Dincolo de aparenţe

VII

După un drum de aproximativ șapte ore, Francesca își făcu apariția în zorii zilei, așa cum promise, în fața casei din Napoli. Apăsă ușor clanța ușii de la intrare și văzu că aceasta este deschisă, astfel se strecură timidă în casă, fără a provoca nici un zgomot și urcă apoi scările spre camera ei, într-o liniște deplină. În timp ce aceasta încercă să pășească pe parchetul scârțâitor din holul care ducea spre camera ei, în spatele ei își făcu apariția o persoană, a cărei umbră se reflecta pe peretele din lateralul Francescăi. Speriată, se întoarse cu aceeași pași timizi și observă că acea umbră era defapt a mamei sale.

— M-ai speriat de groază ! Credeam că dormi ! spuse Francesca pornind spre femeie.

— Cum să pot dormi când cineva umblă mai ceva ca un hoț prin propria lui casă ? glumi doamna Visconti îmbrățișând-o. Cred că ai avut o noapte tare obositoare, așa că ar fi mai bine să te cuibărești în pijamelele tale pufoase și apoi să dormi, nu ? întrebă deodată zâmbind.

— Normal ! Mi-e atât de dor de casă, chiar de pe acum ! spuse Franc suspinând.

— E alegerea ta, eu ți-am spus că va fi greu. A, da ! Bella cum se simte ? 

— Bella...se bâlbâi deodată Francesca, Bella este mai bine, probabil că și ea se pregătește de somn, o să o vezi astăzi pe la prânz.

Îmbrățișarea se termină în câteva secunde, iar Francesca intră obosită în camera ei. Se schimbă în pijamalele preferate și se urcă în pat cuibărită în brațele unui ursuleț mare de pluș. Nici nu apucă să închidă ochii căci deodată auzi soneria telefonului din geanta azvârlită pe fotoliul maroniu din fața calculatorului. Coborâ rapid din pat și se năpusti practic asupra poșetei încercând cu disperare să scoată telefonul cât mai repede posibil. Triumfă în cele din urmă și răspunse la telefon fără să observe cine o apelase.

— Da ? 

— Franc, știu că probabil ești supărată pe mine groaznic, dar vroiam să văd dacă ai ajuns acasă...spuse deodată Bella cu un glas lingușitor și timid.

— Da, am ajuns acasă ! Și te rog să nu mă mai cauți nicio...Francesca se opri deodată, aducându-și aminte de faptul că îi spuse mamei sale că o va întâlni mâine dimineață pe Bella, adică, am nevoie de ceva din partea ta. 

— Spune ! spuse Bella curioasă din fire.

Francesca se gândi dacă să-i spună sau nu de faptul că o urmărise, dar decise că era mai bine să-i spună acest lucru față în față în după-amiaza aceasta.

— Aseară eram prea obosită ca să mai vin în Napoli, așa că am mințit-o pe mama. I-am spus că ai avut un accident la abdoment, cum că te-ai împiedicat de covor și ai plonjat cu abdomenul într-o noptieră, iar doctorul ți-a recomandat să te mai odihnești puțin. Îmi faci jocul ? spuse Franc puțin dezinteresată.

— Dar, tu ai plecat de la motel, atunci unde ai hoinărit întreaga noapte ? întrebă Bella din ce în ce mai captivată.

— Am dormit la un altul, era mai aproape de autostradă ! încercă să se scoată Francesca.

— În regulă, dar de ce îmi spui mie asta, ai zis că nu vrei să mă mai vezi ! spuse Bella nervoasă deodată.

— Mama e îngrijorată de abdomenul tău "rănit" așa că i-am zis că vei veni pe la noi astăzi pe la prânz. 

— Bine, bine, cum zici tu !

— O să încerc să dorm, dacă voi reuși, așa că vorbim când ne vedem. Francesca închise apelul.

Se urcă din nou în pat și după câteva încercări adormi. Fata fu trezită în cele din urmă  după un somn copios, de zgomotul din bucătărie. Coborâ repede din cameră și observă că doamna Visconti pregătea masa.