Câteva raze răslețe mă obligă să îmi deschid ochii. Mă întorc pe o parte si dau de doi ochi albaștri superbi care mă priveau veseli. Îi zâmbesc și eu la răndul meu și îi depun un pupic pe obraz. Angel mă privește puțin uimit, dar se întinde și mă ia in brațe. Îmi las capul să se odihnească pe pieptul lui gol. Roșesc instantaneu când mă gândesc la ce s-a întâmplat aseară. Adică eu și Angel chiar am făcut...
- Oh, Sfinte Ciupercă !, sar ca ars din pat, dar cad in fund pe podea din cauza durerii din partea de jos.
- Cine ?, întreabă Angel amuzat.
Mă uit la el urât și încerc să mă ridic de jos. Cu chiu, cu vai reușesc și intru direct în baie.- Eliot ? Ce e ? De ce te-ai supărat pe mine ?, îl aud pe Angel bătând în ușă, dar eu îl ignor cu desăvârsire și mă bag la duș.
Nu eram supărat pe el, ba din contră. Cred sau nu, nu cred, sunt sigur că au fost cea mai superbă seară și cea mai frumosă dimineață din ultimii ani și asta datorită lu'Angel pe care îl iubesc la nebunie."Stai ce ? Meh.. Nu are rost să mă mai mint, așa e ! Îl iubesc pe Angel". Aseară, Angel a reușit să mă facă să mă simt atât de fericit și împlinit. Nu aș fi crezut vreodată că o să dezvolt sentimente pentru un băiat. Un băiat atăt de special în adevaratul sens al cuvântului. Îl las pe Angel sa bată în continuare in ușă. Nu aveam de gand să îi răspund sau să îi arăt ca mi-a placut nici în ruptul capului momentan. "Să mai dea în clocot puțin drept răzbunare pentru aseară. O să îl mituiesc spunându-i că îi spun de ce sunt supărat dacă îmi explică ce s-a întamplat mai exact la petrecerea Samantei. E perfect !" , îmi spun și îmi continui dușul relaxat.#Din perspectiva lui Mihail
Îmi place ! Cât de mult îmi place să fiu cu un pas înaintea tuturor. Sunt în oraș și îmi aștept pionul să iasă din magazin. Am urmărit-o până aici și nu plec până nu știu că am zdruncinat-o puțin. În cele din urmă o văd cum iese cu doua sacoșe de cumpărături în mână și se îndreaptă spre mașină. Mă uit în stânga și în dreapta ca să mă asigur că nu sunt martori și când sunt sigur că e liber, zbor spre ea. Mă postez în fața ei și spun un simplu "Bună!". O privesc amuzat cum face ochii cât cepele și mă privește uimită, iar sacoșele îi cad pe jos.
- Eu sunt Mihail, un înger al raiului, dar cred că știi deja despre ce e vorba deci nu are rost să îți explic prea multe, nu ? Mai ales că văd că ești înzestrată cu vederea, și o privesc în continuare amuzat. Își revine repede din starea de șoc și adoptă o mină serioasă.
- Ce dorești de la mine ?
- Să vorbim.
- Despre ? , mă întreabă arcuindu-și o spranceană.
- Despre fiul tău, Eliot, în mare parte.
- Ce vrei cu fiul meu ?
- Îi vreau doar binele, stai liniștită, și o văd încruntăndu-se, așteptând să continui. Știu că tatăl lu'Eliot e un înger, iar el habar nu are asta. Ai ascuns atâta timp asta de el. Bietul de el, nu are habar cât de special e ! A moștenit vederea de la tine și culoarea ochilor de la tatăl său, nu ?
- Nu e treaba ta !, țipă furioasă la mine. Și cine naiba ești tu mai exact ?
- Oh ba e și ți-am spus deja cine sunt. Răspunde-mi la o întrebare. Nu ți s-a părut nimic ciudat la nou prieten a lui Eliot ?, o văd încruntându-se din nou, dar nu îi dau ocazia să îmi răspundă. Angel e reîncarnarea tatălui lui Eliot.
- Nu se poate...
- Ba da. Mhmm... Mă întreb cum va reacționa familia ta la aflarea adevărului ? Soțul și fiul tău nu vor fi prea fericiți, nu crezi ?
- Ce vrei ?, mă întreabă plecându-și capul.
- Deocamdată vreau doar să îmi juri credință mie și să duci la îndeplinire orice sarcină o să primești pe viitor, iar eu o să păstrez secretul. Ne-am înțeles ?
Ea doar dă din cap în semn că da, însă eu voiam să o aud. Ne-am înțeles ?, țip la ea.Își ridică privirea din pământ și mă privește cu furie. Câteva lacrimi pe care probabil cu greu și le-a ținut în frâu i se preling pe obraji.
- Îți jur credință...
- Perfect ! , zămbesc satisfăcut și îmi iau zborul.
CITEȘTI
Angel flight -yaoi * boyxboy-
Fantasy- Cine ești ? întreb eu trezindu-l din contemplație. - Un înger, spuse el simplu cu o mină ce nu dezvăluia niciun fel de sentimente. "Glumește, nu ? Ce fel de glumă mai e și asta ?".