Dincolo de aparenţe

VIII

După plecarea bruscă a Bellei, Francesca hotărâ să mănânce ceva, iar apoi să iasă la o plimbare, în speranța că poate așa se va mai relaxa puțin și va uita de prietenia ei ruptă. Făcu câțiva pași timizi pe veranda casei, apoi o părăsi coborând ultimele trepte de la intrare. Înaintă pe strada largă și lungă cu pași mici și apăsați, până ajunse la parcul unde ea împreună cu Bella de cele mai multe ori, alergau, se plimbau, și mâncau înghețată. Trecu nepăsătoare pe lângă chioșcul cu înghețată, sfidând o oarecare poftă. Se așeză pe bancă și își asculta conștiința care era complet bulversată de cele petrecute în ultimele zile : "Nu înțeleg de ce mi-a făcut tocmai mie asta ! De ce nu vrea să observe că tipul acela nu este de ea, că vrea doar să profite !". Preț de câteva minute bune șezu pe bancă fără să realizeze nimic din ceea ce se întâmpla în jurul ei, gândindu-se doar la singura ei prietenă, care o dezamăgea. Se gândi apoi să se îndrepte spre casă așa că porni cu pași destui de repezi înapoi pe strada lungă. Peste câteva minute, ajunsă în fața casei, urcară primele trepte aproape inconștient și trecu prin verandă, apoi deschise încetișor ușa. 

— Scumpo, telefonul tău a sunat. Uită-te să vezi cine e ! spuse doamna Visconti trebăluind prin sufragerie.

—  În regulă, mă voi uita ! aprobă Franc trezindu-se la realitate. 

Urcară apoi scările spre camera ei, apoi ajunsă în ea, închise simplu ușa. Se aruncă asupra telefonul, parcă curioasă în a vedea cine o căuta, iar apoi observă monoton că era un MMS, așa că hotărâ să iasă pe balcon pentru a-l viziona. Deschise MMS-ul lejer, fără să se gândească ce se poate afla în el. Era un număr anonim, neafișat, dar totuși îndrăzni să-l deschidă :

"— Spune-mi câte ceva despre Francesca ! se auzi o voce masculină.

  — Ce aș putea să-ți spun ! Franc nu știe să se distreze, dacă ar fi venit aici cu mine, nu ar fi pus strop de alcool în gură, să nu mai zic că dacă m-ar fi văzut în lenjeria asta în fața ta, probabil m-ar fi plesnit... Ea nu înțelege ce e aceea dragoste, pentru că ea nu o simte ! Ea crede că astfel are grijă de mine, dar ghici ce, e viața mea, iar ea nu are dreptul să mi-o conducă ! cea care vorbea acum era Bella, dar nu oricum ci așezată pe un pat într-o lenjerie intimă aproape minusculă și cu Shane în față.

  — Deci nu e chiar  o prietenă așa de bună, nu ? întrebă insistent Shane, în timp ce îi dădea sărutări mici și scurte.

  — Nu ! O prietenă bună, te sprijină, dar ea nu a făcut acest lucru."

Francesca observă că Bella era aproape moartă de beată, fără să conștientizeze ceea ce spune, căzând pradă lui Shane. Izbucni în lacrimi și închise telefonul imediat. Cu toate că se înserase, ieși din balcon buimacă și coborâră scările spre parter fără discernământ, iar apoi deshise ușa de la intrare și porni cu pași repezi spre parc. În spatele ei se auzi vocea doamnei Visconti care o întreba încotro se îndreaptă, dar Francesca nu dorea să audă nimic. Ajunsă din nou în parc se cuibări lângă un copac mai retras și se gândi la toate amintirile pe care le avea alături de Bella. Își aminti prima zi de școală în clasa a noua, la liceul nou, apoi cum se amuzau în excursii făcând farse și râzând de alții, cum pierdea după-amiezele de după școală, acasă la Bella doar pentru a mai chicotii câte ceva, și multe multe alte amintiri frumoase, dar care acum îi păreau dureroase. În capul ei totul se învârtea într-o dezordine completă. De la amintirile frumoase, până la eschivările Bellei în legătură cu Shane și până la MMS-ul privit, acum totul era amestecat în mintea fetei. Închise ochii  deodată, iar apoi îi deschise instant ridicându-se de lângă copac. Făcu câțiva pași până ajunse la trotuar, iar apoi o ceață o învălui complet și leșină inconștientă. Auzea totuși în jurul ei cum lumea vorbea, se întreba ce a pățit și de ce este incoștientă, dar cu toate că încerca să-și deschidă ochii și să revină la realitate, acest lucru nu funcționa. Simți deodată cum cineva îi ridică trupul și porni alergând cu el, iar apoi totul părea și mai încețoșat și nu mai simți absolut nimic. 

—  Ce s-a întâmplat cu ea ?! era vocea doamnei Visconti care deschise ușa și își văzu fiica în brațele unui vecin.

— Nu știu, a leșinat pur și simplu pe trotuar fără să mai fie conștientă ! spuse vocea masculină care o așeză acum pe Francesca pe canapeaua din sufragerie. 

Speriată și frustrată totodată, mama fetei aduse repede o sticlă cu apă, și începu să își stropeasca fata. Francesca reacționa acum la simțirea stropilor de apă care îi inundau fața. Deschise ochii încetișor, iar apoi se ridică în șezut și tușii. 

— Ești bine ? o întrebă doamna Visconti speriată.

— Da, acum sunt bine...spuse fata cu un glas stins.

—  Vă mulțumesc foarte mult că ați adus-o acasă, vă rămân îndatorată ! vorbi femeia în timp ce îl conducea pe vecin spre ieșire, iar Francesca încercă să se ridice de pe canapea. Nici să nu te gândești ! spuse mama acesteia închizând ușa și îndreptându-se spre ea.

— Dar sunt mai bine acum, mamă ! exageră Francesca ridicându-se.

— Ce a fost asta ? Tu nu ai leșinat niciodată așa din senin, și brusc ți s-a întâmplat asta acum. Te-am strigat când ai plecat din casă, dar se pare că nu m-ai auzit sau nu ai vrut s-o faci . Ce s-a întâmplat cu tine brusc și subit de când ai venit de la Genova. Ți-am spus că acolo nu este un oraș potrivit ! spuse femeia alarmată.

— Orașul nu este vinovat mamă...Cred că cel mai bine ar fi să dorm acum, sincer  nu pot să-ți explic, nu mă simt în stare...spuse Franc cu același glas topit îndreptându-se spre scări.

—  Gândește-te și tu că este seară ! Dacă nu era nimeni în parc la ora aceasta ? Ai fi rămas acolo ! Doamne, nici nu vreau să mă gândesc ! femeia porni îngrijorată spre camera ei.

Francesca se îndreptă și ea spre cameră, apoi închise ușa. Se schimbă în pijamale și încercă să adoarmă. Preț de câteva minute făcu tot posibilul pentru a adormi, dar cum simțea că nimic nu o mai putea odihni și relaxa acum, se gândi să coboare în sufrageria mare pentru a interpreta ceva la pian. Ajunsă în fața pianului se hotărâ să interpreteze piesa "Back to life" a lui Giovanni Allevi. Doamna Visconti auzi muzica pianului așa că se îndreptă ușor spre el. Lipită de perete, și fără să o observe Francesca, femeia zâmbi fericită că fata ei reuși să-și liniștească tremurul interior abordând iarăși, ca de fiecare dată pianul, apoi intră din nou în camera ei. Peste câteva minute, Franc părăsi pianul, însă fredonă melodia până ajunse în cameră. Se cuibări iarăși în pat și în cele din urmă reuși să adoarme.