We two and 100 killers→creppypasta←

13.-I hope you'll die

M-am ridicat din pat, cu gândul la ceea ce s-a întâmplat aseară. Îmi fac un duș, apoi mă îmbrac cu un tricou roz cu craniu roz deschis și pe care scrie DIE cu aceeași culoare și o pereche de blugi skinny. În picioare mi-am pus teneșii mei cu model galaxy și am ieșit pe ușă.
Jos la masă erau Jeff, Mascky și Hoodie.
-Neața... spun și ei îmi răspund la fel. Unde sunt porumbeii? întreb curioasă.
-Cred că au probleme în paradis. a mormăit Jeff în timp ce își tăia o felie de pâine.
-Mdeah, boul de Ben e de vina. spun plictisită.
-De unde știi? a întrebat Hoodie.
-Da, noi am stat toată seara la ușa lui ca să aflăm ce s-a întâmplat. a afirmat și Mascky.
-Păi, eu ieșisem din baia comună. El m-a izbit de perete și a început să țipe la mine pentru că aseară am dansat cu unul, Ticci Tobby. Apoi m-a sărutat forțat și eu l-am îndepărtat, pleznindu-l dar Alice a văzut tot și a început să plângă. spun cu aceeași față plictisită.
-Wow, chiar s-au întâmplat câte ceva. a zis Jeff.
Am vrut să îi zic că nu e nimic așa de complicat, dar au apărut porumbeii, aparent împăcați.
-Tu fufo, cum îți permiți să îl săruți pe Benny al meu și apoi să dai vina pe el? spune aceasta cu vocea ei subțire.
-Ai observat că de fiecare dată când deschizi gura, creierul tău se oprește brusc? am replicat continuându-mi micul dejun.
-Ugh! Benny! O leși să îmi vorbească așa? spune aceasta privindu-l.
-Mneah, nu am ce să fac. a spus, dar pot să jur că zâmbea în el când a văzut ce față avea.
-Tu târfă! E numai vina ta! Vrei să ne strici relația! țipă apropiându-se rapid de mine, vrând să mă lovească.
Am fost îndeajuns de rapidă și mâinile ei au fost oprite de mâinile mele invizibile, ridicând-o sus.
-Nu știu ce ți-a spus Ben, dar îți zic că te minte. El și așa nu te merită! Nu cred că un băiat care te folosește e bun. am spus și am lăsat-o jos.
Am pus farfuria în chiuvetă și am plecat în sufragerie, unde am început să mă uit la un film horror. Uitându-mă la modul în care criminalul ucide, mi-am amintit că nu am mai fost de mult timp la vânătoare. Am ieșit pe ușă și m-am dus. Unde? Nici eu nu știu. Am început să alerg prin pădure, adrenalina făcându-și loc în venele mele. Am alergat așa până când am ajuns în fața unei case de la marginea pădurii. M-am uitat atent, și am văzut la parterul casei 4 persoane. Am zâmbit satisfăcută. Am așteptat cam 30 de minute, până când copiii s-au dus la culcare. Am intrat pe ușa din spate, aceasta fiind deschisă. Am mers pe varfuri, ținându-mi respirația. Când am ajuns în sufragerie, m-am oprit în loc. Soții se sărutau cu foc. Am început să aplaud încet și rar. Aceștia s-au oprit brusc, uitându-se terifiați la mine.
-C-cine eș-ești? A întrebat speriată femeia.
-Dacă nu pleci acum, chem poliția! a strigat la fel de înspaimântat și bărbatul.
-Nu știați că curioșii mor repede? Și, de pe ce să chemați poliția? Nu credeți că aveți nevoie de astea? spun fluturându-le telefoanele în față.
Le-am aruncat în sus, iar mâinile și-au făcut treaba. M-am apropiat încet, ei dându-se mai în spate și spunându-mi să mă opresc. Nu am făcut-o. Când eram pe cale de a le sâfrtec trupurile, am auzit o voce tremurândă de copil.
-Mami? Ce se întâmplă? m-am uitat înspre scări și am văzut un baiețel de cam 7 ani și o fetiță de 4. Brusc am înghețat. Nu vreau ca acești copii să aibă aceeași soartă ca a mea, sau mai rău. Am înghițit în sec. Cu lacrimi în ochi am spus încet:
-Nu... Nu pot să o fac... NU POT! am început să zbier plângând.
Am căzut în genunchi și am început să plâng. Urlam și țipam, până când am simțit niște brațe înconjurându-mă.
M-am uitat și era femeia.
-Hei, ești bine? m-a întrebat încet ea.
-De ce faci asta? De ce mă îmbrățișezi? La naiba, vroiam să vă omor pe toți. am spus nervoasă.
-Vroiai, dar nu ai făcut-o. Te simți singură nu? Nu te teme, eu una voi fi lângă tine. Shh.. a spus încet, strângându-ma protector.
-Se simte așa bine... Așa de cald... am mormăit plângând.
-Tu nu ai mai fost îmbrațișată de mama ta? a spus mirată
-Nu... Eu nu mi-am cunoscut parinții. am spus încet.
După ce am spus asta, am mai simțit încă trei perechi de brațe în jurul meu.
-Nu pot să cred. Sunteți așa buni. Mai ales cu mine, care am vrut să vă omor.
-Oh, gata. Calmează-te. mi-a spus și apoi m-am ridicat.
*mai pe seară*

Am petrecut o după-amiază foarte fericită alaturi de Mary, John, Kate și Thimoty. Acestea sunt numele lor. Au devenit ca o familie pentru mine. Le-am promis că mai trec și mâine pe la ei, ca să jucăm Twisted. E un joc semănător cu Legend of Zelda, dar e mai potrivit pentru copii.
Am împins ușa, și pe canapea erau Ben și Alice, aproape făcând-o acolo. Zâmbetul care îl aveam pe fața a pierit, și eu am urcat tăcută în camera mea. Am avut grijă la gâdurile mele, până când am ajuns în cameră. Nu mint, încă mai am sentimente pentru el și la dracu, doare. Doare de fiecare dată când îi văd sărutându-se, când le aud gemetele în fiecare seară. De fiecare dată o bucată din mine se rupe. Ma... Ma simt ciudat. Am devenit asa de moale, de inocentă. Nici măcat să ucid nu am chef. Asta nu sunt eu. Am nevoie de o schimbare, și asta urgent.

---
Umm păi acest capitol e scris de ceva timp și m-am gândit să îl postez. Știu că titlul n-are nici o legătura cu textul dar vroiam să scriu altceva și a ieșit asta.

*15.06.2015*
Opss am crezut ca s-a postat dar am gresit