Angel flight -yaoi * boyxboy-

Cap. 1. Întâlnirea

- Eliot, coboară imediat aici !

''Acum ce mai e ?'' , mă întreb eu, ridicându-mă de la computer și coborând la parter. Ajung în bucătărie unde se aflau părinții mei. ''Amândoi ? Da, am încurcat-o.'' Mama stătea sprijinită de blatul de bucătărie citind ceva. Tata stătea pe scaun, la masă, cu mâinile încrucișate la piept și privea în stânga, în gol. Amândoi erau, ca de obicei îmbrăcați eleganți și arătau impecabili. Mama era îmbrăcată într-o rochie de culoare violet, avea pantofi cu toc în picioare și părul așezat grijuliu într-un coc perfect. Abia venise de la centru. Are 39 de ani, chiar dacă nu se vede. Mereu a fost o femeie atentă la aspectul ei fizic și are grijă, în mod excesiv, după părerea mea, că semnele trecerii timpului să nu fie vizibile. Probabil că din cauza obsesiei ei pentru frumusețe și-a ales să facă afaceri în domeniul centrelor spa. Deține unul dintre cele mai mari centre din țara. Tata era îmbrăcat cu o cămașă bleu, pantaloni negri de stofă și pantofi perfect curățați. Nu am putut să nu observ insigna de pe masă. Da, e polițist. Desigur, acum vă gândiți la faptul că viața mea de adolescent nu prea mai e viață. Nu e chiar așa. Da, sunt stricți și toate alea, dar eu nu sunt genul care să respecte reguli. Sunt diferit și mereu m-au considerat o rușine. Mereu voi fi cel care iese în evidență cu ei, eleganți, bogați și figuranți. Și acum cred că ar trebui să mă descriu pe mine, nu ? Eu am un fizic tipic persoanelor catalogate drept "o rușine pentru societatea din ziua de azi". Am 17 ani, 1,76 înălțime, păr brunet și puțin lung aranjat mai mereu în stilul japan rock, ochii albaștrii și un fizic lucrat (doar nu degeaba mă duc la sală regulat). Sunt adept al rockului deci stilul meu vestimentar e în ton cu genul. Sunt în clasa a 12-a la cel mai bun liceu privat din țară. Nu am mulți prieteni pentru că sunt diferit față de ceilalți și sunt considerat ciudat, așa că sunt mai retras. Am obiceiuri proaste ca fumatul și tăiatul. Viziunea mea despre lumea ce ne înconjoară este descrisă de un singur cuvânt "infectă". Urăsc oamenii care fac discriminări și marginalizează persoanele cu aspect diferit. Ooo și da, era să uit, sunt putred de bogat, dar pentru mine nu contează mai deloc acest aspect al vieții mele. După ce am făcut o descriere cât de succintă am putut a familiei mele să ne întoarcem în prezent, eu stând țeapăn în usa de la bucătărie.

- Eliot, ce e asta ? întreabă mama, înmânându-mi ceea ce citea, cu un ton atât de calm încât m-au trecut fiori pe șira spinării. Iau foaia și îmi arunc ochii pe ea. "La naiba ! Preavizul de exmatriculare de la liceu." Nu apuc să spun ceva că mama continuă, de data asta țipând și gesticulând:

- Nu pot să cred ! Nu ți-a lipsit niciodată nimic, te-am trimis mereu la cele mai bune școli și ai avut o viață mai mult decât bună și tu așa ne răsplătești ? Ne faci de rușine !

- Nu eu am vrut să merg la liceul ăla infect ! încep și eu să tip, pierzându-mi cumpătul. Nici măcar nu m-ați întrebat dacă și eu vreau asta atunci când m-ați înscris.

- Cum indraznes.. , continuă mama, dar nu termină ce avea de spus pentru că tata se ridică rapid de pe scaun și îmi dă o palmă peste față.

- Să nu mai îndrăznești să tipi vreodată la mama ta !

Eram șocat. Tocmai am primit o palmă de la tata ? Am fost ignorat și mereu am avut parte de certuri, dar nu au dat niciodată în mine. L-am privit câteva secunde bune în ochi după m-am întors și am ieșit din bucătărie că o tornadă, mi-am luat bascheții și hanoracul și am ieșit din casă trântind usa de la intrare în urma mea. Afară ploua și se întunecase, dar nu-mi păsa. Mă săturasem până peste cap de ei. Mă săturasem să fiu mereu judecat pentru felul meu de a fi și arătat cu degetul. Mă săturasem să mi se spună într-una că sunt o rușine și un dezastru. Da, sunt rockar și nu cred în așa zisul Dumnezeu și ce e rău în asta ? Asta nu înseamnă că nu sunt tot om. Am luat-o la pas pe stradă, fără să am în cap vreo destinație anume. Picăturile de apa mi se prelungea de pe păr pe față. Era chiar revigorant. După ce m-am plimbat câteva ore în cerc, m-am hotărât să mă întorc acasă. Eram ud până la piele și îmi era frig. Observasem și că ploicică se transforma încet, încet într-o furtună cu tunete și fulgere.

Ajung în față aleii case mele. De ce trebuie casă mea să iasă atât de mult în evidența dintre toate casele de pe strada mea ? O vilă cu trei etaje, decorata în stil rustic, culorile predominante fiind auriu, alb și verdele țipător al peluzei din fața casei. Porțile sunt din metal forjat și sunt securizate. Intru pe poartă observând că paznicul iar doarme în post. Grăbesc pasul spre intrare când un tunet puternic se aude deasupra mea. Mă opresc în loc așteptând să se disperseze sunetul. Dar sunetul nu încetează ci se transformă într-un fel de... Țipăt ? Mă uit spre cer, dar ploaia nu mă lasă să-mi țin ochii deschiși. Deodată, în stânga mea, la vreo patru metri de mine, un fulger scânteietor se lovește de pământ. Cad în fund și îmi acopăr ochii din cauza luminii puternice. Aștept câteva secunde bune, după îmi iau mâinile de la ochi. Priveam uluit locul unde a lovit fulgerul. Iarbă era arsă și încă ieșea fum și mai era ceva acolo... Mai bine zis cineva, întins pe iarba arsă. Mă ridic în picioare și fac trei păși într-acolo. Fac ochii cât cepele când văd un băiat cu părul blond, lung, cam de aceeași vârstă cu mine și gol ce părea inconștient. Avea corpul acoperit pe alocuri cu funigine. Mă apropii mai mult și îngenunchez lângă el. Nu știam ce-ar trebui să fac. Încă eram în stare de șoc. Până la urmă reușesc să-mi mișc mîna, dar mă opresc imediat pentru că băiatul își deschide brusc ochii..

Ăsta e primul capitol. E cam scurt, știu, dar încă nu sunt în cea mai bună formă. Next-ul va veni cât de curând. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli și chiar m-aș bucura dacă mi-ați lasă vreo părere. Vreau să știu dacă merită să o continui. :D -Twinkie

La media: Eliot. :)