Angel flight -yaoi * boyxboy-

Cap. 7. Îngerii nu știu ce-i aia gelozie

OMG, OMG, OMG !!! Cartea mea are 1.100 citiri o.o ! Vă mulțumesc mult, mi-ați făcut o surpriză minunată :o3 Umm știu că nu am mai postat de mult, dar chiar nu prea am avut timp. Sunt prinsă în tot felul de "povești" ciudate și am prea multe pe cap. Dar, o să încerc să-mi fac timp și pentru scris. :D -Twinkie

- Eliot, ești gata ? Vreau afară.

- Imediat, îi strig lui Angel din baie, care tot bătea cu pumnii în ușă.

În mod normal nu-mi lua atât de mult să mă pregătesc, dar voiam să arăt bine. Adică uitați-vă la Angel ! Blugii și hanoracul pe care i le-am împrumutat i se potrivesc perfect și arată super. Tocmai reușisem să-mi aranjez părul când l-am mai auzit pe Angel încă o dată strigând după mine:

- E-li-ot !, țipă el enervat.

Ies din baie și dau nas în nas cu Angel.

- În sfârșit, spuse el cu o urmă de iritare în glas.

- Scuze, îi zâmbesc eu timid.

- Offf, acum putem ieși ?, mă roagă el din priviri și-mi ciufuleste părul.

- Hei, abia îl făcusem, m-am plâns eu. Dar da, putem ieși.

Angel o ia înainte și coboară în grabă scările, deschide ușa de la intrare și se oprește în prag. Închide ochii și lasă razele soarelui să-i cadă pe față.

- Ce plăcut eee !

- Serios ?, îl întreb eu.

- Da. Tu chiar nu știi cum să te bucuri de lucrurile mărunte gen căldura soarelui, nu ?

- Ce vrei să spui ?

- Așa sunteți voi muritorii. Niciodată nu observați micile detalii din jurul vostru care pot oferii relaxarea, în adevăratul sens al cuvântului și poate liniștea.

Mă uitam la el fără să înțeleg ce vrea să spună. El se întoarce spre mine și când îmi vede mina derutată oftează, mă ia de mână și mă duce în mijlocul peluzei.

- Stai aici, îmi spune Angel, și privește cu atenție în jurul tău. Ce vezi ?

Eu mă uit indignat în jur și îi răspund, oarecum ezitant pentru că nu înțelegeam la ce se referă mai exact:

- Iarba, porțile, paznicul, casa, încep eu să enumăr, dar mă opresc când îl aud din nou oftând.

- Bine, măcar ai nimerit iarba. Umm acum gândește-te la celelalte lucruri. Ce ajută iarba să crească ?

Eu meditez puțin asupra răspunsului și încerc să-l formulez în gând: "Iarbă. Bun... Deci e vorba și de fotosinteză... Lumină, substanțe organice...".

- Soarele și pământul, spun eu în cele din urmă.

- Ok, acum meditează asupra acestor trei elemente: soare, iarbă și pământ.

- Cum adică să meditez ?

- Offf, te credeam mai isteț de atât, și se așează în poziție de yoga pe iarbă. Așează-te și tu lângă mine.

- Pe iarbă ?

- Da, pe iarbă, răspunde Angel, prinzându-mă de încheietura mâinii și trăgându-mă jos.

Mă așez în aceeași poziție ca el și încerc să mă concentrez. Cât de greu poate fi să înțeleg ceea ce Angel încearcă să-mi explice ?

- Așa, acum atinge iarba cu vârful degetelor, trage aer în piept și simte mireasma pământului, ridică-ți bărbia și lasă soarele să-ți încălzească fața.

Fac ceea ce mi-a zis Angel. Mai întâi mi-am plimbat degetele pe suprafața ierbii, am inspirat și expirat de câteva, mi-am lăsat capul pe spate și am închis ochii. Imediat am simțit ceva ce nu mai simțisem de mult. Era de parcă tot stresul și toată tensiunea din corpul meu se evaporase. Cine ar fi crezut că mirosul de verdeață și pământ și căldura soarelui te pot relaxa atât de bine. Era atât de plăcut și o revelație mă făcu să deschid ochii, privindu-l pe Angel. "Oare toate astea are mai fi funcționat dacă nu era și el cu mine ?", mă întreb eu, "Probabil că nu."
- Acum înțelegi ? , mă întreabă Angel zâmbind în colțul gurii.

- Îhî, dau din cap și îi zâmbesc la rândul meu. Mulțumesc !

- Cu plăcere ! Acum vreau la plimbare, spuse Angel cu aceeași voce copilăroasă pe care o adoram.

- Să mergem atunci.

Ne ridicăm de pe iarbă și ieșim pe poartă. Îmi dau seama cu întârziere că paznicul se uită cam ciudat la noi doi, dar nu e genul care să se bage dacă nu-l implică direct și pe el, deci e ok. Ieșim pe stradă și ne îndreptăm spre centrul orașului. Niciunul nu spune nimic ci doar mergem unul lângă celălalt. Cotim pe o stradă și ne îndreptăm spre parcul central.

- E-li-ot !, se aude o voce pițigăiată din spatele meu.

Nu apuc să mă întorc să văd cine e că sunt prins într-o îmbrățișare strânsă. "Oh, te rog, nu ea !", mă plâng eu în gând. Sunt eliberat din îmbrățișare și îmi dau ochii peste cap când o văd pe Samanta zâmbindu-mi radios. Ea e Samanta Cristall. Suntem colegi de clasă și, ca și mine, e una dintre cele mai bogate fete din oraș, tatăl ei fiind pe locul 4 în topul miliardarilor din întreaga lume și din cauza asta e și foarte populară. Arată că o pițipoancă atipică: părul vopsit blond, lung până la fund, doar haine, genți și pantofi de firmă, precum și nelipsiții ochelari de soare, machiată mereu strident și desigur, rujul roz nu lipsește. Nu am habar cum naiba am reușit să mă pricopsesc cu ea pe cap. Eu nu sunt popular și nici vreun star de la Hollywood, dar ea a făcut o pasiune pentru mine.

- Salut, Samanta !, spun eu, fără chef.

- Bună Eliot ! Mi-ai lipsit ieri, îmi spune ea afișând o mină, aparent, îngrijorată.

- Nu mai spune, răspund eu, dându-mi din nou ochii peste cap.

- Așa e, spune Samanta și apoi își mută privirea pe Angel. El cine e ?

Aproape uitasem de Angel. Mă întorc spre el și văd că o privește încruntat pe Samanta.

- Ooo, el e... Umm verișorul meu. Angel, ea e Samanta, o colegă de liceu, fac eu repede prezentările, ignorând privirea aruncată de Angel, acea privire surprinsă, dar și nervoasă în același timp.

- Bună, Angel. Încântată, spune Samanta și îi întinde mâna.

- Și eu, răspunde Angel strângându-i mâna.

- Deci, Eliot, continuă Samanta întorcăndu-se la mine, mâine e ziua mea, după cum bine știi, și aș vrea ca viitorul meu iubit să fie prezent, și-mi întinde un plic roz.

- Nu sunt iubitul tău, mă răstesc eu la ea.

- Am spus "viitorul", spune ea zâmbind și făcându-mi cu ochiul.

- Dacă accept, pleci ?, îi spun eu.

- Nu până nu îmi pup iubitul de "La revedere !" , spune aceasta și îmi fură un sărut.

Eu fac rapid trei păși în spate dezgustat. Samanta îmi pune plicul în buzunarul de la hanorac după se întoarce și pleacă.

- Oh, poți să-l aduci și pe vărul tău, spune întorcăndu-se și trimițându-mi o bezea.

Îmi șterg buzele cu podul palmei și mă întorc spre Angel. Acesta încă o privea încruntat pe Samanta cum se îndepărta.

- Umm, ea e...

- Da, mi-ai spus cine e, mi-o tăie el și părea... furios ?

- E o pacoste, spun eu mai mult fără vlagă pentru că nu înțelegeam de ce s-a supărat acum. Să mergem în parc, spun eu după, văzând că el nu mai spunea nimic ci doar stătea supărat.

Angel o ia înainte și intră în parc. Eu mă uitam la el uimit. Chiar nu înțelegeam de ce se comportă așa dintr-o dată.

- Stai, strig eu și alerg să-l prind din urmă. Ce ai ?, îl întreb când ajung în dreptul lui.

- Nimic, îmi răspunde el sec.

- Da și eu sunt Sfântul Petru, îi spun eu ironic. Nu, pe bune, ce ai ?, îl întreb eu din nou, punându-mă în fața lui.

El se oprește și își pune mâinile în sân privindu-mă furios.

- Vrei să știi ce am ?

- Da, chiar vreau să știu ce te-a supărat.

- Iubita ta.

- Huh ? , spun eu privindu-l puțin șocat.

Apoi îmi dau seama că era vorba de Samanta și de faptul că m-a sărutat.

- Doar nu ești gelos ?, il întreb eu abținându-mă să nu râd.

- Ce să fiu ?, întreabă Angel.

- Nu ai fost niciodată gelos ?

- Nu. În rai trebuie să respectă
m poruncile Creatorului. La noi, gelozia e echivalentă cu a pofti la ce e al aproapelui tău.

- Aha, spun eu. Păi, acum știi ce e. Tocmai ai trăit-o pe pielea ta, izbugnesc eu totodată în râs. Și Samanta nu e iubita mea. Nici măcar nu o suport. Chiar e o pacoste, continui eu zâmbindu-i. Și scuze că a trebuit să te prezint drept verișorul meu, dar o idee mai strălucită nu am avut.

Angel se luminează la față și îmi zâmbește drăgăstos.

- Bine. Pentru moment m-am gândit că trebuie să mă lupt cu aia pentru tine.

- Ce face ?

- Nimic, răspunse repede Angel. Și e ok, voi fi verișorul tău atunci. Vreau înghețată, spuse el și alergă sprinten spre o tarabă cu înghețată.

- Și eu vreau, strig vesel și încep să alerg după el.

La media: Samanta.