Banshee and Alpha ( 1 & 2 )

• Şaisprezece

Buna tuturor! In primul rand vreau sa-mi cer scuze pentru greselile gramaticale (capitolul este acum editat), stiu ca sunt multe deoarece cand pun diacriticile cuvintele mi se impreuneaza singure si acum nu am timp sa le remediez, dar promit ca o sa o fac.

In al doilea rand, va multumesc pentru cele 2,5K lecturi si ma bucur foarte mult cand vad ca ma sustineti in continuare! Postez astazi un next lung, cel mai lung de pana acum, fiindca in weekend nu voi avea timp din cauza temelor si a invatatului, pe scurt, a scolii.

In al treilea rand, lasati-mi parerile in comentarii! Conteaza pentru mine enorm de mult!

Spor la citit si lectura placuta va doresc!

'' Sam... Sam, eşti ok? ''

Bineînţeles că nu era ok. Cum a-i putea fi în momente ca acestea? Când cineva drag ţie te părăseşte... când rupi legătura ce vă ţine strâns ca unul. Acea senzaţie despre care se zvoneşte că doar în filme există, deşi, dacă stăm să ne gândim mai bine, ei sunt doar actori. E uşor să fi îndrăgostit sau îndrăgostită, dar cine a spus că e uşor să fi iubit sau iubită?

Îi puteam simţi durerea din suflet, ştiu acel sentiment şi nu e unul plăcut. Ai parte de acel gol în piept care nu vrea să se oprească din creştere, simţi cum te debarasezi de lume, cum treci prin toate stările emoţionale, de la fericire, iar în cel mai rău caz, la sinucidere. Viaţa este un dar pe care trebuie să-l preţuim, nu-ţi bate joc de ea... şi cu siguranţă nu lăsa pe altcineva să o facă.

'' Sam, uită-te la mine. ''

Nu-ţi mai pasă de altcineva, gândul tău zboară şi încearcă să se obişnuiască cu adevărul ce tocmai te-a lovit direct în faţă. Lacrimile cad fără încetare. Aşa e cel mai bine, descarcă-te, nu ţine în tine. Nu te ascunde şi nu încerca să te fereşti fiindcă, oriunde te-ai afla, tu eşti tu şi nu poţi schimba asta. Ce ţi se întâmplă e firesc pentru un om, chiar şi pentru orice altă fiinţă supranaturală. Să iubeşti? Firesc. Să ai o relaţie? Foarte firesc. Să fi părăsit? Ciudat de firesc. Şi totuşi... ce pot face eu acum? De vorbit, nu pot. Să plec singură, nici vorbă.

Sam tocmai a luat consola jocurilor video ale lui Michael, de care s-a vorbit mai devreme, şi a ridicat-o pentru a lovi ceva de nervi. I-am smuls-o din mână înainte să facă vreo crimă....sau să devină Michael criminalul răzbunător. Sam era necăjit, la pământ ca să spun aşa. Îl înţeleg, chiar îl înţeleg. Se apropie de mine şi mă îmbrăţişează. Începe să plângă pe umărul meu.

- Ce să fac? Cum pot să rezolv asta?

Suspină în continuare. Sam era mai rău decât o fată, Doamne.

'' Adună-te! Nu rezolvi nimic!'' (Uau, acum o înţeleg pe Catherine când strigam eu că o disperată). Păcat că vocea mea se aude în ecou doar în capul meu. Sam bocea în continuare. L-am împins cu mâinile în piept şi i-am tras o palmă.

- Au! s-a plâns el, asta pentru ce naiba a mai fost?!

Am strâmbat din gură şi nas şi am mimat din buze '' Michael''. Sam a făcut ochii mari, iar zâmbetul i-a apărut pe buze.

- Ai dreptate. Trebuie să mergem să o găsim. Neapărat trebuie să o omor pe Adelie şi îi datorez Adei nişte explicaţii.

'' Nu asta am vrut eu să spun...dar în fine, atâta timp cât nu mai stai să-mi distrugi bluza, e ok''

- Tare bine mi-ar fi fost dacă a-i fi putut vorbi. Nici măcar nu am ceva de scris sau vreo hârtie.

'' E în regulă''