Angel flight -yaoi * boyxboy-

Cap. 18. Păcălit

#Din perspectiva lui Mihail

Stăteam liniștit în cămară gândindu-mă la următoarea fază a planului meu când cineva se pare că nu are treabă și îmi bate la ușă. Răspund cu un simplu "Da !" sictirit și aștept să văd cine mă deranjează. O văd pe Gavrilă cum intră zâmbitoare și închide ușa după ea. Se așează pe pat făcându-se comodă, iar eu o privesc întrebător în tot acest timp.

- S-a întâmplat ceva ?, o întreb văzând că nu are de gând să spună nimic.

- Ce ? Aanu. Am venit doar în vizită. Nu am voie ?

- Ba da, îi răspund și o privesc suspicios.

- Șiii, Mihail, ce-ai mai făcut în ultima vreme ?

- Mai nimic, îi răspund fără chef.

- Nicio călătorie pe pământ, recentă ?

Mă încrunt. Gavrilă mă privește cu un zâmbet de genul "știu deja tot" iar pe mine mă pune pe gânduri. E posibil să știe ceva ? Mă prefac interesat de merele din coș și iau unul roșu din care mușc lacom.

- Nu, normal că nu. Nu am avut ce face pe pământ atâta timp cât nu am avut nicio misiune, îi răspund cu gura plină și o văd strângându-și buzele într-o linie subțire. "Ha ! Te-am pus pe gânduri."

- Vrei și tu ?, o întreb zâmbind și arătându-i spre merele din coș.

- Nu, mulțumesc.

- Cum vrei, ridic din umeri și continui să înfulec mărul.

O urmăresc cu privirea, încercând să îi descifrez gândurile. Se uită prin cămara mea și o face de parcă ar căuta ceva.

- Ar trebui să mai redecorezi pe aici, îmi spune și se ridică dând să plece.

Arunc cotorul mărului la coș și mă ridic de pe scaun. Deschide ușa, dar se oprește în prag.

- Ai grijă, Mihail. Nu îți poți ascunde pentru totdeauna faptele, spune și apoi închide ușa.

- S-o crezi tu !, răspund în urma ei.

Interesant.. Gavrilă știe ceva, dar ce și cât ? Știu cât de inteligentă e și faptul că e mereu în căutarea adevărului, dar nu mă poate opri. Nimeni nu poate. Dau să mă așez pe pat când aud iar câteva bătăi în ușă. De data asta deschid fiind gata să țip la cel care mă deranjează, din nou. După ușă se afla un străjer ce imediat cum mă vede îmi și vorbește.

- Arhanghele Mihail, sunteți chemat la Creator.

Adopt o mină serioasă și dau din cap. Ies din cămară și încui ușa în urma mea. Îl urmez pe străjer afară, în grădină. Apoi mă pregătesc să îmi iau zborul când străjerul se întoarce și încearcă să mă atace. Mă feresc din calea suliței și îmi scot sabia din teacă. Îmi deschid aripile și când străjerul încearcă să mă atace iar, implantez sabia în pieptul său. Cade mort la picioarele mele, iar eu îmi scot sabia murdară de sânge. Mă așez într-un genunghi și mi-o șterg de iarbă. Privesc îngerul mort și încerc să îmi dau seama dacă l-am mai văzut. Rămân până ce trupul lui se preface în particule incandescente și se ridică la cer. Asta se întâmplă cu orice ființă omorâtă cu sabia mea. Bag sabia în teacă și mă întorc în cămară. Când dau colțul, îmi sare în ochi instantaneu ușa deschisă de la cămara mea.

- Nu se poate !, și o iau la fugă.

Intru în cămară și o scrutez rapid cu privirea. Totul pare la locul lui înafară de sertarul noptierei care e deschis. Mă repad spre el și panica pune stăpânire pe mine.

- Cartea... A dispărut...

#Din perspectiva lui Gavrilă

Zâmbesc triumfătoare strângând la piept cartea îngerilor. Angel avea dreptate, Mihail o furase pentru a avea acces la informații. A fost ușor, atât de ușor să îl trag pe sfoară.

- M-ai subestimat, Mihail, și zâmbesc privind cerul senin, plin de stele.

Îmi iau zborul din grădină și mă îndrept cu viteză spre pământ. Știu că probabil porumbeii dorm, dar nu e nicio problemă. O să aștept până dimineață să le dau cartea. Sunt uimită totuși de cât de departe e în stare să meargă Mihail cu răzbunarea lui absurdă. Oare chiar credea că îi are pe toți la degetul său mic ? Ha ! Pe mine nu. Scrutez cu privire orașul până găsesc o clădire pe care să aterizez. Îmi strâng aripile și privesc luminile orașului neadormit.

- E frumos, îi șoptesc vântului ce îmi răsfira buclele.

Mă așez pe margine și îmi las picioarele să atârne în gol.

- Bună seara !, aud o voce din spatele meu.

Ascund repede cartea în geantă. Mă întorc și dau de un înger cu sufletul unui copil de mână. Copilul nu avea mai mult de 8-9 anișori și îl strângea pe înger de mână. Avea chipul palid, părul blond și ușor ondulat, ochii verzi și pistrui pe nas care ieșeau în evidența pe pielea lui albă.

- Bună seara, răspund în cele din urmă. Îngerul tresare când vede cine sunt și face o plecăciune formală.

- Arhanghele Gavrilă, ne pare rău că te-am deranjat.

Abia acum îmi îndrept atenția și spre îngerul din fața mea. Chipul îi era încadrat de părul care îi era negru ca abanosul și aranjat dezordonat, ochii albăstrii îi erau blânzi și încercănați. Era cam cât mine de înalt și arăta destul de bine. Zâmbesc.

- Nu e niciun deranj. Care este cauza morții ?, întreb și îmi îndrept din nou privire spre copil.

- A fost ucis de propiul tată, îmi răspunde cu tristețe în glas.

Rămân fără cuvinte. Nu e singurul caz pe care îl întâlnesc, dar fiecare dată îmi lasă ceva amar în gură. Înghit în sec. Încă un suflet nevinovat, răpit fără voia sa, din lumea lui de către un semăn. Mă întorc cu spatele, mai mult din lașitate și îmi deschid aripile.

- Să ai grijă de el, îi spun peste umăr și îmi iau zborul.

Am văzut că "Angel flight" are deja 17,1 k citiri și nu știam cum să vă mulțumesc altfel decât cu un capitol nou, publicat cât mai repede :o3 Sper să vă placă :D -Twinkie :o3