Jumatatea

Nimic

Imi scot telefonul. 'Sigur are lanterna,' gandesc eu in timp ce il deschid. Ma asteptam la o lumina orbitoare, dar se pare ca se setase singur ... E cel mai nou model, e de inteles. Gasesc lanterna, o deschid si ma intorc.

O vad pe Ella dormind linistita in bratele lui Mike. Joe si Austin vorbeau in soapta, nu puteam sa inteleg despre ce vorbeau dar parea ca se inteleg. Maca nu se mai comporta ca niste copii, pana si copii par sa se comporte mai bine.

"Austin?" spun eu pe un ton jos, incercand sa nu o trezesc pe Ella "Poti veni putin?"

In scurt timp dupa ce am terminat de vorbit, aud pasi grabiti venind spre mine. Ma intorc, lanterna mea acum luminandu-i fata.

"Ah..! Vrei sa ma orbesti?" mormaie el.

"Poate. Acum, iti aduci amine cat de lung este coridorul? Sau unde este iesirea?"

"Nu, nu chiar, dar nu poate fi asa de departe..."

"Nu cred ca am stat mai mult de o zi acolo si am si uitat... avem probleme mari..." continui eu pe un ton sec.

"Daca imi permiteti sa va intrerup, as vrea sa va spun ca o sa merg sa o duc pe Ella acasa..." murmura Mike.

"Um... Si jumatatea ta?" ii raspund eu in timp ce rausesc sa gesesc un intrerupator.

"Mi-am pierdut fratele... Cainiele familiei si tu crezi ca am aceasta dorinta? SA GASESC JUMATATEA AIA!? Nu... Nu o am, vreau doar sa reunesc aceasta fata cu familia ei. Asta e tot."

Nu stiu ce sa ii raspund, sau daca ar trebui. Pastrez linistea. Lumea asta este ciudata. Viata ta sa depinda de un caine? Nu cred ca pot gasi motivul logic. Pe de alta parte nu pot sa stiu ce sufera Mike, sau daca chiar sufera... Nu am o sora, cainii familiei au murit acum mult timp.

"Fa ce vrei." raspund eu pe un ton raspicat.

"Asta si vroiam sa fac ..." continua el pe un ton sec.

Il vad cum se indreapta spre iesire. Fetita era acum treaza. O tinea strans de mana. Ea zambea, nu stiu ce motiv avea sa zambeasca. Sora ei a fost ucisa... Poate nu stie?

Imi indrept privirea spre Austin, care incepuse sa caute rucsacul nostru. Joe se asezase intr-un colt, iar eu ... Nu faceam nimic, statea si priveam cum fiecare dintr-e ei se ocupau de ce vroiau ei. Incep sa ma gandesc daca chiar a fost o idee buna sa merg cu Austin, sa am incredere intr-un necunoscut... Sa il las pe Joe sa vina cu noi, sa o iau pe Ella, sa il las pe Mike sa plece. Pacat ca nu putem vedea viitorul.

Mike iesise pe usa. Plecase. Austin incepuse sa maraie, iar Joe... Nu facea nimic. Era plictisitor. Parca au uitat ce trebuia sa facem. 'Se plec eu singura? Dar nu am mancare. Supravietuiesc eu fara. Dar veveritele! Da.. Veveritele mutante...'

Nu stiu daca cei doi masculi din fata mea au observat ca eu incepusem sa ma plimb si sa vorbesc in soapta. Gesticuland si vorbind cu un perete. Peretele asculta... Nu am innebunit. Era logic, daca vorbesc cu ei or o sa se enerveze ori o sa zica o prostie care nu ajuta, cel putin Austin care parea nervos si care m-a facut sa cred ca e un varcolac. Iar Joe, daca as vorbi cu el Austin l-ar omori.. nu stiu sigur, dar daca e varcolac nu pot sa risc. Cred ca am innebunit. Dap.

"Van? Esti bine?" murmura Joe in timp ce isi pune mana pe umarul meu.