Angel flight -yaoi * boyxboy-

Cap. 14. Descendentul îngerului

#Din perspectiva lu'Annet

Privesc înmărmurită cerul înnorat. "Ce mă fac acum ?", nu am încetat să mă întreb de când a plecat îngerul acela Mihail. Nu îi puteam permite să îmi distrugă familia... Nu acum când în sfârșit am reușit să scap de greșelile din trecut. Îmi ridic în cele din urmă sacoșele de cumpărături de pe jos și intru în mașină. Bag cheia în contact și pornesc spre casă. Ajung în fața porților securizate și aștept să mi se deschidă. Parchez și întru în casă.

-Băieți ?, strig eu de pe scări.

-Da, mamă, îmi răspunde Eliot ieșind din camera lui.

-Haide-ți la masă !

-Venim imediat.

Cobor scările și merg în bucătărie. Le gătesc ceva rapid băieților și le pun masa. Băieții intră și ei în bucătărie după scurt timp. Eliot intră primul și se așează la masă zâmbind. Zâmbind ? Nu l-am mai văzut de ceva timp zâmbind. Sunt conștientă că niciodată nu am fost niște părinți buni și mereu el a fost trist. S-a dovedit încă de mic copil a fi diferit față de cei din jur. Îl înțelegeam perfect și știam cum se simte. Când eram de vârsta lui și eu aveam aceleeași preferințe muzicale, mă îmbrăcam la fel și iubeam să fiu așa. La interior îmi seamănă mie, dar fizic îi seamănă tatălui său natural. Părul brunet, trăsăturile feței și ochii albaștri... Oh, cât de mult îmi aduc aminte de el...
La câteva secunde după Eliot intră și Angel. Nu am putut să îmi maschez prea bine tremuratul care mă cuprinse când l-am văzut pentru că un pahar mi s-a dus jos din mână și s-a spart pe gresie.

-Mamă, ești bine ?

-Da, da, da. Doar mi-a alunecat, zâmbesc forțat și mă aplec să strâng cioburile.

-Să vă ajut, îl aud pe Angel spunând și se apleacă și el.

Dau din cap și zâmbesc fals. Îl privesc cu atenție pe blondul din fața mea. Acum totul devine ceva mai clar. De când l-am văzut prima oară simțeam că e ceva ciudat cu el. Înfățișarea lui, ochii lui, zâmbetul lui, gesturile, îmi aduceau aminte de cineva. Inima îmi spunea că de el, prima mea dragoste este vorba, dar creierul îmi bloca afurisita de conștiință. Singura diferență e părul. Angel e blond și el era brunet. Cu cât stau să îl privesc mai mult cu atât încep să cred că e adevărat. Angel e reîncarnarea lui...
Sunt însă unele chestii pe care nu le înțeleg. Dacă Angel e un înger, ce caută printre muritori ? Cum l-a găsit pe Eliot și ce treabă are cu fiul meu ? Oare el știe că e reîncarnarea tatălui lu'Eliot sau e doar o coincidență stranie ? Arunc cioburile la gunoi cu un oftat. Băieții se așează la masă și încep să mănânce. Stau sprijinită de blatul de bucătărie și îmi privesc fiul. Ochii lui albaștri îmi aruncă o privire fugară. "Mihail a zis că Eliot a moștenit privirea de la mine..." Deci Eliot poată să vadă îngeri, la fel ca mine."Mă întreb de unde știa Mihail asta ?". Și dacă Eliot știe că Angel e înger ? "Ce mă fac ?"...
Oftez încă o dată destul de zgomotos și mă uit la ceas. Va trebui să plec la birou curând.

-Băieți, eu va trebui să plec la lucru. Vă descurcați singuri, da ?

-Mamă, suntem destul de mari amândoi, îmi spune Eliot și își dă ochii peste cap.

"Exact că tatăl lui". Zâmbesc și urc în dormitor. În timp ce mă pregăteam nu puteam să ignor amintitile care mă năpădeau...

*Flashback

-Masa cinci, Annet, îl aud pe șeful meu zicând și îmi dă tava cu cele două cafele să le duc la masă.

Mă aflam la cafeneaua la care lucrez de aproape un an. Nu mă înțelegeți greșit. Părinții mei au destul de mulți bani ca să mă întrețină, dar eu am împlinit deja 20 de ani și vreau să fiu pe propiile picioare, fără ajutorul lor. Am terminat facultatea de arhitectură, dar nu mi-a plăcut niciodată și am făcut-o doar la insistențele părinților mei. Sper ca în curând să îmi deschid propia afacere și de ce nu să locuiesc în casa mea alături de propia familie.

Tura se termină repede și eu fug zgribulită din cauza frigului la mașină. Întru în mașină și pornesc spre apartamentul meu micuț, dar primitor și călduros. Pe drum dau drumul la radio pe un post de muzică rock și încep să fredonez. Nu știu de ce, dar o amețeală puternică mă cuprinse deodată și trag pe dreapta. Îmi masez tâmplele cu degetele mari sperând că o să îmi treacă repede. Însă asta nu se întâmplă, ba din contră. Ochii mei acum nu mai puteau distinge nimic. Era de parcă ceva îmi acoperea ochii, dar nu era nimic acolo. Am încercat disperată să clipesc sau să îmi frec ochii, dar degeaba. Am bâjbâit scaunul de lângă mine în căutarea genții. Am găsit-o și am scos telefonul din ea. Stângace am încercat să apelez 112 și am reușit din a treia încercare și am cerut ajutor. Mai târziu, în ambulanță, vederea îmi revenii la normal. La spital mi s-au făcut câteva analize și totul părea normal. Doctorul mi-a spus că cel mai probabil cauza fusese oboseala acumulată și mi-a recomandata o săptămână liberă. Zis și făcut !

Eram în a treia zi liberă și mă aflam în parc, citind. Se însera și parcul era destul de pustiu. Eram prea prinsă în ceea ce citam și nu observasem că cineva se așezase lângă mine.

-Bună !, aud o voce caldă din dreapta mea.

-Bună !, răspund eu fără să îmi ridic capul din carte pentru că voiam să termin capitolul.

-Ești frumoasă în seara asta, ca în fiecare seară defel...

Mi-a luat câteva secunde să procesez ce tocmai auzisem. Îmi ridic încruntată capul din carte și îmi îndrept privirea spre tipul din dreapta mea și atunci amuțesc..

-Ce.., și cartea îmi cade din mâini.

Mă holbez, la propiu, la persoana de lângă mine. "Persoană ? Nu, nu cred că se poate numi persoană... Sau poate ?". Era înalt și bine făcut, pielea îi era ușor bronzată, avea părul negru ca abanosul, puțin lung și cârlionțat, buze cărnoase și ochii... Oh, ochii aceia ! Ochii de un albastru atât de pătrunzător, care te sfrijeleau pe interior. Era de-a dreptul angelic ! Ironia face că în spatele lui se înălțau maiestoase o pereche de aripi imaculate. Cum spuneam: angelic.

-Vrei să te ajut, Annet ?, și îl văd cum se apleacă să îmi ridice cartea de jos.

-De unde știi cum mă cheamă ?

-Un înger te acostează și tu asta întrebi prima oară ?, mă întreabă și un surâs i se așterne pe buze.

-Eu... Sunt... Adică cine naiba ești ? Sau ce ești...

-Un înger, ți-am mai spus. Știu că ești confuză și probabil în stare de șoc, dar vreau să mă crezi că nu vreau să îți fac vreun rău.
Dau din cap în semn că înțeleg. În ziua aia a început totul. Mi-am cunoscut îngerul și totodată stăpânul inimii mele. Pe parcurs i-am aflat toată povestea și că el îmi dăruise privirea. De asta puteam să îl văd pe el și pe celelalte ființe divine. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea și aveam impresia că asta va fi pe vecie. Doar aveam impresia... Împlinisem cinci luni de relație în ziua aia. Trebuia să ne întâlnim și să ne petrecem ziua împreună, dar nu a mai venit... L-am așteptat toată ziua și noaptea, apoi a doua zi. L-am tot așteptat și așa a trecut o lună plină de suferință. Un semn de la el, măcar atât îmi datora... Depresia mă doborâ și deja mă săturasem, așa că începusem să ies din nou la întâlniri. Cele mai multe erau în compania polițistului-erou din ziua jafului. Era o persoană atât de caldă și mă simțeam bine în preajma lui. Dar inima mea tot după îngerul meu țipa... Și a devenit mai dureros după ce am aflat că sunt însărcinată. În pântecul meu se dezvolta copilul unui înger. Am aranjat în așa fel încât să pară că tatăl copilului e viitorul meu soț. Și la naștere am făcut câteva aranjamente și astfel toți au crezut că am născut prematur, adică mai devreme cu vreo două luni. A fost destul de greu să trăiesc înconjurată de atâtea minciuni, dar m-am descurcat. Pe băiețel l-am numit Eliot și am jurat să îl ocrotesc și să îl feresc de adevăr orice s-ar întâmpla.
Tatăl lui adevărat l-a "vizitat" o singură dată...

Eliot împlinise un an și eram cu el la plimbare în parc. Stătea cu el pe o bancă și vorbeam cu el, mulțumindu-mă să primesc doar gângureli în schimb. Și atunci am auzit o voce atât de familiară în spatele meu. Știam că e el... Îngerul meu...

*Prezent

Prinsă în mrejele amintirilor nu observasem că ajunsesem deja în față spa-ului. Îmi scutur capul alert și mă uit în oglindă. Arătam bine făcând abstracție la interior, care era devastat. Cobor din mașină și mă îndrept spre ușile glisante pentru a începe o nouă zi de muncă.

OMG, OMG, OMG !!!!! :O Ce-am făcut ca să merit 14,2 k citiri ? Sunt de-a dreptul șocată că sunt atât de multe... Nu am cuvinte să vă mulțumesc ! （*＾3＾）/～♡ Știu că am întârziat cu acest capitol, dar am scuze, înainte să îmi săriți în cap ! În weekend am fost la o nuntă și ieri s-a întâmplat ca iubitul meu să facă în așa fel încât să îmi șteargă ciorna cu capitolul așa că astăzi a trebuit să îl scriu din nou :o3 Nu a ieșit așa cum îmi doream, dar următoarele vor fi mai reușite. Diacriticele le voi pune mai târziu. :o3 Ly all♡-Twinkie :o3

La media îi aveți pe Annet, Eliot și tatăl adevărat al lu'Eliot.