Dincolo de aparenţe

IX

"BIP-BIP-BIP" se auzi deodată alarma de la telefonul Francescăi. Aceasta deschise ochii încetișor, iar apoi întinse mâna spre noptieră, acolo unde se afla telefonul. Îl ridică ușor, apoi apăsă butonul din laterală și închise ochii la loc. În câteva secunde îi deschise iarăși, clipind des și în cele din urmă coborâ din pat alene. Se încălță cu papucii pufoși de casă, apoi intră în toaletă pentru rutina zilnică. Ieși peste câteva minute, și se grăbi să coboare scările spre sufragerie. Ajunsă aproape de finalul scărilor, conștiința Francescăi se întreba dacă mama ei s-a trezit sau nu. Confuzia ei fu spulberată imediat când aceasta își făcu apariția în pragul ușii de la bucătărie spionându-și fata cum coboară ultimele treptele.

— Bună dimineața, rază de soare ! își întâmpină femeia odorul.

— Bună dimineța și ție, nu că nu aș fi vrut să dorm mai mult, dar alarma asta sâcâitoare m-a trezit. Credeam că am închis-o ! spuse Francesca pe un ton destul de rece.

— Dar trebuie să te duci la servici drăguțo, nu să dormi, și am programat eu alarma, crezând că tu ai uitat ! Dar ce, ți-ai luat liber și astăzi ? întrebă doamna Visconti nedumerită.

— Ăăă, nu. Ai dreptate, chiar am uitat ! Mă duc să mă pregătesc ! 

Franc porni repede spre camera ei. Se gândi dacă să-i spună mamei ei întregul adevăr despre Bella, sau să o mai ducă de nas câteva zile. În cele din urmă îmbrăcă o bluză neagră și o pereche de blugi deschiși, alături de converșii ei negri, își aranjă părul puțin, apoi înșfăcă rucsacul ei preferat și coborâ în sufragerie.

— Am plecat mamă, nu pot să-ți spun când mă întorc, căci sincer nici eu nu știu ! spuse Franc în timp ce deschidea ușa.

— În regulă ! AI grijă, și să te distrezi cu Bella ! rosti în cele din urmă femeia.

"Sigur mă voi distra de minune !" spuse sarcastică conștiința Francescăi în timp ce pășea în afara casei. Porni destul de încet pe stradă, neștiind unde ar trebui să se îndrepte dar apoi își aminti brusc că nu mâncase nimic, și că ar fi bine să bea măcar un ceașca de cappuccino care să îi dea putere să mai treacă peste toate lucrurile care o bulversau. Își mai aminti apoi cafeneaua la care mergea ea deobicei cu Bella, unde mereu cappuccino-ul era absolut minunat. Se îndreptă spre parcarea unde i se afla mașina, apoi porni mașina îndreptându-se spre cafenea. Conducea destul de încet, gândindu-se dacă ar trebui să vorbească cu Bella despre faptul că ea nu mai vrea sub nici o formă să lucreze acolo, sau pur și simplu să nu se mai ducă. În câteva minute intră pe străduța care ducea spre cafenea, iar apoi parcă mașina lateral în fața localului. Coborâ din mașină și porni cu pași mărunți, apoi intrară în cafenea. Se îndreptă spre o masă mai retrasă, apoi comandă un cappuccino. În timp ce aștepta comanda, observă cum în fața ei, la aceeași masă se așeză o tipă. Atât Franc, cât și tipa se priveau intens, studiindu-se, iar apoi fata începu conversația :

— Bună, eu sunt  Lissa Morgan ! spuse fata brunetă zâmbind.

— Okay...se fâstâci Francesca deodată. Eu sunt Fran...

—  Știu cine ești ! Francesca Visconti, prietena Bellei ! 

— Oh, deci de aici mă cunoști.

— Da. Bella mi-a povestit multe despre tine, spunea că ești o prietenă ideală.

— Cum să nu...Francesca era destul de rece.

— Știam că muncești cu Bella la job-ul de babysitters, cum de ești aici acum ? întrebă fata insistentă.

Francesca privi în jos, vizibil supărată, iar apoi ridică ochii și spuse sec :

— Lucram ! după care făcu o scurtă pauză și spuse : Acum nu o mai fac.

— De ce? întrebă fata deodată stupefiată.

— Eu și cu Bella nu mai suntem prietene, nu mai avem nici o treabă...în glasul Francescăi se observa o tristețe destul de profundă.

— Dar, ce s-a întâmplat, de brusc nu mai vorbiți ? fu din ce în ce mai curioasă.

— Bella nu se încadrează în tipologia fetelor pe care le doresc ca și prietene, cam atât pot spune.

— Adică ? Știu că Bella nu era chiar copia ta, dar totuși semănați destul de mult, căci deasta sunteți prietene.

— Eram. Bella era altfel, dar acum s-a schimbat, iar schimbarea aceasta nu-mi place ! Francesca deveni din ce în ce mai serioasă.

— În ce fel s-a schimbat atât de mult, încât nu vrei să mai auzi de ea ? 

— A devenit una din acele persoane care vor doar să aibe o iubire nebunatică, iar pe mine una nu mă interesează lucrurile acestea.

— Iubire nebunatică ? Cu cine ? întrebă stupefiată Lissa.

— Băiatul familiei Johnson, Shane. 

— Dar nu e mai mare cu ceva ani ? spuse în cele din urmă fata.

— Ba da. Tocmai deasta nu-mi convine. Tipul vrea să profite de ea, și în plus ei nu îi pasă și mă ignoră, așa că nu are rost să încerc să înnod un fir deja rupt, pentru că nodul tot se va observa.

— Oh, chiar nu mă gândeam că va fi așa...eu o știu de la mama. Mama ei se înțelege cu a mea, și astfel am cunoscut-o cât de cât și pe Bella. Te-am văzut cu ea în ziua când va-ți dus la job, iar apoi am întrebat-o de tine și mi-a povestit că ești cea mai bună prietenă a ei.

— Știi eu nu sunt chiar atât de sociabilă pe cât par. Sunt destul de retrasă și timidă, și nu ma interesează doar să-mi trăiesc viața și să mă distrez, ci să o trăiesc cu un scop și cu un folos, dar ea, vrea doar distracție și nebunie...în ochii Francescăi se observau câteva lacrimi. Îmi pare rău, dar trebuie să plec, spuse deodată Franc punând ceașca goală de cappuccino pe masă, am ceva treabă.

— În regulă atunci, poate ne mai întâlnim, sincer pari foarte drăguță ! 

—  Nici tu nu pari a fi o persoană rea ! glumi în cele din urmă Francesca.

Aceasta se ridică de la masă și porni spre mașină. Ajunsă înăuntrul ei, porni motorul și se îndreptă spre casă. Era devreme, iar Francesca știa că va trebui să găsească o modalitate de ai spune mamei ei că s-a certat cu Bella și nu va mai lucra, dar nu avea idee cum o va face, așa că se decise să parcheze mașina în parcarea de lângă casă, apoi să se plimbe puțin prin parc. Coborâ în cele din urmă din mașină și porni alene spre intrarea parcului. Păși încetișor pe alea care deschidea parcul, iar apoi se așeză pe o bancă. În conștiința ei se aflau multe întrebări printre care și : "Oare mama va înțelege ?", "Oare va trebui să-i spun în ce fel s-a schimbat Bella ?", "E posibil ca mama să nu înțeleagă alegerea mea de a nu mai vorbi cu ea, sau să o denigreze pe ea ?", "Dacă îi voi zice, îi va zice ceva ei ?". În capul ei se aflau acum o grămada de lucruri nedestăinuite nimănui și ținute strâns ascunse în sufletul ei. Peste câteva minute hotărâ să se ridice de pe bancă și să pornească spre casă. Nu știa nici acum ce-i va zice mamei ei când o va întreba de ce s-a certat cu Bella, dar știa sigur că va găsi o soluție când o va vedea față în față.