Vol 1 :
Cine a spus că viaţa sa e complicată, nu are habar cum e a altora. Nu când trăieşti cu frică mereu, frică să nu le găseşti. Să nu le vezi. Să nu le simţi mirosul. Fiorul care îmi străpunge răsuflarea când mă uit la ele.
Aud sunete, aud voci...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
- Mama?
Ma simt de parca un curcubeu a aterizat in fata mea, luminandu-mi viziunea. Mama e aici, dar de ce? De ce acum? Ce tot vorbesc? E mama! Si e aici!
- Mama! o strig hotarata, asteptand-o sa parcurga cei cativa pasi spre mine, strangandu-ma periculos de tare la pieptul ei. Nu pot sa respir.
- Am crezut ca... Doamne, scumpa mea! exclama, strangandu-ma si mai strans. Am crezut ca te-am pierdut.
- Mai strange-ma trei secunde si ma voi face praf, ii raspund ironic la intrebarea nerostita, iar mama se cutremura cand evalueaza pericolul. Unde e tata?
O umbra ii traverseaza chipul, privirea intunecandu-i-se dintr-o data. Buza de jos ii tremura intr-un fel care imi provoaca mancarimi in palme si ignor cateva suvite care ma impiedica s-o vad in totalitate. Cu mainile tremurande ma indeparteaza cu grija, impingandu-ma usor de umeri inapoi.
- Mama, unde-i tata?
Lacrimi imi inteapa ochii in momentul in care mama izbucneste de-a dreptul in plans. N-am vazut-o niciodata asa - distrusa. Plangand, da - cand tata era plecat prea mult timp - dar niciodata aratand astfel. Atat de nu ea.
- Ne-am pierdut, scumpo. Trebuie sa vorbim, neaparat, spune intr-un mod impunator, de parca ceilalti nu s-ar afla exact langa noi. Dar nu aici.
Ochii ei se ridica pentru prima data de pe chipul meu si ii priveste pe ceilalti: pe Ethan care o strange protectiv pe Zoe la pieptul sau, apoi pe Adam si Dante stand precauti in fata celor doi oameni. Mama isi infige degetele in bratul meu, pozitionandu-se in fata mea precum un zid protector, exact cum a facut Dante mai devreme.
- Copiii sunt cu mine. Plecati, striga ea folosind o voce infioratoare si rece. Albastrul privirii ii strapunge pe Jack si Mary care nu dau semne ca vor sa-i respecte cerinta mamei.
Jack ii strange mana lui Mary, care pare de-a dreptul ingrozita. O studiaza atat de atenta pe mama, incat as putea jura ca o cunoaste.
- Ei nu sunt copii, spune Jack. Sunt monstri! Ii elibereaza mana lui Mary pentru a o indrepta precaut spre un buzunar cusut ciudat. Nu sunteti in siguranta aici, nu stiti ce sunt ei.
Razele soarelui cad intr-o stralucire glorioasa asupra lui Zoe, aceasta intredeschizand ochii. Ne priveste confuza pe noi toti.
- Am spus ca ei sunt cu mine! tuna vocea mamei si ma dau imediat un pas inapoi. Nu i-am cunoscut aceasta latura niciodata. Parca nu e ea. Acum!
Aero nu poate sta locului. Se muta dintr-un loc in altul: de la picioarele lui Ethan la Dante, apoi la Adam si din nou de la capat. Coada pufoasa ii este lasata in jos, maraind cand Mary ii opreste mana lui Jack sa iasa afara din buzunar. Nu pot descrie teama din ochii femeii.
- Jack, rosteste incet, fara vlaga, de parca viata i s-a scurs din tot corpul intr-o secunda. Stiu cine este.
Pentru un moment, dar doar pentru un moment, am avut impresia ca pot auzi bataile inimii ale mamei cum accelereaza, apoi o inghititura in sec. Cum e posibil asa ceva? Eu nu pot... adica... eu nu... Eu nu sunt ca ei. Mama e normala, tata e normal. Nu, gresesc. E cineva normal la cap in toata tarasenia asta?
