Banshee and Alpha ( 1 & 2 )

• Patru

Îmi e frig. Şi foame. Şi frică. Tot ce văd în faţa ochilor sunt crengile copacilor în întunericul absurd. Luna, precum un voal argintiu care se năpusteşte peste noi, este trează şi este acolo, ca întotdeauna, ne veghează. Pădurea, cel puţin noaptea, e ca un castel cum numai în basme vezi. Ascunde la fel de multe secrete şi încăperi singuratice. Decid să mă ascund la doamna Catherine. E singura care mă poate ajuta, din nou. Acasă - sau ce a mai rămas din ea - nu mă pot întoarce. Nu cât timp nu ştiu cine sunt ei şi ce vor. Nu îl pot căuta pe James. Nu ştiu unde s-ar fi putut duce, dar sper din toată inima că nu a dat de necaz. Încep să încetinesc din cauza oboselii. Nici măcar nu mi-am dat seama cât am alergat disperată. Aveam mici zgârieturi pe faţă din cauza crengilor care mă loveau fără milă. Tricoul acum era doar o cârpă, fiind rupt în unele zone. Să nu mai zic de starea părului meu, de care, în asemenea momente, nu ar fi normal să mă îngrijorez. Bat la uşa doamnei disperată.

- Doamnă Catherine! Vă rog, deschideţi!

Din partea cealaltă aud un scârţâit urmat de o mică respiraţie aproape înfundată, apoi o voce.

- Pleacă, copilă. N-ai ce căuta aici.

- Vă rog! Mă caută! Nu am unde altundeva să mă duc!

- Îmi vei face numai necazuri. Nu mă implica în problemele tale!

- Doamnă, vă implor! Sunt singură, mi-au intrat în casă şi prietenul meu a dispărut! Dacă nu mă lăsaţi să întru, dorm lângă uşa. Presupun că nu v-ar face plăcere să găsiţiun cadavru a unei fete dimineaţă.

Uşa s-a întredeschis. Prin crăpătură doamna Catherine mă privea. A deschis mai larg şi m-a tras înăuntru.

- Doar în noaptea asta. Dimineaţă dispari. Nu vreau să-mi aduci probleme.

Am încuviinţat.Nu îmi pot da seama de ce era atât de speriată încât nu a vrut să-mi ofere adăpost, dar disperarea i se citea pe faţă... la fel şi furia. Eram murdară şi din câte am observat în oglinda din baie, aveam vânătăi pe gât, în locul unde era mâna vârcolacului. Nici măcar nu mi-am dat seama de durere. Catherine mi-a îngăduit să fac un duş, când mi-am dat seama că nu aveam la îndemână nimic altceva decât telefonul. Catherine a scotocit printr-un dulap dintr-o altă cameră în care nu am mai intrat şi mi-a adus o bluză scămoşată şi nişte iegări negri pentru mâine, plus o cămaşă de noapte. Duşul mi s-a părut cel mai minunat lucru din lume. Picurii de apă îmi străbăteau egoişti faţa. Eram îngrijorată peste măsură în privinţa lui James, dar cel puţin mi-am găsit adăpost. Sunt sigură că se descurcă - sau cel puţin asta vroiam să cred în sinea mea . M-am îmbrăcat. Am fost condusă într-o încăpere spaţioasă. Fără tablouri, fără trandafiri, fără scaune sau mese. Un pat, un dulap şi un sertar. Nimic altceva. Tapetul era roz pal, asortându-se perfect cu covorul pătrat pufos. Mi-am tras plapuma până în gât, strângând-o cu putere. Am adormit la scurt timp.

Am fost trezită de bubuituri puternice. Anterior, credeam că vin de la uşa camerei în care mă aflam. M-am ridicat cu o uşoară ameţeală. Mi-am tras iegării şi bluza pe mine şi am ieşit. Catherine vorbea cu cineva.

- Fata vine cu mine.

- Nu prea cred. E în casa mea.

- Catherine, nu ţi-am cerut niciodată vreun favor în toată viaţa mea. Vreau fata şi o vreau chiar acum.

- Îndrăzneşte să pui picior peste prag. Nu mai apuci să faci greşeală a două oară, băiete.

- Nici nu e nevoie dacă o scoţi afară!

M-am apropiat şi am ajuns în spatele ei. Era el. Băiatul care mi-a spus...
Eşti proprietatea mea.
Proprietatea mea.
A mea.

- Ce se întâmplă? - întreb eu cu o voce răguşită, specifică dimineţii.

- Mergi înapoi, copilă.

- Catherine. Dacă nu mi-o dai de bună voie, voi interveni. Şi ştii bine ce înseamnă asta. Până mâine.

Şi a plecat.

- Îmi pare rău. Nu am vrut... îmi pare atât... atât de rău.

Catherine s-a întors spre mine cu o expresie blândă. Când am dat să deschid uşa,mi-a spus:

- Nu pleci nicăieri. Cel puţin până nu pleacă Michael.

- Vă rog, spuneţi-mi. Vreau să ştiu totul. Cine sunt şi ce vor. Nu am primit semne de viaţă din partea prietenului meu. Sunt extrem de îngrijorată. Nu pot să mă ascund şi să nu fac nimic. Trebuie să-l caut.

Catherine mi-a pus mâna pe umăr şi m-a condus până la fotoliul pe care am stat de dimineaţă.

- Aşadar... să începem.

Buna frumosilor!! <3 <3 . Aici aveti capitolul patru. Spor la citit!