Dincolo de aparenţe

XXXVI

În timp ce Francesca încerca să uite de probleme distrându-se cu Michael în bucătărie la prepararea unei gustoase pizza, John devenea din ce în ce mai nervos când ajunse acasă și-l văzu pe Dylan așezat pe canapea cu un pahar de vodka în mână.

— Ție îți arde de băut văd, în loc să te gândești ce vei face la pârnaie ! îi spuse John închizând ușa de la intrare.

— Chiar ai impresia că există vro persoană sau vrun lucru care să mă poată trimite pe mine acolo ? spuse sfidător bărbatul.

— Ai prea multă încredere în tine, îmi pare rău de asta !

— Nici nu știi !

Scârbit de cuvintele și gesturile lui Dylan, John urcă la etaj în camera lui pentru a se schimba de haine. Intră în cameră și scoase repede tricoul de pe el izbindu-l pe pat. Se așeză și el apoi pe marginea patului dezbrăcându-se de pantaloni și apoi porni spre duș. Lăsa apa rece a dușului să-l ude pe întregul corp gândindu-se la toate cele întâmplate în ultimele zile. Se lăsă ușor pe lângă perete așezându-se pe podea dușului. Stropii mari și reci de apă îi inundau corpul alături de lacrimile fierbinți ce i se prelungeau pe obraz la gândul că Francesca suferă din cauza lui și a familiei lui. Într-un final opri dușul și rămase în aceeași poziție preț de câteva minute bune, timp în care gândurile lui erau împărțite între ființa denigrată care a fost până acum și răul pe care l-a produs și iubirea pe care i-o porată acum Francescăi încât s-a trezit la realitate instant. Ieși din duș fără a se șterge de apă și se așeză apoi în fața oglinzii analizându-se. Vedea în oglindă cum mușchii îi erau încordați, abdomenul avea să-i izbucnească, iar inima să-i sară din piept de nervi și emoții. Își îndreptă apoi privirea spre față, chipul său era trist, nervos și iritat de propria persoană. Se gândi să se îmbrace și optă pentru pantalonii negrii și un tricou simplu de aceași culoare, alături de cizmele de biker. Coborâ apoi din nou jos unde Dylan făcea același lucru ca și înainte. Se îndreptă spre bucătărie și luă o sticlă de suc din frigider, apoi dori să iasă pe ușă, dar Dylan îl opri :

— Unde te duci iarăși ? La gagică ? fu indiscret acesta ca deobicei.

— Nu te freacă pe tine grija, vezi-ți de viață, cât o mai ai ! îi spuse John închizând ușa pe dinafară.

Enervat din nou de comportamentul așa-zisului unchi al său John se izbi de motocicletă punându-și brutal casca. Puse sticla de suc în coșul motocicletei și porni motorul intrând în viteză. Se gândea din nou la amintirile frumoase avute cu Francesca, dar și la nenorocirea care s-ar fi putut întâmpla dacă el nu avea grijă de ea și dacă nu s-ar fi schimbat. Scârbit de propria persoană și nervos peste măsură acceleră din ce în ce mai tare pe drumul pustnic. Deodată îi apăru în fața ochilor chipul zâmbitor al Francescăi care îl îmbrățișă și sărută la plecarea din poliție avertizându-l : "Ai grijă, te rog ! Nu merge cu viteză și nu răzbuna pe tine pentru greșelile altora ! ". Micșoră instant viteza frânând și lovindu-se cu pieptul de ghidon, dar fără a simți vro durere nesuportabilă. Conduse cu gândul la Francesca și la situația nefastă preț de câteva minute, când deodată se auzi soneria telefonului. Era chiar ea, iar el răspunse fără a mai sta pe gânduri și opri motorul pe o margine a drumului.

— Ce faci ? Unde ești ? se auzi vocea dulce și puțin mai veselă a fetei.

— Fac bine și sunt pe un drum conducând...

— Nebunește nu ?! se înfierbântă Francesca deodată întrerupându-l.

— Nu ! Să fiu sincer am pornit accelerația și apoi mi-ai apărut tu ca un înger păzitor și mi-am adus aminte de ceea ce mi-ai spus. 

— Eu sunt la Michael acasă, am făcut pizza, vrei să vii și tu ? Am invitat-o și pe mama, dar se pare că a mâncat ceva deja pe-acasă...

— Nu, stați și mâncați voi, mie nu-mi arde a haleală, i se adresă sec băiatul.

— John ! Crede-mă că nici mie nu-mi arde, dar dacă facem foamea nu rezolvăm nimic. Te rog vinp să mănânci și tu.

— O să mănânc ceva acasă când voi ajunge, reproșă el.

— Sunt convinsă că nu o vei face, te rog vino aici. Nu vii pentru că nu vrei să intri în casa lui Michael sau pentru că ești gelos că am pregătit pizza cu el ? spuse Francesca devenind din ce în ce mai serioasă.

— Nici una nici alta, pur și simplu vreau să stau singur, înțelege.

— John ! Nu mă poți minți ! Te cunosc prea bine, spuse fata tristă.

— În regulă...da așa e, nu vreau să-l văd, spunându-mi că e numai vina mea și că te-am sedus ! Mă simt vinovat mai mult decât sunt atunci când îl văd.

— Michael nu te va condamna la nimic, știu sigur că nu este vina ta și situația a fost de așa natură. Tu nu m-ai sedus, ci eu m-am îndrăgostit de tine din proprie inițiativă. 

— Dar el nu va accepta asta, Francesca ! Te iubește prea mult ca să nu mă condamne ! 

— Michael îmi este acum frate și înțelege faptul că te iubesc, iar tu mă iubești la rândul tău ! John nu fi așa căpos și vino aici, te rog ! spuse fata încercând să-l convingă.

— Spune-i să vină, vreau să discutăm niște chestii, se auzi vocea lui Michael prin telefon.

— Uite și Michael vrea să vii, hai vino, te rog ! insistă Francesca.

— În regulă, ajung în zece minute...păstrați-mi și mie pizza, ok ? spuse John încercând să se înveselească.

— Ok ! Ne vedem atunci în zece minute ! 

În mai puțin de zece minute, John ajunse în curtea casei lui Michael. Coborâ de pe motocicletă scoțându-și casca mai calm de această dată și coborând opritorul. Închise casca pe ghidonul motocicletei și porni apoi spre intrarea în casă. Nici nu ajunse bine în fața ușii că aceasta se deschise, iar Francesca îi ieși în întâmpinare, sărutându-l și lâsându-se în brațele lui. 

— Mă bucur că ai acceptat să vii într-un final, cred că avem nevoie de puțină relaxare și noi, îi spuse aceasta dulce.

— Cred că ai dreptatea, afirmă John.

— Haideți intrați ! zise Michael deschizând ușa mai mult.

— Salut...vocea lui John era mai fără vlagă când îl salută pe Michael.

Băiatul intră alături de Francesca și John în casă și se așeză pe canapeaua din sufragerie.