• Doisprezece

3.6K 243 8
                                    

Am fost nevoiţi să mergem pe jos. Deloc plăcut.Nu mi-am mai putut stăpâni milioanele de întrebări care erau pregătite să-mi sară din gură mai rău decât un arc. Catherine şi Michael mi-au răspuns cu greu... Sam nu era cu mult mai informat decât mine.

Am aflat următoarele:

Aiden este un Alpha rival lui Michael. Mi-a mai spus că se cunosc de mulţi ani, încă de când erau doar nişte puşti. Au intervenit certuri multe între ei, iar la un moment dat s-a întâmplat ceva... ceva foarte grav. Cu siguranţă Michael evită să-mi spună ce, ceva foarte important. Dar ce anume? Michael ştia că va urma ca Aiden să ne înconjoare în pădure, de asemenea ştia şi că (,) Catherine va fi acolo. Din această cauză i-a trimis pe ceilalţi doi vârcolaci acasă, să o anunţe pe Ada.

Mi-a explicat: Aiden este o persoană cu experienţă în jocul minţii.Doar că în locul pionilor se află fiinţe... fiinţe supranaturale. În şah trebuie să-ţi sacrifici pionii ca să-ţi aperi regele şi regina. De cele mai multe ori piesele sunt mutate astfel încât să îl facă pe adversar să facă mutări greşite. Cheia câştigului nu este să te avânţi în lupta pentru cucerire, ci, oricare ar fi mutarea adversarului, aceasta să fie una pierzătoare. Şi Michael avu grijă de asta personal. Cristalul de care vorbea Aiden era un cristal unic. Singurul care poate să-ţi aleagă sufletul pereche după plăcerile tale. Dacă ai deja o iubire, nu contează, marcajul se va schimba. Dezavantajul este că poţi face asta o singură dată, după care puterea i se risipeşte. Strategia lui Michael a fost în a-i da cristalul lui Catherine ca să-l ţină departe de Aiden. De ce are el un asemenea cristal şi încă nu l-a folosit? Nu ştiu, nu doreşte să-mi vorbească despre asta.

Cât despre mine... Aiden nu mă vroia moartă şi nici măcar nu avea habar cine sunt, dar nu pot paria că acum mai are gândurile de dinainte. Ştie că Michael mă protejează cu orice preţ, este de ajuns.

Catherine... da, o femeie cât se poate de splendidă din toate punctele de vedere. Atât de serioasă, de calmă şi elegantă. N-am mai întâlnit pe cineva până acum cu atât de multă siguranţă şi încredere în sine... dar e logic din moment ce eşti cea mai veche Banshee din lume. Să nu mai pomenesc de şi cea mai puternică, dar am pomenit deja. Cred că e super mişto să nu-ţi fie frică de nimeni şi de nimic, să nu fi nevoit să fugi. Catherinei nu îi era frică de Michael, se temea ca Aiden să nu-i privească ''din umbră'' şi să afle de cristal. De aceea a încercat să mă ţină departe. Să subliniem a încercat.

Sam e cel mai bun prieten a lui Michael. Mi-a povestit cum s-au întâlnit prima dată: Michael i-a salvat viaţa. Dacă nu era el, Sam încă ar fi zăcut sub casa prăbuşită din Asia de Sud. Întâlnirea sa cu Aiden rămâne, din nou, un mister.

Catherine se îndreaptă către alt drum înainte să ajungem acasă. Trebuia să se întoarcă în lumea oamenilor pentru, cum mi-a spus ea, a ţine în echilibru balanţa. Ada ne aştepta dincolo de poarta nou-nouţă din faţa casei. Totul a fost reconstruit după atacul lui Aiden. Ada i-a sărit în braţe lui Sam de cum l-a zărit.

- Doamne! Sunteţi bine! Chiar sunteţi bine!

- La ce te aşteptai, frumoaso?

Ada i-a cuprins obrajii cu palmele sale şi l-a sărutat dulce. Eu n-nu ştiam că... ei doi... ei bine... uau... adică... Gheruţă şi Ada... ăăăă.... uau?

Mi-am întors privirea puţin stânjenită în direcţia opusă... Michael a schiţat un mic zâmbet, m-a luat de mână *OMG, m-a luat de mână* şi am mers în casă. Mi se pare mie sau de fiecare dată când se apropie de mine mă comport de parcă nu mai sunt eu? Adică... eu sunt mai dură, nu mă las la mâna oricui.... dar cu el, e altfel. Am urcat scările... împreună. Pe coridorul spre camera mea, i-am întâlnit pe cei doi vârcolaci care erau cu noi. Ne-au salutat dând din cap, iar apoi la fel s-a întâmplat cu alte trei persoane. Am ajuns la uşa camerei mele. Michael a pus mâna pe clanţă şi m-a invitat să întru prima. M-am aşezat pe patul meu aranjat şi mi-am pus picior peste picior. Michael era încă în picioare şi studia atent bibeloul mic în formă de delfin de lângă pat. M-am întins pe spate, sprijinindu-mă pe coate, iar el şi-a întors privirea spre mine.

- Ştii că nu ţi-aş face rău niciodată, nu?

- După tot ce s-a întâmplat... sunt sigură de asta. Dar nu vreau să mă grăbesc.

- E în regulă. Stau confortabil şi în camera mea.

Un mic sunet voios, asemănător unui chicotit, îmi părăseşte glasul şi îmi las privirea în jos. Michael se aşează lângă mine şi îmi pune o mâna pe umăr.

- Hei. Nu vei păţi nimic, promit. Sunt eu aici.

- Asta e problema. Eşti tu aici. Nu e...

- James? a vorbit el în locul meu.

- L-am dat afară atât de simplu din viaţa mea. El a sacrificat totul pentru mine. Şi-a părăsit familia, şi-a lăsat lurucrile dragi în urmă ca să fie cu mine... şi eu... ce naiba am fost în stare să fac?

- Leyla, îţi dai seama că în cele din urmă l-ai fi putut ucide? Eşti o fată periculoasă. Ceea ce eşti tu e periculos. O Banshee este o fiinţă rară, având în vedere că cele mai multe au fost executate când au fost acuzate de vrăjitorie sau pur şi simplu au fost ucise de cei care se temeau să nu le aducă moartea. Gândeşte-te că i-ai salvat viaţa.

- Dar eu nu am cerut să fiu asta. Nu am avut dreptul să aleg... crezi că e corect?

- Dar tu ce zici? Că noi  ceilalţi am avut de ales?

Avea dreptate. Avea mare dreptate. Pentru prima dată am văzut lacrimi în ochii lui Michael Manning. Lacrimi adevărate. M-am apropiat de el şi mi-am sprijinit capul de umărul lui. Emoţii. Aveam emoţii. L-am simţit cum se mişcă şi mi-am ridicat privirea. Mâna lui mi-a atins bărbia, mi-a ridicat-o mai sus şi mă trezesc cu buzele lui calde şi moi care le apăsau cu lăcomie pe ale mele. La fel ca data trecută, nu eram convinsă că mă voi opri din a-i savura gustul sau mirosul. Simţeam ceva în plus de cum am simţit la James... ceva mai avansat. Eu chiar îl iubeam oare? deşi îl cunosc de câteva zile, nu tocmai relaxante.

Mă las încet pe spate fără să mă desprind de el şi la scurt timp corpul sau este deasupra mea. Îşi plimbă o mâna la ceafă şi una pe talie, ca data trecută. Am scos un mic sunet de advertisment.

- Ştiu, ştiu. Ţi-am spus, îmi ador camera - mi-a şoptit el.

S-a ridicat în fund şi mă privea de sus.

- Eşti atât de frumoasă... Încetează!

- Ce să încetez? l-am întrebat eu speriată.

- Să mă mai priveşti în felul ăsta. Cu aceşti ochi albaştri care mă fac să rămân.

- Dar eu nu fac nimic... şi am zâmbit. Un zâmbet fericit, deloc forţat.

De afară se aude un clinchet uşor, clinchetul porţii când se deschide. O limuzină intră în curtea casei. Michael merge la geam şi priveşte ţinând cu mâna draperia, iar eu mă înghesuiam să văd şi eu câte ceva. Uşa limuzinei se deschide şi din ea iese o femeie. O femeie cu un par răvăşit, cu o rochie albă, pe jumătate plină de nisip, acei ochi verzi deschişi, atât de disperaţi. S-a împleticit când a făcut doi paşi în faţă, apoi s-a prăbuşit la pământ. Michael îşi măreşte ochii, apoi rosteşte:

- Catherine?




Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum