi, fara rezultat insa. Cand era vorba de el sentimentele mele erau mai puternice decat gandurile, doar la ea imi statea gandul si asta ma impiedica sa il suport prin preajma. Fabio m-a inteles si nu il deranja ce ii faceam eroului, dar Mihai, in schimb vroia sa ne impace cu orice pret. Ii dadeam atentie eroului doar cand era  X prin zona. Atunci deveneam cei mai buni prieteni, nu puteam risca sa il mute din echipa. Incercase de 2 ori sa ma atace de fata cu Z, dar Andrei sau Fabio il opreau inaimte sa faca vreo prostie. Intr-o zi in timpul unei patrulari prin padure a vrut sa se impuste singur in picior si sa ma acuze pe mine. Mihai a avut grjia sa nu o faca si sa ramana la noi. Ne amenintase de cateva ori si cu ne omoara daca nu ne impacam.
Andrei a reusit sa trimita o scrisoare inapoi in orasul nostru. Nu stiu cum a facut-o doar mi-a confirmat asta si proprietarul pensiunii unde eram cazati. Desi Andrei nu ascundea nimic fata de mine, continutul scrisorii nu am reusit sa il aflu. Mi-a spus doar ca e de bine, daca a ajuns la destinatie, ea va fi fericita. Cand auzeam ca ea va fi fericita, era pentru mine cel mai bun lucru ce se putea intampla, ea sa fie in siguranta si bine, eu puteam scapa de razboi si sa ma intorc, ea, singura nu credeam ca se va descurca.
-Andrei, m-a trimis Jacob, trebuie sa vorbim.
-Despre ce vrei sa vorbim, fratioare, ce problema aveti?
-Noi nu avem nimic, mi-a spus ca isi face griji pentri tine, ca ai nevoie de ajutor.
-Stai putin, de ce ajutor sa am nevoie, iar are halucinatii si vorbeste cu ea? Iar crede ca am patit ceva?
-Nu, a spus ca ai nevoieve de ajutor cu "planul", imi spuneti si mie despre ce e vorba?
- Nu mai este nimic, o sa te lamureasca X, maine dimineata, acum dute in camera ta si odihnestete, maine o sa fie o zi lunga.
Mai tarziu in noapte am stat de vorba cu Andrei si mi-a spus de ce nu am mai realizat "planul" de a-i indoii cutitele eroului si de a-l pune iar intr-o lumina proasta.
-Fi atent, maine o sa ne cheme X la o sedinta, doar grupa noastra. Vrea sa va intrebe daca sunteti de acord ca eu sa devin liderul echipei. Eu i-am zis sa te puna pe tine.
-Pe mine, ce sa fac eu ca lider, ma descurc greu si singur, sa am grija si sa va coordonez pe toti? Mai bine nu. Dar tu de ce nu vrei?
-Pai eu vreau dar am zis sa te puna pe tine ca si tu te descurci.
-Si ce a zis?
-Ce sa imi zica? Ca esti prea timid si prea emotiv. Inca nu e sigur daca te vei putes descurca in spatele frontului. Zicea ca esti baiat destept si poti face orice daca cunosti mediul inconjurator si pe cei din preajma, dar isi face griji cand vei ajunge la inamici acasa. Mai zjcea ca nici nu stie daca sa te mai tina aici sau sa te trimita pe front.
-Stiu... Imi cunosc problemele si are dreptate, sunt prea timid sa pot face fata pe acolo. Dar sa nu-i spuu asta. Nu vreau sa va pierd, trebuie sa ramam aici pana la final.
-Stiu, stiu, nu o sa ii spun, noi doi ramanem impreuna pana la final, timiditatea ta o rezolvam cumva. Acum hai culcate, dimineata vorbim cu X sa te mai tina pe aici, avem nevoie de tine. Noapte buna, J.
-Noapte buna.
Stiam ca am probleme, doar langa Andrei ma simteam bine si cand eram cu ea simteam ca mor, nici nu stiam ce sa ii spun, cu greu legam 2 cuvinte. Cand eram singur cu ea, incercam sa vorbesc deschis, sa fiu sincer dar nu reuseam, si eram sigur ca si ea are dificultati de comunjcare cu mine. Cand era cu altii vorbea deschis, nu avea probleme, dar cand ne intalneam si numai privirile in multime, ne rupeam de realitate si parca plecam impreuna departe de tot. Dar totdeauna se gasea cate unul sa ne ruineze calatoria, fie ea si numai imaginara.