Banshee and Alpha ( 1 & 2 )

• Trei II

- Oh! Nu stiam ca te-ai intors.

Ma ridic in picioare si il imbratisez. Nu ma indoiesc de faptul ca tata ma iubeste enorm de mult, doar ca pare atat de interesant de slujba lui secreta, incat cele mai multe amintiri le am cu mama. Pana si in pozele de vacanta nu e prezent. E ca si cum el e aici, dar defapt nu e. E atat de derutant.

Nu poti sa-ti iubesti un parinte mai mult decat pe celalalt. Ii iubesc pe amandoi, nu mi-as putea imagina viata fara vreunul dintre ei, dar simt oarecum o vaga afectiune mai mare pentru mama. Un copil normal s-ar entuziasma peste masura daca ar avea ocazia sa-si vada tatal dupa mult timp de absenta, insa nu si eu. Sunt rece si stiu ca asta e un lucru negativ, dar altfel nu pot sa fiu fata de el.

Ma desprind din imbratisare si ii privesc pentru o secunda ochii verzi. Mama a avut dintotdeauna gusturi bune, nu degeaba mostenisem culoarea ochilor lui.

- Am vrut sa fie o surpriza. Mama ta mi-a spus ca ai avut ceva probleme la scoala.

Desigur, cum sa nu-ti spuna!

- Eh, imi incretesc nasul. Se poate spune si asa.

Tata s-a asezat pe canapea, iar eu i-am urmat exemplul. S-a apropiat de mine, soptindu-mi:

- Sunt chiar mandru de tine. Era si cazul sa-i puna cineva la punct, apoi chicoteste, iar de la mine obtine un zambet larg.

- Michael Manning! se aude vocea mamei. O incurajezi cumva? nici nu am observat-o stand pe scarile care duc la etaj.

- Nici vorba, iubito! spune pe un ton mierlos, facandu-mi cu ochiul inainte sa se ridice si sa o imbratiseze pe mama, tinand-o strans in brate si invartind-o de cateva ori. Cand el o ridica, pare ca nu cantareste mai mult decat o pana.

- Mie mi-e foame, spun si reusesc sa le intrerup momentul. Slava Domnului. Nu am teme sau de invatat, deci ma voi culca mai devreme.

- Cum crezi, draga. Hai, mergi si schimba-te, tatal tau va face carnea pentru tacos.

Am urcat la etaj si mi-am luat pijamalele. Seara a decurs bine. Foarte linistitoare, ca de obicei. Intrebari despre scoala, despre prieteni si altele. Mancarea a fost geniala, tata mereu o face mai condimentata decat ii place mamei, dar stie ca asa o prefer eu. In majoritatea timpului, ei vorbesc diverse, iar eu mananc in tacere. Nici nu as stii ce subiect sa abordez. Am incercat, ce-i drept, sa-l intreb ce lucreaza, dar nu-mi raspunde niciodata. Deci, am renuntat.

A doua zi de dimineata, mama era in bucatarie, pregatindu-mi micul dejun. Tata cel mai probabil doarme la ora asta. Mananc cerealele cu cacao, imi iau rucsacul, telefonul, cheile, banii de la mama si plec. Inainte sa ajung la scoala, o sun pe Claire.

- Buna, Claire! Inca esti racita?

- Hei, Shel. Nu pot sa ies din casa cel putin inca doua-trei zile. De ce? D s-a luat din nou de tine?

Am mediat o secunda... sa-i spun... sa nu-i spun...

- Nu. Nici macar nu ne-am mai vazut.

Claire e genul de fata care iubeste cartile enorm de mult. Are chiar si un blog unde posteaza recenzii, iar daca vreti parerea mea, unele starnesc interesul cu adevarat. A fost singura care a stat cu mine si nu a bagat in seama batjocura lui Dante, ci, din contra, mi-a luat apararea de fiecare data, chiar daca ei doi se inteleg destul de bine.

- E o mica petrecere in seara asta si, pai, ma gandeam sa merg. Dar amandoua stim ca mama nu mi-ar da voie.

- Si ce vrei sa fac eu? Nici macar nu pot scoate capul pe geam fara sa stranut si sa ma auda mama, certandu-ma dupa aceea ''de ce m-am ridicat din pat''. 

- Nu trebuie sa parasesti patul, crede-ma. Doar, in cazul in care te va suna mama, sa-i spui ca sunt la tine si ca ne petrecem seara impreuna. Te rog, Claire!

- Pft, ofteaza. In regula, dar imi esti datoare cu un baton de ciocolata de la automatul acela scump.

- Bine, bine. Sa te faci bine, Claire. Scoala chiar e goala fara tine.

Parca o si pot vedea cum zambeste.

Si spuneam adevarul. In aceste zile de cand lipseste, nu vorbesc cu nimeni. De abia daca schimb doua vorbe cu gemenii Young din clasa a 10-a. Ma simt cumva expusa si singura in fata celorlalti, dar zambesc cand ma gandesc la simplul fapt ca nimeni din scoala nu are treaba cu mine, cu exceptia lui.

 La ora de stiinte, simteam privirea lui Kate arzandu-mi spatele. N-am fost atenta la ora aproape deloc. E doar invidioasa ca Dante imi ofera mai multa atentie decat ii ofera ei. Vreau sa spun ca, nu m-ar supara daca pe mine m-ar lasa naibii in pace. La un moment dat, chiar aruncase in mine cu un biletel pe care oricum nu m-am obosit sa-l citesc si l-am aruncat direct in cosul de gunoi. Clopotelul sunase, iar profesorul a uitat de tema pentru weekend. Ador cand face asta.

- Iti sugerez sa nu-i mai dai tarcoale lui D, aud vocea ei pitigaiata si isi sprijina mana intre usa si perete, blocandu-mi iesirea din clasa.

- Iti sugerez sa-ti iei mana din fata mea, asta daca mai vrei sa o ai, Kate.

- Nu e interesat de tine, rosteste apasat, sfatul meu prietenesc intrandu-i pe o ureche si iesindu-i pe cealalta.

- Spre norocul meu, nici eu de el! In orice caz, Kate, o fata ameninta cand se simte amenintata. Daca tu ma consideri a fi periculoasa cu privire la ce vrei tu sa faci, imi pare rau de tine.

Imi aplec capul si trec pe sub mana ei, lucru ce-l puteam face si inainte, dar trebuia sa aud macar ce are de zis. Spre un alt noroc de-al meu, cu el nu m-am intalnit astazi. La ora de istorie, unde clasa mea si cea a lui fac impreuna ora, nici macar nu a venit, banca din spatele meu fiind goala. Ma intreb ce pune la cale.

Ajunsa acasa, imi arunc rucsacul in hol si, dupa obicei, ma trantesc pe canapea. In seara asta am de gand sa ma distrez. Ma duc la acea petrecere si n-am de gand sa ratez absolut nimic. E timpul sa ripostez.