Dincolo de aparenţe

III

O nouă zi începuse acum pentru tânăra italiancă care deschise ochii la ora şapte dimineaţa, aproape orbită de razele soarelui care îi mâgâiau chipul. Se uită în telefon pentru a observa cât este ceasul, dar atenţia îi fu distrasă de cele patru mesaje care erau de la Annabell :

'' Buongiorno (it. Bună dimineaţa) ! ''

'' Ce faci ? Te-ai trezit ? ''

'' Bello (Frumoaso) ! De ce nu-mi răspunzi ? ''

'' Trezirea ! La ora nouă trebuie să fim la job ! ''

Preţ de câteva secunde închise ochii, iar apoi îi deschise şi o apelă pe Bella :

— Bună dimineaţa şi ţie ! spuse Franc adormită.

— În sfârşit ! Somnoroasa din poveşti, avea de gând să doarmă până la ora zece bănuiesc ! în vocea Bellei se vedea cât de binedispusă este.

— Da, să ştii că asta avea de gând să facă, dar sora malefică o trezi din somn ! Franc era puţin supărată şi buimacă.

— Pregăteşte-te şi nu te mai plânge. La ora nouă trebuie să fim acasă la respectiva familie. Deci ai timp o oră jumătate să te înfrumuseţezi. La opt jumătate sunt în faţa casei tale ! spuse fata închizând apoi apelul.

Francesca se trânti din nou pe pat, bucurându-se încă cinci minute de odihnă cu soarele în ochi. Se ridică apoi din pat şi porni spre dulapul din lemn de pin, şi se oglindi în faţa oglinzii ce se afla pe uşa acestuia. Îşi prinse repede părul într-un coc lejer şi coborâ scările apoi, spre bucătărie. Franc rămase uimită când o zări pe mama ei în sufragerie cu laptopul în braţe. 

— Bună dimineaţa ! spuse fata privindu-şi mama care era atentă în laptop.

— Bună şi ţie ! Cum de eşti aşa matinală ? întrebă femeia privindu-şi fiica.

— M-a trezit Bella ! La ora opt jumătate trebuie să fiu gata ca să plecăm la job...

— Oh ! Ceea ce înseamnă că de acum voi avea o fată matinală ca în cursul şcolii ! glumi doamna Visconti.

— Nici nu-ţi imaginezi ! spuse fata pe jumătate adormită.

— Hai du-te şi te pregăteşte. Îţi încălzesc clătitele cu gem.

Femeia se ridică, iar Francesca porni după ea. 

— Tu de ce eşti trează la ora aceasta ? Şi de unde au apărut clătitele ? îndrăzni să întrebe Franc.

— Le-am făcut aseară când tu dormeai. Nu aveam somn aşa că am vrut să fac ceva util. M-am trezi la ora şase jumătate, pentru că trebuie să lucrez la un proiect pentru la serviciu, iar la zece trebuie să fiu la birou ! spuse femeia răscolind prin frigider.

— În regulă, mă duc să mă pregătesc.

Francesca porni cu paşi greoi spre camera ei. Făcu un duş repede şi apoi se îmbrăcă repede. Alese să poarte un maieu negru şi o fustă albă până la genunchi de culoare albă. Se încălţă cu nişte balerini negrii. Se pieptănă repede şi înşfăcă un rucsac mic şi negru. Ieşi din cameră coborând spre bucătărie. Ajunsă acolo privii ceasul mare în formă de stea de pe perete. Era opt şi un sfert, ceea ce însemna că mai avea un sfert de oră până sosea Bella. Azvârli rucsacul pe canapeaua din sufragerie şi intră în bucătărie. Se aşeză imediat pe un scaun în faţa mesei şi o atenţionă cu o tuse uşoară pe mama ei că a sosit.

— Văd că ai reuşit să fii gata la timp ! spuse aceasta privindu-şi fiica.

— Da. Dă-mi să mănânc clătitele acelea, până nu vine Bella şi mă saltă cu forţa afară.