Dincolo de aparenţe

XIII

După un drum lung, Francesca ajunse în sfarșit în zorii zilei la Genova. Știind că doamna Visconti nu avea să o cruțe dacă nu o suna, fata încercă să respecte "ordinul" mamei ei și se conformă, apelând-o.

— Bună dimineața ! spuse femeia destul de bine dispusă.

— Bună și ție, mamă ! Acum am ajuns în Genova și am de gând să caut ceva de mâncare, sincer sunt lihnită. 

— Dar scumpo, nu te duci mai întâi la hotel ? 

— Ăăă, știi, sunt convinsă că voi veni în seara aceasta acasă, așa că nu are rost să mai irosesc banii pentru câteva ore la hotel. Oricum, mă voi schimba la o toaletă din mall probabil, căci o să trag o fugă prin el să văd ce mai este nou. 

— Dar vei fi extrem de obosită, după o audiție și atâta drum, să-l parcurgi din nou, nu mi se pare deloc o idee strălucită.

— Știu că nu ți se pare strălucită ideea mea, dar crede-mă că oricum nu aș sta în camera de hotel pe o vreme atât de frumoasă, mamă!

— În regulă scumpo, atunci du-te și caută ceva de mâncare, apoi când pleci spre facultate mă mai suni, ok ?

— Desigur !

Odată încheiat apelul, Francesca porni repede spre mall, în căutarea unui restaurant matinal. Așa cum credea și ea, nici un restaurant nu era deschis la ora aceea, dar avu noroc că Starbucks-ul era în deschidere curând. După savurarea unui mic dejun copios, alcătuit dint-un sandwich vegetarian, un măr și o cafea, fata porni în explorarea magazinelor. Era abia ora nouă, iar proba ei era la douăsprezece, ceea ce însemna că are trei ore libere la dispoziție. Luă la rând întreg mall-ul care acum era destul de aglomerat, și se hotărâ să achiziționeze câteva bluzițe și o pereche de balerinii, dar și două manuale cu privire la lecțiile avansate de pian. Timpul trecu repede, și astfel mai avea doar o oră până a se prezenta la probă. Invadă deodată toaleta mall-ului, cu geanta în mână și se schimbă în ținuta aleasă de Lissa. Se pieptănp și folosi puțin creion de sprâncene și rimel, iar apoi coborâ la mașina, de unde o apelă pe mama ei.

— Ai plecat la facultate ? întrebă femeia din ce în ce mai îngrijorată.

— Urmează. Acum m-am schimbat și aranjat puțin, iar acum voi pleca spre ea. 

— Sper să fie totul bine ! spuse doamna Visconti deodată pe un ton destul de tăcut.

— Știu că va fi bine, sunt convinsă că voi fi acceptată ! Mi-ai zis mereu să fiu optimistă când îmi doresc ceva, acum de ce îi pierzi tu încrederea, mamă ?! Francesca zâmbi.

— Nu mi-o pierd, doar gândesc și eu ca o mamă grijulie ! atât Francesca cât și mama ei râdeau acum.

— În regulă atunci, mamă grijulie, eu pornesc spre facultate, ține-mi pumnii ! 

— Mult succesc, iubita mea !

Francesca închise apelul, iar apoi porni motorul mașinii și se îndreptă spre facultate. Odată ajunsă în parcarea acesteia, fu îndreptată de către un paznic să o parcheze în spatele ei, pentru a nu încurca circulația. Francesca se conformă întocmai, iar apoi coborâ și se îndreptă spre intrarea facultății. Avea emoții, cu toate că până acum nu avuse nici măcar una. Intră în hol, iar doamna de acolo o îndrumă să intre într-o încăpere mare, o sală de așteptare, o altă sală mai mică, probabil cea în care se ține proba, și o toaletă. I se spuse să aștepte câteva minute, iar apoi va fi chemată. Pentru a scăpa de emoții, Francesca se îndreptă spre toaletă și se clăti cu apă rece pe mâini, apoi aruncă câțiva stropi și în părul ondulat. Nici nu apucă să se privească bine în oglindă, căci auzi deodată o voce feminină:

— Domnișoara Francesca Visconti este așteptată în sala de audiții.

Ridică ochii din pământ, privindu-se o singură dată în oglindă și spunându-i conștiinței sale "Sunt cea mai tare și voi reuși !" , iar apoi părăsi toaleta intrând în sala de audiții. Păși timidă, dar convingătoare pe covorul cu impreuri tradiționale, până ajunse în fața unui birou unde se aflau trei scaune întoarse cu spatele și se auzea șușoteala unei discuții destul de aprinse. Păși mai tare, pentru a i se face cunoscută prezența, iar apoi cele trei scaune se întoarseră automat cu fața spre ea. În partea dreaptă a biroului se afla un domn destul de în vârstă,cu părul scurt și cărunt, cu mustață și ochii verzi pătrunzători, îmbrăcat într-un costum negru, asortat cu cămășa albă și papion de aceeași culoare cu costumul. Avea în partea stângă, la piept, în locul batistei din buzunar, o emblemă pe care scria "Mr. Regazzi". La mijlocul biroului stătea așezată picior peste picior o doamnă trecută de treizeci și cinci de ani, dar nici foarte în vârstă. Purta o rochie roșie, asemănătoare celei pe care o poartă dansatoarele de tango, dar puțin mai elegantă. Avea părul lung, blond și drept, ochii albaștrii ca gheața și buzele roșii. În piept, ca și celălalt profesor, avea o emblemă cu "Ms. Castilio". Ultimul, dar nu cel din urmă profesor, era destul de tânăr. Cu o pereche de blugi bleumarin și o cămașă albă, descheiată la primii doi nasturi, "Mr. Montella", avea o privire suavă, dar intimidantă care provenea de la ochii săi de un căprui profund. Cu părul brunet și tuns scurt, dar cu un breton îndreptat pe o parte, bărbatul o studia acum pe Francesca, care îi analiza și ea la rândul ei.

—  Bună ziua ! îndrăzni să spună în cele din urmă fata, destul de timidă, dar sigură pe ea.

— Bună ziua ! spuse cei trei deodată.

— Eu, doamna Castilio, împreună cu domnul Regazzi și Montella, vom analiza prestația ta de aici. Ai emoții ? 

— Nu, emoțiile nu mă caracterizează pe mine când vine vorba de pasiunea mea ! spuse convinsă Francesca.

— În regulă atunci, spuse domnul Montella deodată, eu voi nota pasiunea ta, mai exact dacă vei cânta cu sufletul sau nu, e o chestie tehnico-emoțională. Doamna va nota prestația ta ca și pianistăm grația și frumusețea, iar domnul Regazzi se va ocupa de partea tehnica, mai exact lecțiile clasice de pian.

— Te invit să iei loc, Francesca ! spuse deodată domnul Regazzi, arătând spre scaunul din fața pianului care se afla în spatele Francescăi.

— Mulțumesc. 

Odată așezată în fața pianului, emoțiile se mai diminuară, iar apoi o privi pe doamna Castilio care îi făcu semn să înceapă, iar apoi Francesca zâmbi și se fixă după cu privirea asupra clapelor pianului. 

 — Voi interpreta "Tarantella" a lui Frédéric François Chopin ! spuse Francesca în cele din urmă.

În momentul în care Francesca apăsă prima clapă a pianului, întreaga încăpere fuse cuprinsă de o magie. Atât doamnul Regazzi și doamna Castilio, cât și domnul Montella erau atenți la ceea ce interpreta Francesca, dar și fașcinați.